Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 857/2020 AI generated

Arbitral award annulment barred by failure to invoke arbitration agreement defects and tribunal incompetence within statutory forfeiture deadlines

Case Number Decizia nr. 857/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the appellate court’s decision to reject the company’s action for annulment of the arbitral award and the associated order granting legal costs. The dispute arose from a commercial contract for waste recycling services, where the respondent company sought to annul an arbitral award that ordered the payment of approximately 310,000 RON in principal, penalties, and costs. The appellant challenged the award on grounds including the invalidity of the arbitration clause, incompetence of the arbitral tribunal, and alleged procedural violations such as late submission of legal fee evidence after the close of debates. The court ruled that the appellant failed to invoke objections regarding the existence and validity of the arbitration agreement, as well as the illegal constitution of the tribunal, within the statutory time limits, resulting in the forfeiture of these defenses under Article 592 of the Code of Civil Procedure. Consequently, the court held that the lower instance correctly applied the forfeiture doctrine under Article 608(2) and that the appellant’s arguments constituted a prohibited re-examination of the merits of the case rather than valid grounds for annulment under Articles 608 and 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 608 lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 608 alin. (2) C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ, art. 394 alin. (3) din C. proc. civ; Arbitral award annulment barred by failure to invoke arbitration agreement defects and tribunal incompetence within statutory forfeiture deadlines: The dispute arose from a commercial contract for waste recycling services, where the respondent company sought to annul an arbitral award that ordered the payment of approximately 310,000 RON in principal, penalties, and costs. The appellant challenged the award on grounds including the invalidity of the arbitration clause, incompetence of the arbitral tribunal, and alleged procedural violations such as late submission of legal fee evidence after the close of debates. The court ruled that the appellant failed to invoke objections regarding the existence and validity of the arbitration agreement, as well as the illegal constitution of the tribunal, within the statutory time limits, resulting in the forfeiture of these defenses under Article 592 of the Code of Civil Procedure. Consequently, the court held that the lower instance correctly applied the forfeiture doctrine under Article 608(2) and that the appellant’s arguments constituted a prohibited re-examination of the merits of the case rather than valid grounds for annulment under Articles 608 and 488 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award arbitration clause forfeiture agreement civil dispute validity of contract costs of late payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila la 12 aprilie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat ca în baza probatoriilor ce se vor administra să fie obligată la plata următoarelor sume:

- 289.462,15 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de valorificare, colectare şi reciclare în numele şi în interesul S.C. B. S.A., în baza contractului nr. x din 1 ianuarie 2016, raportat la cantităţile efective de deşeuri colectate în lunile iunie şi iulie 2017;

- 20.026,48 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, estimate de la data introducerii cererii, aferente debitului principal, calculate având în vedere prevederile art. 6.2 din contract, potrivit O.G. nr. 13/2011, raportat la valoarea obligaţiei neîndeplinite la scadenţă, până la data plăţii integrale;

- achitarea contravalorii facturii fiscale emisă de BEJ - EP cu nr. x din 28 septembrie 2017 reprezentând cheltuieli de comunicare a notificării la conciliere directă, în cuantum de 119 RON şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de arbitrare.

Prin încheierea de şedinţă nr. 1 din 3 septembrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 55 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală, în sensul admiterii excepţiei, constatând în unanimitate că arbitrul numit pentru pârât şi supraarbitrul, ambii numiţi de preşedintele Curţii de Arbitraj s-a făcut cu încălcarea regulilor arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1/2018 din 3 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila în dosarul nr. x/2018 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să achite reclamantei următoarele sume: 289.462,15 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de valorificare, colectare şi reciclare; 20.026,48 RON reprezentând dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal; 119 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 28 septembrie 2017, fiind obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă totală de 13.378,16 RON (9.808,16 RON taxă arbitrală + 3.570 RON onorariu avocat).

