Inadmissibility of cassation against final appellate decision in individual labor dispute

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2015 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul Sindicatul Dreptatea Moreni, în numele membrilor săi de sindicat A., B., C., D., E., F. şi G. a chemat în judecată pe pârâta CN ROMARM S.A. - Filiala Uzina Automecanica Moreni, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate şi să dispună încadrarea activităţii reclamanţilor în condiţiile grupei I sau grupei II de muncă, în procent de 100%, respectiv condiţii speciale sau deosebite de muncă; de asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta să elibereze documente din care să rezulte că activitatea desfăşurata se încadrează în grupa I/II în procent de 100%, respectiv condiţii speciale/deosebite pentru perioadele lucrate efectiv.

Prin sentinţa nr. 276 din 16.02.2016, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea, a constatat că reclamanţii au lucrat în condiţiile grupei a II de muncă, în procent de 100%, astfel: A. în perioadele 22.02.1980 - 29.09.1983, 06.02.1985 - 20.04.1992; B. în perioada 17.01.1977 - 01.04.2001, C. în perioada 01.10.1977 - 05.05.2000; E. în perioada 03.04.1978 -01.04.2001; F. în perioadele 27.03.1972 - 19.02.1974, 23.06.1975 - 26.09.1975, 03.10.1980 - 07.08.1992, 01.03.1996 - 05.05.2000; G. în perioada 22.12.1977 - 10.12.1999, D., având procent de 80%, în perioada 19.07.1978 - 01.04.2001; a obligat pârâta la emiterea de adeverinţe în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel expertul H..

Prin decizia nr. 660 din 07 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu şi a respins apelul declarat de expertul H., pentru lipsa calităţii procesuale active.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, expertul H. a declarat recurs.

În motivare, recurentul a arătat că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea protecţia muncii, pentru care instanţa a stabilit un onorariu provizoriu de 1.400 RON, în sarcina reclamanţilor, cu precizarea de a-l depune în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă, fiindu-i transmisă o dispoziţie imperativă, pentru efectuarea expertizei, sub sancţiunea amenzii judiciare.

A mai arătat recurentul că raportul de expertiză a fost depus la dosar, iar părţile nu au formulat obiecţiuni la acesta şi a subliniat că instanţa nu şi-a îndeplinit rolul activ de a verifica daca reclamanţii au depus onorariul expertului şi a pronunţat hotărârea în baza unei probe din care aceştia erau decăzuţi.

În opinia recurentului, faţă de situaţia prezentată, instanţa de apel a uzat în mod neîntemeiat de excepţia lipsei calităţii procesuale active, fără să cerceteze fondul cauzei, astfel că decizia atacată este neîntemeiată.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 12 februarie 2020, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prioritar, analizând aspectul timbrajului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin adresa comunicată recurentului la data de 15 aprilie 2019, i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentul a formulat cerere de reexaminare, arătând că materia dosarului este un litigiu de muncă, pentru care nu există obligaţia achitării taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, cererea de reexaminare a fost respinsă ca tardiv formulată, aşadar fără a fi fost analizată pe fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată" şi constatând că din eroare recurentului i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, va reveni asupra acestei obligaţii şi reţine că litigiile de muncă sunt scutite de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, faţă de dispoziţiile art. 270 din Codul muncii, coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 660 din 07 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia nr. 660 din 07 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul H. împotriva deciziei nr. 660 din 07 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2020.