Civil damages from penal investigation; inadmissibility of new substantive liability arguments raised for the first time at cassation.

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 03.06.2016, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., S.C. D. S.A., E., F., G., H., I., IPJ DOLJ şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, solicitând ca instanţa să dispună obligarea pârâţilor la plata daunelor interese reprezentate de paguba materială efectiv pricinuită estimată la 1.000.000 Euro, beneficiul nerealizat în cuantum de 3.000.000 Euro şi daune morale în cuantum de 1.000.000 Euro, iar la data de 13 iulie 2016 au fost depuse precizări .

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 şi următoarele C. civ., Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecţie judiciară, art. 27 şi 28 din C. proc. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Constituţia României, art. 6 din CEDO şi art. 1 din Protocolul 1 cu aplicarea art. 3 şi 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, art. 5 alin. (1), art. 96 alin. (1) şi art. 97 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului şi art. 1000 alin. (3) din C. civ.

Prin sentinţa nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., H., S.C. D. S.R.L., E., F., G., I., IPJ DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar J., având ca obiect pretenţii.

Împotriva încheierilor de şedinţă din 13.03.2018, respectiv 23.04.2018 şi a sentinţei nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 150/2019 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva încheierilor de şedinţă din 13.03.2018, respectiv 23.04.2018.

Totodată, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016; a anulat în parte sentinţa, respectiv în ceea ce priveşte respingerea acţiunii ca urmare a admiterii prescripţiei dreptului material la acţiune; a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe şi a menţinut dispoziţiile sentinţei privind respingerea acţiunii faţă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi IPJ Dolj.

Împotriva deciziei nr. 150/2019 din 6 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a formulat recurs recurenta-reclamantă A., indicând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, chiar daca au fost depuse probe, întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii.

Totodată, a susţinut că soluţia instanţei de apel a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material.

In ceea ce priveşte nulitatea sentinţei nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj şi încheierilor de şedinţa din 13.03.2018 si din 23.04.2018, recurenta a arătat că instanţa de apel a apreciat greşit cererile sale.

In primul rând, a arătat recurenta, repartizarea ciclica a dosarului nr. x/2016 la completul C3C0M, în urma desfiinţării completului C4C0M, nu a fost făcută cu respectarea condiţiilor legale (fapt la care instanţa de apel nu face referire deşi s-a invocat in apelul declarat), iar, în acest dosar, completul C3C0M a luat cauza spre soluţionare, la primul termen de judecata, in lipsa sa si a reprezentantului său.

In ce priveşte preschimbarea termenului de judecata, recurenta a susţinut că este nelegală aprecierea instanţei de apel în sensul că: "In aceasta situaţie, nu a fost vorba de o preschimbare de termen in temeiul art. 230 C. proc. civ., ci de o redistribuire administrativa a dosarelor, completul nou investit alocând, pe cale administrativa, termenul de judecata." S-a arătat că acest aspect nu a fost susţinut nici de către Tribunalul Dolj in răspunsurile la memoriile sale. Eventual, a arătat recurenta, se poate vorbi de alocarea termenului de judecata pe cale administrativa, doar la începutul judecării cauzei si nu in timpul procesului, subliniind că acest complet-C3C0M nu a acordat termenul de judecata in cadrul unei şedinţe legale de judecata.

S-a solicitat a se constata nulitatea tuturor actelor ulterioare şedinţei de judecata din data de 01.03 2018, când termenul de judecata ar fi trebuit sa fie preschimbat la data 13.03.2018, lipsind insa încheierea de şedinţa a preschimbării termenului de judecata, deoarece nu a existat o şedinţa de judecata legală. Astfel, conform răspunsului Tribunalului Dolj nr. 59R din 13.09.2018, prin rezoluţia din 15 02.2018, preşedintele completului de judecata C3C0M a preschimbat termenul de judecata de la data 01.03.2018 la data 13.03.2018, fara a exista şedinţa de judecata.