Împotriva sentinţei arbitrale şi a încheierii de şedinţă nr. 1 din 3 septembrie 2018, S.C. B. S.A. a formulat, la 1 octombrie 2018, acţiune în anularea hotărârii arbitrale, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de S.C. B. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 1 din 3 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, în dosarul nr. x/2018 şi împotriva încheierii de şedinţă nr. 1 din 3 septembrie 2018, ca inadmisibilă pentru motivele prevăzute de art. 608 lit. a), b), c), h) C. proc. civ. şi ca nefondată pentru motivul prevăzut de art. 608 lit. d) C. proc. civ.

A fost obligată petenta S.C. B. S.A. către intimată la plata sumei de 23.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 şi a încheierii de amânare a pronunţării din 9 ianuarie 2019 a declarat recurs petenta S.C. B. S.A..

Prin memoriul de recurs, S.C. B. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, reţinând cauza spre rejudecare să fie admisă acţiunea în anulare, dispunând conform petitului introductiv. Totodată, solicită casarea încheierii atacate şi subsecvent sentinţa recurată raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatând că în mod nelegal instanţa de fond a acordat intimatei cheltuieli de judecată, sens în care solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este apreciat de către recurentă a fi incident în cauză, întrucât, analizând motivarea instanţei de fond în susţinerea soluţiei de respingere a acţiunii introductive ca inadmisibilă cu privire la motivele de anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a), b), c) si d) C. proc. civ., rezultă că această motivare este nu doar străină de natura pricinii şi de criticile formulate de societate sau după caz, motivele uzitate sunt contradictorii, dar ele şi lipsesc din analiza instanţei de fond. Instanţa de fond fundamentându-şi soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, pe dispoziţiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, analizând considerentele instanţei de fond se constată că aceasta este străină de criticile expuse de petentă pe calea acţiunii în anulare. În acest sens, se menţionează că pe calea acţiunii în anulare, petenta nu s-a prevalat de o invaliditate a clauzei compromisorii sau de o caducitate arbitrajului ci, din contră, criticile au vizat nu doar necompetenţa tribunalului arbitral care a pronunţat sentinţa arbitrală, ci şi a entităţii care a organizat arbitrajul.

În concret, s-a reclamat faptul că litigiul a fost soluţionat de o cu totul altă "entitate" decât cea aleasă de către părţi prin clauza compromisorie, respectiv Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila şi prin raportare la cu totul alte reguli arbitrale decât cele alese de părţi, fără ca în speţă să fie întrunită voinţa părţilor în formele cerute de lege pentru deferirea prezentului litigiu către o terţă entitate care organizează arbitraje. Astfel, nu a existat şi nici nu există vreun acord de modificare a clauzei compromisorii, pe baza căruia competenţa de organizare a arbitrării unor eventuale dispute dintre părţi să fie trecută de la C., la Camera de Comerţ, Industrie si Agricultură Brăila. Cele două entităţi nu sunt legate în niciun fel şi au reguli diferite de organizare a arbitrajelor.

Ori, niciunul dintre motivele expuse nu vizează validitatea clauzei compromisorii sau caducitatea arbitrajului, ci, din contră, competenţa entităţii care a organizat şi soluţionat arbitrajul, chestiune care în opinia recurentei este de ordine publică şi poate fi invocată oricând.

Altfel spus, petenta nu s-a prevalat de o caducitate a arbitrajului ci, din contră, de faptul că nu există nicio convenţie arbitrală care să confere competenţa de soluţionare a litigiului din speţă în favoarea entităţii care a organizat si soluţionat arbitrajul, în speţă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila.

În susţinerea argumentelor evocate, recurenta redă şi practica judiciară relevantă în cauza de faţă.

Mai susţine recurenta, că prin motivarea la care s-a oprit, instanţa de fond a schimbat în mod nepermis înţelesul criticilor formulate, modificându-le natura juridică, cu consecinţe directe asupra sentinţei recurate.

