Insolvency procedural standing: exclusive authority of judicial versus special administrator to appeal and support claims for recovery of debtor assets

Şedinţa publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 95.147 Euro, în echivalent în RON, reprezentând pierderea suferită de către reclamantă, prin tergiversarea emiterii unui acord de vânzare a terenului ipotecat şi încasarea în întregime a propriei creanţe de către C. S.A - Sucursala România în dosarul de insolvenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 4559 din data de 11 decembrie 2017, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta C. S.A. PARIS - Sucursala Romania a sumei de 8568 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D., în calitate de administrator special al A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2563A/2018 pronunţată la data de 18 decembrie 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia invocată de intimată şi s-a anulat apelul declarat de apelanta A. S.R.L. prin lichidator special D. pentru lipsa calităţii de reprezentant. Apelanta A. prin administrator special a fost obligată la plata sumei de 533,5 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în ce priveşte exercitarea dreptului de reprezentare a persoanei juridice după intrarea în insolvenţă, potrivit Legii nr. 85/2014, societăţile nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) lit. l) prin Legea nr. 85/2014, se face trimitere atât la "formularea", cât şi la "susţinerea" acţiunilor în pretenţii pentru recuperarea creanţelor debitoarei în insolvenţă de către administratorul/lichidatorul judiciar, nu doar în sensul citării practicianului în insolvenţă, dar şi în ceea ce priveşte toate celelalte prerogative ale dreptului de apărare, respectiv de a formula cereri, căi de atac, de a propune probe, de a angaja avocaţi etc., inclusiv de a dispune cu privire la aceste drepturi.

În acelaşi timp instanţa de apel a reţinut că, atribuţiile administratorului judiciar nu pot fi exercitate de către administratorul special care nu îl poate substitui şi cu atât mai puţin, nu poate face acte de procedură în numele debitoarei, împotriva voinţei administratorului judiciar singurul îndrituit ca titular al acţiunii introductive şi reprezentant al societăţii reclamante, să dispună în virtutea principiului disponibilităţii asupra procesului, prin exercitarea/neexercitarea căii de atac ori printr-un act unilateral de rectificare a actului de procedură efectuat în absenţa unui mandat legal.

Împotriva deciziei civile nr. 2563A din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs A. S.R.L. prin administrator special D..

În motivarea cererii recurenta a arătat că în mod neîntemeiat a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant fără a se avea în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 85/2014. Recurenta arată că, deşi într-un mod superficial instanţa de apel reţine o serie de dispoziţii speciale aplicabile în procedura insolvenţei, aceasta omite a constata însăşi dispoziţiile aplicabile în speţă prin intermediul cărora debitoarea poate fi reprezentată de către administratorul special. Astfel, în conformitate cu art. 52 coroborat cu art. 84, art. 112-117 din Legea Insolvenţei, administratorul special al debitoarei va avea deplină putere de reprezentare al acesteia în relaţiile cu terţii ori în acţiunile în justiţie pe care înţelege să le introducă în vederea obţinerii unor avantaje/beneficii în cadrul procedurii, atât pentru creditori cât şi pentru debitori.

De asemenea, recurenta mai arată că prin procesul-verbal al Comitetului Creditorilor, publicat în BPI nr. 8630 din 3 martie 2017 necontestat, în conformitate cu dispoziţiile art. 50-51 din Legea nr. 85/2016 s-a hotărât mandatarea d-nei av. E. în reprezentarea societăţii în cadrul acestui dosar.

A mai susţinut recurenta că hotărârea atacată este insuficient motivată, reţinându-se elementele contradictorii şi superficiale în raport de situaţia de fapt şi de drept expusă. Or, potrivit art. 425 C. proc. civ., obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În continuarea cererii, recurenta a reiterat situaţia de fapt şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a intimatei.

În drept a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 19 aprilie 2019 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, în principal pentru lipsa calităţii de reprezentant, iar în secundar pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, raportul fiind comunicat părţilor conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 12 februarie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 2563A/2018 din 18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 27 mai 2020 cu citarea părţilor.

Deşi recurenta prin administrator special a invocat dispoziţii art. 488 pct. 5, 6, 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că criticile recurentei se încadrează doar în punctele 6 şi 8 ale art. 488 din C. proc. civ. deoarece pct. 5 a fost invocat în mod formal.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile formulate, de apărările invocate şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta prin administrator special a susţinut că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată reţinându-se elemente contradictorii şi superficiale în raport de situaţia de fapt şi de drept expusă.

Contrar susţinerilor recurentei prin administrator special, hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât timp nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., ceea ce în prezenta cauză nu este cazul.

Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc că, instanţa de apel s-a pronunţat cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, hotărârea cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei de apel.

Simpla nemulţumire a recurentei prin administrator special cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, şi nu în ultimul rând, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a aspectelor invocate de către apelantă prin administrator special, sunt elemente care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului prevăzut de art. 425 C. proc. civ. şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Doctrina şi jurisprudenţa au statuat că ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce nu sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, în sensul că, fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, iar interpretarea pe care le-o dă fiind prea intensă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Din această perspectivă recurenta prin administrator special nu se poate prevala de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenţei nr. 85/2014.

Potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenţei nr. 85/2014 administratorul judiciar are ca atribuţie, încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului pentru aceasta putând angaja avocaţi.

Din textul de lege menţionat rezultă fără echivoc că formularea acţiunilor judecătoreşti în pretenţii ale debitorilor aflaţi în procedura de insolvenţă şi reprezentarea acestora în faţa instanţelor judecătoreşti, reprezintă atributul exclusiv al administratorului judiciar şi nu al administratorului special.

Cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a avut la bază una dintre atribuţiile administratorului judiciar şi anume, de a formula şi susţine acţiunea în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014.

Nu este lipsit de relevanţă de a menţiona în acest context, că potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea insolvenţei nr. 85/2014, administratorul special participă în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că atribuţiile administratorului special sunt de participare la judecarea acţiunilor menţionate la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84 şi nu de formulare/susţinere a acţiunii în pretenţii pentru încasarea drepturilor debitorului, acest drept revenind administratorului judiciar în temeiul art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenţei.

Aşadar, dreptul de reprezentare a societăţii debitoare aflată în insolvenţă într-o procedură de drept comun, cum este în situaţia de faţă, în formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect încasarea drepturilor debitorului şi ulterior declararea căii de atac, revine administratorului judiciar în temeiul art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea insolvenţei.

Faţă de cele arătate rezultă că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale invocate de către recurentă prin administrator special, respectiv art. 52, 84, 117-112 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 acestea referindu-se doar la desemnarea administratorului special de către adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor debitorului şi participarea acestuia la judecarea acţiunilor prevăzute de art. 117-112, ori a celor rezultând din ne respectarea art. 84 şi nu la formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.

În consecinţă, instanţa de apel în mod corect în temeiul art. 82 alin. (1) C. proc. civ. a anulat apelul formulat de administratorul special D. pentru lipsa calităţii de reprezentant.

În ceea ce priveşte critica referitoare la fondul litigiului, Înalta Curte nu o va mai examina, urmare a faptului că au fost analizate criticile referitoare la soluţia ce vizează lipsa calităţii de reprezentant a administratorului special.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în raport de cererea intimatei urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., la plata către intimata C. S.A. PARIS -SUCURSALA ROMÂNIA a sumei de 5.959,52 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat potrivit înscrisurilor doveditoare de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 2563A din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D., la plata către intimata C. S.A. PARIS -SUCURSALA ROMÂNIA a sumei de 5.959,52 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27 mai 2020.