Labor Dispute Jurisdiction Assigned to Claimant’s Domicile-Based Tribunal; Interim Order Challenge Proceeds.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 139 din 9 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei; a fost declinată cauza Tribunalului Iaşi, spre competentă soluţionare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că normele de competenţă teritorială relativă sunt cele incidente în cauză, iar potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Ca urmare, regula este ca excepţia să fie invocată prin întâmpinare, iar numai în ipoteza în care întâmpinarea nu este obligatorie, pârâtul poate invoca excepţia de ordine privată cel mai târziu la primul termen de judecată, condiţie îndeplinită în cauză.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, coroborând prevederile art. 210 şi 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, Tribunalul Neamţ a apreciat că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare. Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, ci adresa unde locuieşte efectiv.

În prezenta cauză, Tribunalul Neamţ a reţinut că, deşi în cartea de identitate reclamanta figurează ca având domiciliul în jud. Neamţ, potrivit relaţiilor rezultând din interogarea bazei D.E.P.A.D., dispusă din oficiu, aceasta a avut stabilită în mod legal reşedinţa în municipiul Iaşi, Şoseaua x, jud. Iaşi, în perioada 26.02.2010 - 31.03.2020, informaţie ce se coroborează cu aspectele învederate în cuprinsul întâmpinării. Ca urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 107 alin 2 C. proc. civ., instanţa a constatat că la data sesizării Tribunalului Neamţ, respectiv 12.03.2020, reclamanta avea stabilită reşedinţa în mod legal pe raza judeţului Iaşi, unde, de altfel, are şi locul de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 367 din 5 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., art. 266 din Codul muncii, art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit instanţei, dispoziţiile care reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a acestor litigii sunt cele instituite de art. 269 alin. (2) Codul muncii. Totodată, conform art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 din Codul muncii şi a dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., instanţa a apreciat că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la reşedinţa acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauza de faţă, domiciliul reclamantei este în comuna Vânători, judeţul Neamţ, sat Vânători Neamţ, judeţul Neamţ, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se află în Iaşi. Totodată, din verificările efectuate la data de 02.04.2020 instanţa a reţinut că până la data de 31.03.2020, reclamanta a avut reşedinţa în Iaşi, în şoseaua x, judeţul Iaşi.

Reclamanta, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Neamţ a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuţie o altă competenţă teritorială prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică.

Instanţa s-a raportat, de asemenea, la dispoziţiile art. 87 C. civ., potrivit cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Instanţa a apreciat că, din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare. Însă, această interpretare are drept scop tocmai asigurarea dreptului la apărare, alegea instanţei competente fiind un beneficiu al reclamantei, aceasta făcând dovada faptului că domiciliul său este în judeţul Neamţ şi insistând ca judecarea cauzei să se facă la instanţa competentă aferentă domiciliului său legal.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu PÂRÂTUL INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA IAŞI, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării deciziei nr. 59/28.02.2020, emise de pârâtul angajator, de revocare a deciziilor nr. 46/17.02.2020 şi nr. 170/17.04.2019, până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect contestaţie împotriva acestei decizii, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Totodată, Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Cum domiciliul reclamantei este în comuna Vânători, judeţul Neamţ, sat Vânători Neamţ, raportat la dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, Tribunalul Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ a fost în mod legal învestit cu soluţionarea cauzei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a I-a civilă şi de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2020.