Tot în susţinerea incidenţei în speţă a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că s-a prevalat de faptul că intimata nu poate sesiza o altă entitate arbitrală, aleasă în mod unilateral, fără acordul celeilalte părţi, pretinzând că îşi exercită dreptul decurgând din clauza compromisorie contractuală, întrucât legiuitorul, cât şi practica judiciară au statuat fără echivoc că în caz de ineficacitate a clauzei compromisorii, competenţa revine instanţei de drept comun. Ori, această pretinsă sancţiune aplicată recurentei derivă, sau mai bine zis, este instituită de o reglementare inaplicabilă speţei, chestiune pe care instanţa de fond a omis să o sesizeze, cu toate că a fost învestită inclusiv cu acest aspect.

Aşadar, prin voinţa lor, părţile au decis ca orice litigiu decurgând din contract să fie soluţionat conform Regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj de pe lângă C., potrivit regulilor de procedură edictate prin Hotărârea Consiliului Director nr. 7 din 23 februarie 2015. Practic dând eficienţă clauzei compromisorii, exista în mod concret obligaţia de a fi aplicate regulile expres alese prin voinţa părţilor, neputându-se să fie aplicate alte reguli arbitrale.

În acest context, devine evident că sancţiunea decăderii, aplicată recurentei este străină de natura pricinii şi de motivele de anulare invocate în cauză.

Tot legat de motivul de casare evocat, recurenta arată că sentinţa promovează motive contradictorii în privinţa entităţii competente să efectuează citarea părţilor.

În concret, instanţa de fond are o poziţie inconsecventă în legătură cu efectuarea citării părţilor, apreciind după caz, că aceasta se putea face când de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, când de Tribunalul Arbitrai constituit în cadrul acesteia, însă în opinia recurentei citarea se putea face numai de către Tribunalul Arbitral (după constituire - ex. acceptarea misiunii de arbitru, determinarea componenţei tribunalului, etc), şi nu înainte, de către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie.

În situaţia în care se vor înlătura argumentele menţionate şi se va aprecia că litigiul putea fi în mod legal soluţionat de această terţă entitate aleasă unilateral de intimată, se impune constatarea că instituţia decăderii, reglementată de art. 592 alin. (1) din Codul de procedură nu putea fi aplicată, întrucât recurenta nu a fost legal citată în procedura arbitrală, în pofida celor reţinute de instanţa de fond.

În acest sens, se arată că petenta a luat cunoştinţă despre acest motiv de nelegalitate abia la data comunicării sentinţei arbitrale, sens în care a învestit instanţa de fond cu aceste critici. Din această perspectivă, aplicarea sancţiunii decăderii cu privire la acest motiv al acţiunii în anulare este vădit nelegală, atât timp cât singurul mijloc prin care se puteau invoca aceste critici era tocmai acţiunea în anulare.

În susţinerea celor menţionate, se arată că prin încheierea de şedinţă din 3 septembrie 2018, chiar intimata a invocat excepţia nelegalei constituiri a Tribunalului arbitral şi prin pronunţarea asupra acestei excepţii, Tribunalul Arbitral doar de la acel moment se apreciază a fi efectiv constituit (conţinutul încheierii fiind elocvent).

Ori, potrivit clauzei compromisorii inserate în contract, litigiul urma să fie soluţionat potrivit regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj de pe lângă C.. Devine astfel evident că inclusiv constituirea Tribunalului arbitral trebuia să se facă doar în conformitate cu regulile de procedură ale acestei entităţi agreate de părţi (C.), or, prin soluţionarea excepţiei privind nelegala compunere a Tribunalului arbitral, instanţa arbitrală a făcut aplicarea unor reguli de procedură străine speţei. În atare context devine evident că Tribunalul Arbitral s-a constituit după nişte reguli arbitrale străine de compromis.