In concluzie, recurenta a opinat că preschimbarea termenului de judecata trebuia soluţionata de un complet de judecata, conform art. 230 noul C. proc. civ. in camera de consiliu şi trebuia decisă printr-o încheiere motivata. Completul de judecata nu-si poate desfăşura activitatea decât intr-o şedinţa de judecata si nu poate decide decât printr-o hotărâre judecătoreasca sau in acest caz printr-o încheiere care trebuia sa fie motivata.

In ce priveşte faptul ca schimbarea termenului de judecata nu i-ar fi produs nici o vătămare, recurenta a menţionat ca in data 06.03.2018, s-a prezentat pentru prima data la arhiva Tribunalului Dolj sa studieze dosarul, când a luat la cunoştinţă de faptul ca avocatul ales, cu sediul in Bucureşti, nu se prezentase niciodată la termenele de judecata, si dorea sa se reprezinte singură, dar datorită faptului ca domiciliul său este in străinătate, iar citarea părţilor pentru termenul din 13.03.2018 nu a fost legal făcuta, a crezut ca va fi lipsa de procedura.

Astfel, raportat la art. 179 alin. (3) noul C. proc. civ., nulitatea preschimbării termenului de judecata atrage si desfiinţarea tuturor actelor de procedura următoare.

În continuare, recurenta a susţinut că sentinţa nr. 106/2018 este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa citării legale a sa pentru termenul de judecata din data 13.03.2018, când s-a luat in pronunţare cauza, că sentinţa nr. 106/2018 este lovita de nulitate si pentru nelegalitatea compunerii completului de judecata C3C0M.

S-a mai arătat că excepţia de recuzare a acestui complet a fost in mod eronat respinsă, după cum s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, judecătorul in dosarul nr. x/2016 a fost pus in situaţia de a-si evalua propria hotărâre sub un aspect cu privire la care si-a exprimat deja opinia, caz in care pentru a asigura deopotrivă imparţialitatea, cat si aparenta de imparţialitate pe care le reclama desfăşurarea unui proces echitabil, trebuia sa se abţină de la judecata pricinii. Drept urmare, a susţinut recurenta, acelaşi judecător care in anul 2015, considera că cererea sa de chemare in judecata este abuziva si neinteligibila, protejând in mod excesiv drepturile paraţilor asa cum reiese din motivarea făcuta, in anul 2018 (aceeaşi acţiune, fara nici o modificare), o consideră doar prescrisă.

In concluzie, recurenta a arătat că, potrivit art. 45 noul C. proc. civ., judecătorul nu putea participa la judecată, chiar daca nu s-a abţinut sau nu a fost recuzat. Acest text legal trebuie pus in legătura cu prevederile art. 43 alin. (1) noul C. proc. civ. care impune verificarea de către grefier a existenţei cazurilor de incompatibilitate absoluta prevăzuta de art. 41 (1) şi întocmirea unui referat corespunzător.

Drept urmare, recurenta a considerat nula întreaga procedura urmata in fata instanţei de fond, ulterior investirii completului de judecata C3C0M.

În ceea ce priveşte lipsa capacităţii procesuale de folosinţa a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, recurenta a arătat că îşi menţine motivele din apel si anume, că nu are personalitate juridica (decât cele de pe langa Tribunale si Curţi de Apel) - aceasta interpretare greşita a sa fiind insa posibila tocmai datorita lipsei discuţiei excepţiilor pe baza principiului contradictorialităţii. Astfel, dacă aceasta avea loc, a arătat, ar fi putut introduce in cauza sau Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, căruia i-a adresat constant plângeri împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova sau Statul Roman prin Ministerul Finanţelor.

După redarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ. şi art. 73, în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a IPJ Dolj, recurenta a susţinut că instanţa de apel, ca si instanţa de fond, potrivit art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., avea îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului.

Recurenta a arătat că raţionamentul său din motivele de apel era chiar de a demonstra că IPJ DOLJ poate fi chemat in judecata pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, relevantă fiind legislaţia in vigoare: art. 219 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 221 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ.

