Cassation appeal against annulment of commercial arbitration award dismissed for failure to identify procedural violations

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea arbitrală introdusă la data de 29 martie 2017 şi înregistrată sub nr. x pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 61.419,34 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 23.12.2016, precum şi la plata sumei de 4.649,92 RON, penalităţi de întârziere, calculate până la data de 26.03.2017 şi în continuare penalităţi de 0,1%/zi întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 08 ianuarie 2018, Tribunalul Arbitral constituit în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a admis acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L. şi a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 61.419,34 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 23.12.2016, precum şi suma de 4.649,92 RON penalităţi de întârziere, calculate până la data de 26.03.2017 şi în continuare penalităţi de 0,1%/zi întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului; a obligat pârâtul la plata sumei de 3.845,49 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva sentinţei arbitrale, B. a formulat acţiune în anulare.

Prin sentinţa nr. 1/F din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel, Braşov - sectia Civilă, a fost respinsă acţiunea în anulare, B. fiind obligat la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs.

În motivare, recurentul arată că un prim motiv de anulare a hotărârii arbitrale, respins de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în mod nefondat şi nemotivat, vizează faptul că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să fi existat o convenţie arbitrală valabilă între părţi - art. 608 alin. (1). lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul invocă faptul că nu a consimţit niciodată la încheierea unei clauze arbitrale, printre criteriile de valabilitate pe care trebuie să le întrunească o astfel de clauză numărându-se şi consimţământul părţilor exprimat cu intenţia neechivocă de a încredinţa soluţionarea litigiului unei jurisdicţii speciale, nestatale.

Totodată, recurentul afirmă că, dacă părţile nu au stabilit prin clauza compromisorie principalele elemente care permit începerea şi desfăşurarea arbitrajului, respectiva clauză este inoperantă.

Potrivit recurentului, niciuna din aceste condiţii nu este îndeplinită de art. 11.2 din contractul ce a generat disputa dintre părţi, Curtea de Apel Braşov ignorând toate argumentele expuse, fără a explica motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Recurentul afirmă că, ignorând toate argumente din întâmpinare, tribunalul arbitral prin încheierea de şedinţă din 11.12.2017 a apreciat că este competent să soluţioneze cauza, cu o motivare insuficientă şi contradictorie, fapt ce atrage şi incidenţa motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Un alt argument expus de către recurent vizează faptul că tribunalul nu a motivat suficient hotărârea arbitrală şi că acest motiv de anulare a fost respins în mod nefondat de Curtea de Apel Braşov.

Recurentul arată, de asemenea, că un alt motiv de anulare este reprezentat de faptul că tribunalul arbitral a pronunţat o hotărâre prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii, respectiv art. 1.270 C. civ., motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Potrivit recurentului, reclamanta din arbitraj nu a respectat niciuna din condiţiile stipulate în art. 2.1.1-2.1.6 din contractul de furnizare, iar părţile nu au negociat şi nici nu au încheiat în scris o anexă cuprinzând în detaliu cantitatea şi valoarea lucrărilor de amenajare/consolidare/renovare, aşa cum s-au obligat prin art. 4.1 teza finală din acelaşi act.

De asemenea, recurentul expune un istoric al relaţiilor contractuale cu S.C. A. S.R.L. şi al situaţiei de fapt.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nelegalei timbrări a recursului, iar în subsidiar, a solicitat anularea recursului ca urmare a neîndeplinirii cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurentul a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile netimbrării şi a nulităţii şi, constatând că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 27 mai 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivele invocate de recurent în susţinerea cererii de recurs sunt reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurentul, în susţinerea acestui motiv de recurs, nu a indicat regulile de procedură pretins a fi fost încălcate de Curtea de Apel Braşov.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar susţinerilor recurentului, că instanţa a expus argumentat raţionamentul juridic şi a răspuns aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare, analizând argumentele invocate în acţiunea în anulare.

Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ.

Nici argumentele expuse de recurent în susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceste argumente, din care nu reies normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greşit de Curtea de Apel Braşov, reprezintă o reluare a criticilor expuse în acţiunea în anulare, fără ca recurentul să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acţiunea în anulare nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi Cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în acţiunea în anulare, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva sentinţei civile nr. 1/F din 05 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant B. la plata sumei de 10.892,43 RON, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificabile depuse în dosarul de recurs, respectiv filele (nr. 51-52 şi nr. 83-88).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva sentinţei civile nr. 1/F din 05 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant B. la plata sumei de 10.892,43 RON, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2020.