În acest sens, recurenta susţine că se impune constatarea faptului că dreptul său de a invoca nelegala constituire a Tribunalului Arbitral s-a născut ulterior termenului prevăzut de art. 592 alin. (1) din Codul de procedură, astfel încât sancţiunea decăderii nu îşi găseşte aplicabilitatea.

Tot în susţinerea acestui motiv de recurs, se arată că sancţiunea decăderii a fost în mod nelegal aplicată şi cu privire la motivul de anulare vizând necompetenţa tribunalului arbitral.

În speţă, nu numai că petenta nu a fost prezentă la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, dar nici procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, motiv pentru care, toate actele de procedură efectuate în cadrul arbitrajului trebuiau constatate nule de către instanţa de fond.

Ori, comunicarea citaţiilor se face de către Tribunalul Arbitral, după constituirea acestuia si nicidecum înainte. De altfel, numai o astfel de regulă respectă toate exigenţele procedurale, întrucât doar o instanţă arbitrală competentă şi legal constituită poate efectua în mod legal procedura de citare.

Aşadar, Tribunalul arbitral de la data constituirii (conform încheierii din 3 septembrie 2018) avea obligaţia să procedeze şi să efectueze toate actele procesuale necesare unei proceduri arbitral-contencioase, or din înscrisuri rezultă că Tribunalul arbitral nu a efectuat nicio comunicare petentei, iar procedând de o asemenea manieră, Tribunalul arbitral a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, încălcându-se şi orice fel de rigori legale privind arbitrajul.

În susţinerea nelegalităţii sentinţei, se învederează faptul că se impune casarea acesteia şi din perspectiva faptului că a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punct. 8 raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., conform cărora, "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii".

Detaliind acest aspect, recurenta susţine că prin acţiunea în anulare formulată s-a prevalat de faptul că sentinţa arbitrală a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii privind principiul pacta sunt servanda - întrucât aceasta este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor contractuale.

Astfel, s-a învederat instanţei de fond şi faptul că între părţi s-a încheiat şi Actul adiţional nr. x la contract din 1 ianuarie 2016 - act juridic pe care Tribunalul Arbitral nu l-a analizat, reţinând că acesta nu a fost încheiat.

Mai mult decât atât, s-a menţionat şi că Tribunalul Arbitral a ignorat complet dispoziţiile art. V din Contract, pe care, cu toate că le-a citat a omis să le confere efecte juridice. Conform acestor prevederi, factura emisă de către pârâtă trebuie să conţină "confirmarea scrisă a Beneficiarului (n.n. a societăţii) cu cantităţile validate de acesta" pentru a fi achitată de către petentă. Rezultă aşadar, că pentru a fi obligată recurenta la plată, trebuia să valideze factura finală, cu alte cuvinte să accepte/confirme cantităţile de deşeuri reciclate de către pârât, conform facturii. Or, în speţă, factura nr. x din 30 iunie 2018 nu a fost validată, astfel încât aceasta nu a devenit niciodată exigibilă la plată, prin raportare la prevederile contractuale aplicabile.

Prin urmare, astfel cum reiese din acţiunea în anulare formulată, recurenta nu a reclamat o interpretare greşită dată de Tribunalul Arbitral prevederilor contractului, ci încălcarea principiului pacta sunt servanda, având în vedere că există un contract valabil între părţi pe de o parte şi că nu ne aflăm în prezenţa unei excepţii de la principiul forţei obligatorii pe de altă parte, se impunea constatarea că Tribunalul arbitral a ignorat inexplicabil clauza contractuală, precum şi dispoziţiile Actului Adiţional şi, prin admiterea acţiunii arbitrate, a creat un cadru contractual distinct de voinţa părţilor.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că deşi instanţa de fond a admis cererea intimatei şi a acordat, în integralitate cheltuielile de judecată solicitate de către aceasta (respectiv onorariul de avocat), dovada cheltuielilor efectuate a fost depusă la dosarul cauzei după încheierea dezbaterilor, respectiv după ce instanţa a rămas în pronunţare.