După evidenţierea unor considerente teoretice privind răspunderea persoanei juridice şi acţiunea în regres ce poate fi exercitată, recurenta-reclamantă a concluzionat că prejudiciul (pierderea întregului fond de comerţ al S.C. D. SRL), faptele ce au provocat prejudiciul, raportul de cauzalitate intre aceste fapte şi declararea falimentului S.C. D. S.R.L. in anul 2014 după ani de falsă cercetare, timp in care nu s-a făcut nimic din cele stabilite de către 3 instanţe de judecata, dar şi împrejurarea că aceste fapte au fost săvârşite in legătura cu atribuţiile ce le-au fost incredintate, au fost pe larg demonstrate atât in cererea de chemare in judecata, cât şi cu ocazia apelului declarat.

In ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, considerata si de către instanţa de apel ca greşit admisa de către instanţa de fond, recurenta-reclamantă a precizat că acţiunea civilă, ce decurge din cauza penala ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Parchertului de pe langa Judecătoria Craiova, clasat prin soluţia rămasă definitiva in sepembrie 2014, a fost depusa pentru prima data, la mai puţin de un an diferenţa si anume in data 24.07.2015 (dosar nr x/2015) respinsa ca informă, asa cum a menţionat si cu ocazia apelului.

Recurenta-reclamantă a menţionat că, potrivit art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, sunt scutite de plata taxei de timbru acţiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac ordinare si extraordinare referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale si morale decurgând din acestea şi a solicitat ataşarea dosarului penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat, în baza art. 6 pct. 1 CEDO, motivat de faptul ca acţiunea civila ce face obiectul dosarului x/2016 este o acţiune ce decurge dintr-o cauza penala cu data de începere a cercetării penale la începutul anului 2003, în principal, reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs; iar in subsidiar retrimiterea cauzei instanţei de apel; a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a deciziei nr. 150/2019, implicit casarea sentinţei civile nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj şi, prin rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecata, aşa cum a fost formulata si precizata, precum şi obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât I.P.J. Dolj a transmis întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând a se constata nul recursul, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata-pârâtă E. a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că intimatul IPJ Dolj a făcut o confuzie în legătură cu motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, subliniind că motivele de nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 488 pct. 5 (încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii legiferat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.) şi pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea legii de către instanţa de apel la situaţia de fapt stabilită a fost greşită, hotărârea judecătoreasca fiind data cu neobservarea exigentelor articolelor de lege enunţate, raţionamentul instanţei de apel având la baza o confuzie: art. 104 din Regulamentul de ordine interioara a instanţelor, art. 153 alin. (3), art. 230, 233, art. 179 alin. (3), art. 174 si următoarele, art. 41(l), art. 45 noul C. proc. civ., art. 5 din Statutul universal al judecătorilor, art. 6 Cedo, art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., art. 219, 221 etc.); a menţionat că nu este de acord cu soluţionarea prezentei cauze in complet de filtru.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor.

La 11 noiembrie 2019, respectiv 25 noiembrie 2019, recurenta-reclamantă, respectiv intimata-pârâtă E. au depus fiecare câte un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, reţine că, în condiţiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind nulitatea recursului invocată de intimatul-pârât I.P.J. Dolj prin întâmpinare a fost depăşită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul declarat de reclamanta A. raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.

Recurenta a susţinut încălcarea principiului disponibilităţii prin aceea că instanţa de apel a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, chiar daca au fost depuse probe, întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii.

Din formularea cuprinsă în art. 9 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Limitele învestirii sunt determinate de părţi prin cererea de chemare în judecată, sub aspectul părţilor, a pretenţiei concrete ce se pretinde prin cerere şi al cauzei, adică al temeiului juridic invocat. În raport de criticile formulate, recurenta-reclamantă, deşi se prevalează de încălcarea principiului disponibilităţii, totuşi, prin argumentele prezentate, nu demonstrează o atare încălcare.

Critica privind încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, este, în opinia instanţei de recurs, una formală, pentru că nu este susţinută de argumente care să justifice în ce modalitate instanţa de apel a schimbat obiectul sau cauza juridică a cererii deduse judecăţii, ci, dimpotrivă, aceasta a examinat apelul în limitele devoluţiunii fixate prin efectul introducerii cererii de apel, respectând dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum reiese din considerentele hotărârii recurate, instanţa de prim control judiciar a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, motivarea constituindu-se într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii.

În aceeaşi măsură, hotărârea relevă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate şi a normelor legale incidente, cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa.

