Inadmissibility of cassation against labor dispute decision due to exclusive appellate jurisdiction under art. 483(2) Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale şi 6.600 euro, reprezentând daune materiale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 503 din 29 iunie 2018, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A.; a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale şi a respins celelalte cereri ale reclamantei.

La data de 20.08.2018 pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere de completare a sentinţei nr. 503, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2017 la data de 29 iunie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 632 din 02 octombrie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins cererea formulată de pârâta S.C. B. S.A. privind completarea sentinţei civile nr. 503 din 29 iunie 2018.

Apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 632 din 02 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 887 din 13 iunie 2019.

Împotriva deciziei civile nr. 887 din 13 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta B. S.A., motivele fiind în esenţă, următoarele:

Prealabil, cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 446 C. proc. civ., arătând că în dosarul nr. x/2017 reclamanta A. a formulat o acţiune în răspundere civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului, astfel cum s-a şi precizat expres în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din 29 iunie 2018 de către reprezentanta convenţională a intimatei-reclamante, aspect reţinut chiar prin hotărârea nr. 503 din 29 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, iar nu o acţiune contractuală, pentru a fi incidente prevederile art. 253 alin. (1) Codul muncii.

În condiţiile date, fiind vorba de o cauză civilă având ca obiect răspunderea delictuală, recurenta apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre limitările prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate cu privire la decizia recurată, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor prevăzute de art. 444 C. proc. civ., încălcare ce atrage nulitatea hotărârii.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel a dispus în mod greşit respingerea apelului său şi a cererii de completare a sentinţei nr. 503 din 29 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, cerere prin care a solicitat instanţei soluţionarea excepţiei prematurităţii/inadmisibilităţii acţiunii, invocată în raport de daunele materiale - excepţie nesoluţionată de instanţă.

Recurenta-pârâtă susţine că norma prevăzută de art. 444 alin. (1) C. proc. civ. nu restrânge obiectul cererilor de completare în sensul arătat în motivarea curţii de apel şi că cererea de completare a dispozitivului poate viza inclusiv excepţii invocate de către părţi (cum ar fi excepţia prescripţiei, excepţia prematurităţii, excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii), cererea de completare a dispozitivului fiind un instrument procedural pus la îndemâna ambelor părţi (iar pentru pârât, în mod evident, nu doar pentru cererea reconvenţională).

În ceea ce priveşte fondul cererii de completare, recurenta-pârâtă menţionează că nu a renunţat la termenul din 31.10.2017 la excepţia prematurităţii/inadmisibilităţii acţiunii, nefiind îndeplinite nici condiţiile procedurale pentru a se lua act de această presupusă renunţare: nu a existat mandat expres pentru a putea opera manifestarea unui astfel de drept de dispoziţie.

Recurenta-pârâtă susţine că excepţia în discuţie reprezintă o excepţie de fond, unită, de altfel, cu fondul de instanţa de judecată şi dezbătută ca atare de către reprezentanţii părţilor la termenul de concluzii finale şi chiar atinsă de către Tribunalul Sibiu în considerentele finale ale sentinţei nr. 503/2018 a cărei completare o solicită, dar prin raportare la daunele morale, iar nu materiale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 12 februarie 2020, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. a învestit instanţa cu soluţionarea unui litigiu de muncă, având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că cererea dedusă judecăţii a fost soluţionată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă prin sentinţa nr. 503 din 29 iunie 2018, iar prin sentinţa civilă nr. 632 din 02 octombrie 2018, aceeaşi instanţă a respins cererea formulată de pârâta B. S.A., privind completarea sentinţei nr. 503 din 29 iunie 2018.

Apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 632 din 02 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă prin decizia civilă nr. 887 din 13 iunie 2019.

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 887 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 446 C. proc. civ., "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Nu poate fi reţinut argumentul recurentei în sensul că împotriva deciziei civile nr. 887 din 13 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, poate fi exercitată calea de atac a recursului, întrucât cererea de chemare în judecată, fiind întemeiată pe răspundere civilă delictuală, nu este aplicabilă niciuna dintre limitările prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pe acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, astfel cum reiese din sentinţa civilă nr. 503 din 29 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, litigiul a fost înregistrat şi soluţionat ca litigiu de muncă. Mai mult decât atât, prin încheierea din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, apelanta-reclamantă, prin apărător, a precizat că în cauză este incidentă răspunderea civilă patrimonială a angajatorului. Prin aceeaşi încheiere, s-a consemnat şi poziţia apelantei-pârâte, în sensul că, întrebată fiind de către instanţă dacă în prezentul dosar instanţa este sesizată exclusiv cu răspunderea comitentului pentru fapta presupusului sau cu răspunderea pentru accident de muncă a angajatorului pentru salariat, reprezentanta pârâtei-apelante a arătat că răspunderea angajatorului pentru salariat -denumită în Codul muncii astfel- se completează evident cu dispoziţiile referitoare la răspunderea comitentului pentru prepus din C. civ., considerând că este doar o terminologie din Codul muncii. Totodată, prin decizia nr. 1447 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut că obiectul litigiului este reprezentat de un conflict individual de muncă.

Mai mult decât atât, prezintă relevanţă, în ceea ce priveşte stabilirea naturii litigiului, şi dispoziţiile art. 253 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Totodată, trebuie subliniat şi că, potrivit dipoziţiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Articolul 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 887 din 13 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2020.