Nullity of appeal for failure to frame grounds of illegality as re-arguing merits previously resolved in annulment of arbitration award

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată la 19 aprilie 2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. -în insolvenţă- a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ORAŞUL ANINA, prin Primar şi PRIMĂRIA ORAŞULUI ANINA, obligarea pârâtelor la plata sumei de 333.459,99 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate ca urmare a neplăţii debitului principal în cuantum de 675.293,61 RON, recunoscut prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 10 februarie 2016 în dosarul nr. x/2013, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 85 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea. Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 333.459,99 RON, penalităţi de întârziere pe perioada 25.01.2015-18.04.2017, acordate în continuare până la plată, cu aplicarea a 0,06% pentru fiecare zi de întârziere, precum şi la cheltuielilor de arbitrare în sumă de 21.959,35 RON. Au fost respinse ca nefondate: excepţia privind nulitatea clauzei compromisorii din contract, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei PRIMĂRIA ORAŞULUI ANINA, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UNITĂŢII ADMINISTRATIV TERITORIALE ANINA, excepţia nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune.

Împotriva sentinţei arbitrale, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA a formulat acţiune în anulare, înregistrată la data de 18 decembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1916 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei. A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea uneia dintre secţiile civile specializate în litigiile cu profesionişti ale Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 66F din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA, împotriva sentinţei arbitrale nr. 85 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Împotriva sentinţei civile nr. 66F din 21 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA.

În motivare, recurenta arată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sentinţa arbitrală nr. 11 din 10 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, se bucură de autoritate deplină de lucru judecat, întrucât hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu a fost supusă controlului de legalitate exercitat de instanţa ierarhic superioară, astfel că nu se ştie dacă a fost pronunţată cu respectarea legii, autoritatea de lucru judecat de care se bucură fiind una provizorie.

Recurenta învederează că împotriva acestei sentinţe a declarat recurs şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca inadmisibil şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta susţine că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Astfel, potrivit recurentei, contrar celor reţinute de instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, având în vedere că obiectul acestuia l-a constituit un contract ce viza lucrări şi servicii având ca obiect deservirea unui interes general pentru care legea impunea încheierea unui contract administrativ, contract care intră în competenţa de soluţionare exclusivă a instanţei de contencios administrativ.

În opinia recurentei, contractul de asociaţiune în participaţiune încheiat între părţi conţine toate elementele definitorii ale unui contract administrativ de achiziţii publice.

Potrivit recurentei, instanţa de fond a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii nule, întrucât se referă la un litigiu asupra căruia legea nu permite posibilitatea părţilor de a tranzacţiona, cu încălcarea dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 1706 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenţiei arbitrale.

Astfel, recurenta invocă faptul că instanţa de fond a aplicat greşit şi dispoziţiile legale privind capacitatea de folosinţă şi exerciţiu a Primăriei Anina, faţă de prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001, din care rezultă fără echivoc că primăria este doar o structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, aceasta neavând personalitate juridică. Or, lipsa personalităţii juridice atrage lipsa capacităţii de folosinţă a Primăriei Anina, aspect ce reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data încheierii contractului de asociaţiune în participaţiune dintre părţi.

Recurenta invocă, de asemenea, că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

În acest sens, recurenta invocă faptul că hotărârea tribunalului arbitral conţine o motivare aparentă si superficială, iar soluţia dispusă nu are la bază argumente temeinice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CITR Filiala Sibiu S.P.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurenta a depus punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi Cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, exceptând argumentele expuse în pag. 6-9 ale cererii de recurs, în care nu se indică normele de drept material încălcate de curtea de apel, recurenta a reluat criticile expuse în acţiunea în anulare, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi exprimate în acţiunea în anulare, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acţiunea în anulare nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi Cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în acţiunea în anulare, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a acţiunii în anulare, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA împotriva sentinţei civile nr. 66F din 21 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA împotriva sentinţei civile nr. 66F din 21 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2020.