Criticile prin care recurenta, în argumentarea nulităţii sentinţei nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj şi a încheierilor de şedinţa din 13.03.2018 si 23.04.2018, a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit cererile sale sunt nefondate.

În primul rând, în ceea ce priveşte critica fundamentată pe omisiunea instanţei de apel de a se face referire la repartizarea ciclica a dosarului nr. x/2016 la completul C3C0M, in urma desfiinţării completului C4C0M, care, susţine recurenta, nu a fost făcută cu respectarea condiţiilor legale, se reţine că aceasta este infirmată de cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, se poate observa că instanţa de apel, făcând referire la Hotărârea Colegiului de Conducere din cadrul Tribunalului Dolj nr. 2/02.02.2018 şi la dispoziţiile Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor, a evidenţiat condiţiile legale ale desfiinţării completului C4COM şi repartizarea dosarului nr. x/2016, ciclic, către completul C3COM.

Nemulţumirea recurentei legată de faptul că instanţa de apel nu a fost de acord cu critica acesteia prin care se susţine că preschimbarea termenului de judecata trebuia soluţionată de un complet de judecata, conform art. 230 C. proc. civ. in camera de consiliu, precum şi de faptul că instanţa de apel a reţinut că preschimbarea termenului de judecata nu i-ar fi produs nici o vătămare, nu pot fi privite cu temei.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior şi cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, în situaţia de faţă nu a fost vorba de o preschimbare de termen în baza art. 230 C. proc. civ., ci de o redistribuire administrativă a dosarului, completul nou învestit alocând, pe cale administrativă, termenul de judecată, iar cum completul C4COM a fost desfiinţat, acesta nu mai putea dispune nimic în şedinţa publică din 01.03.2018.

Faptul că reclamanta, conform celor susţinute în cuprinsul cererii, a considerat că urmează a fi lipsă de procedură pentru termenul din 13.03.2018, nu înseamnă că părţile nu au fost legal citate, legalitatea procedurii de citare apreciindu-se de instanţa de judecată în raport cu înscrisurile dosarului. Potrivit acestora, instanţa de apel a reţinut că la dosar exista dovada îndeplinirii procedurii de citare atât prin e-mail, cum a solicitat reclamanta, cât şi la sediul Cabinetului Avocat K..

Aşadar, în raport cu piesele dosarului, în mod legal şi temeinic, instanţa de apel a reţinut că schimbarea termenului de judecată nu a produs nicio vătămare părţilor, în condiţiile în care acestea au fost legal citate pentru termenul din 13.03.2018.

Recurenta invocând nelegalitatea compunerii completului de judecată C3COM al primei instanţe, susţine că excepţia de recuzare a fost în mod eronat respinsă, faţă de prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ., de art. 6 CEDO şi de art. 5 din Statutul Universal al Judecătorilor.

Această critică este neîntemeiată, instanţa de apel statuând că în mod corect s-a reţinut prin încheierea din 23.04.2018 că, în cauză, nu există incompatibilitate, deoarece în dosarul x/2015 cauza nu a fost soluţionată pe fond.

Se reţine că, în dosarul x/2015 (care a avut ca obiect aceeaşi cerere cu cea din dosarul pendinte), prin încheierea din 4.11.2015, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., pentru neregularităţi procedurale. Judecătorul membru al completului C3COM, în dosarul x/2015, a soluţionat cererea de reexaminare a încheierii din 04.11.2015 analizând exclusiv aspectele procedurale.

Aşadar, văzând dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care cererea de reexaminare a fost soluţionată doar prin examinarea unor aspecte formale, câtă vreme judecătorul a cărui incompatibilitate s-a invocat nu a luat parte la judecata aceleiaşi cauze şi nu şi-a spus părerea asupra pricinii pendinte, cererea de recuzare a fost corect respinsă, după cum legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel.

Nu se poate susţine lipsa discuţiei excepţiilor pe baza principiului contradictorialităţii relativ la lipsa capacităţii procesuale de folosinţa a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod corect că procedura de citare a fost legal îndeplinită atât la data de 13.03.2018 (când această excepţie a fost pusă pentru prima dată în discuţia părţilor), cât şi la termenul din 5.06.2018 când s-a repus în discuţie excepţia şi când s-a soluţionat cauza.

Nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii deoarece excepţia a fost pusă în discuţia părţilor, în condţiile în care acestea au fost legal citate, iar nici o regulă de procedură în materie civilă nu obligă instanţa să nu soluţioneze o cauză până nu sunt prezente toate părţile, reclamanta nefiind împiedicată astfel să-şi exprime punctul de vedere asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, soluţionată în mod corect de tribunal, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din C. proc. civ., dispoziţii procedurale care se referă la principiul adevărului şi la rolul judecătorului în cadrul probaţiunii judiciare, cu implicaţii în ceea ce priveşte legalitatea procedurii judiciare, respectarea dreptului la apărare şi la disponibilitatea procesuală, dispoziţii ce au fost respectate în cauză.

Prevederile art. 22 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., invocate de recurentă, care vizează cu deosebire principiul adevărului şi rolului activ al judecătorului nu pot suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţii cu privire la indicarea cadrului procesual. Rolul activ al judecătorului nu exclude obligaţia ce revine reclamantei cu privire la trasarea iniţială a cadrului procesual, aceasta trebuind să indice, între altele, părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Art. 72 şi 73 C. proc. civ., invocate deopotrivă de recurentă, reglementează instituţia chemării în garanţie, partea interesată fiind aceea care poate să cheme o terţă persoană în garanţie. În respectarea principiului rolului activ instanţa nu poate nesocoti principiul disponibilităţii, motiv pentru care introducerea altor părţi în cauză poate fi pusă în discuţia părţilor numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.

În căile de atac o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, fiind o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în stabilirea cadrului procesual, decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept al său.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că raţionamentul său din motivele de apel era acela de a demonstra că IPJ DOLJ poate fi chemat in judecata pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, relevantă fiind legislaţia în vigoare, respectiv art. 219 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 221 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ. sunt făcute pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, astfel încât acestea nu pot fi primite cu succes fiind invocate omisso medio, sens în care nu se impune analizarea acestora.

În speţă, se constată că prima instanţă, având în vedere motivele invocate de reclamantă şi obiectul acţiunii, a apreciat aupra existenţei calităţii de pârât doar în privinţa acelei persoane care a săvârşit eventuala faptă penală şi nu a unităţii de poliţie care a desfăşurat activitatea de cercetare penală, iar instanţa de prim control judiciar văzând că prin motivele de apel nu au fost aduse critici acestor considerente ce au condus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ci doar susţineri care vizează fondul cauzei şi existenţa capacităţii procesuale a IPJ Dolj, a apreciat, în mod judicios, a fi nefondate criticile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

Calitatea procesuala pasivă constă in identitatea între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecatii, sarcina indicării acestuia revenindu-i reclamantului, care trebuie să expună imprejurarile din care să rezulte că acesta este indreptăţit sa-l cheme in judecata pe pârât.

Criticile recurentei-reclamante nu vizează, în concret, pentru ce motive se consideră a fi nelegală hotărârea instanţei de apel cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IPJ Dolj, ci cuprinde argumente noi legate de răspunderea pentru fapta proprie, de acţiunea în regres.

Înalta Curte reţine că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. Aceste aspecte nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, astfel încât peste motivele invocate în faţa instanţelor de fond nu se poate trece.

Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează cu deosebire, aşa cum s-a arătat anterior, principiul adevărului. În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

Totodată, trebuie amintit că rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat separat de principiul disponibilităţii, specific procesului civil, care se caracterizează prin dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului, dar şi de mijloacele procesuale acordate de lege.

Prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanţa de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Principiul aflării adevărului, a rolului activ al judecătorului, de care se prevalează recurenta, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestei reglementări, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi.

Simpla împrejurare că recurenta nu este de acord cu motivele pentru care instanţa a statuat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IPJ Dolj, nu este de natură să ducă la concluzia că în speţă ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului şi principiul adevărului, în condiţiile în care înlăturarea apărărilor recurentei reclamante nu a fost arbitrară, ci motivată.

Pentru considerentele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150/2019 din 6 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.