Astfel, atât din încheiere, cât şi înregistrarea audio a şedinţei publice din 9 ianuarie 2019, reiese cu claritate faptul că avocatul intimatei se prezintă după rămânerea în pronunţare, moment la care acesta depune şi dovada cheltuielilor de judecată solicitate.

În acest context, se poate observa că din punct de vedere temporal, dovada depunerii cheltuielilor de judecate solicitate şi acordare de către instanţa de judecată a avut loc după ce s-au declarat închise dezbaterile, cauza rămânând în pronunţare asupra fondului, fără ca aceasta să repună cauza pe rol.

Ori, în conformitate cu prevederile art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă".

În consecinţă, instanţa de fond a acordat valoare probatorie unor înscrisuri, depuse ulterior închiderii dezbaterilor, în detrimentul prevederilor legale şi, în mod nelegal, a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, fapt care atrage nulitatea extrinsecă a actelor procesuale recurate.

Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite instanţei admiterea recursului, casarea încheierii şi a sentinţei, cu consecinţa respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, întrucât dovada efectuării acestor cheltuieli a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor.

Prin întâmpinarea depusă la 22 mai 2019, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat împotriva sentinţei atacate şi ca lipsit de interes împotriva încheierii atacate.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 8 iulie 2019, recurenta solicită înlăturarea susţinerilor acesteia şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 septembrie 2019, intimata depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AMBALAJE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 şi a încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi a acordat termen la data de 26 martie 2020, apoi la 21 mai 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AMBALAJE S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susţinut că motivarea hotărârii instanţei este nu doar străină de natura pricinii şi de criticile formulate de societate sau după caz, motivele uzitate sunt contradictorii, dar ele şi lipsesc din analiza instanţei de fond.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, apreciind că motivele contradictorii invocate de recurentă, potrivit cărora, motivele uzitate ar fi contradictorii nu pot fi reţinute având în vedere că între considerente şi dispozitiv nu există contradicţii.

Din această perspectivă, se reţine că nu există niciun fel de contradicţie între considerentele instanţei şi soluţia pronunţată, cum nu există contradicţie nici între considerentele soluţiei pronunţate, instanţa luând în considerare toate probele de la dosar.

În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia, hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, se constată că instanţa a avut în vedere situaţia de fapt şi a motivat sentinţa pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. proc. civ. - Cartea a IV-a, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei cu privire la faptul ca unele motive consemnate de instanţa ar fi străine de natura pricinii.

În acest context, se reţine că instanţa a apreciat că respectiva clauză compromisorie nu este lovită de nulitate şi, în raport cu dispoziţiile art. 1268 alin. (3) din C. civ., precum şi în considerarea faptului că recurenta nu a înţeles să invoce ineficacitatea clauzei compromisorii şi nici necompetenţa tribunalului arbitral constituit la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie si Agricultura Brăila, la primul termen de judecată, conform art. 568 C. proc. civ., astfel că, în mod corect s-a constatat că instanţa sesizată era competentă să soluţioneze cauza.

Cu referire la critica recurentei, potrivit căreia, în speţă este vorba de o necompetenţă de ordine publică, ce face litigiul nesusceptibil de a fi arbitrat, se constată că aceasta este nefondată, deoarece excepţia de arbitraj are un caracter relativ, putând fi invocată doar în faţa instanţei arbitrale, odată cu formularea apărărilor de fond cel mai târziu la primul termen, conform art. 592 C. proc. civ., care reglementează judecata în faţa tribunalului arbitral.

Având în vedere dispoziţiile evocate, se constată că neregularităţile intervenite în legătură cu existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfăşurarea procedurii sau propunerea unor probe invocate în calea de atac nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect ce vizează procedura de citare, se constată că instanţa a reţinut în mod corect faptul că recurentei i s-a adus la cunoştinţă, prin citaţie, de existenţa pe rolul său a litigiului şi implicit procedura de citare emisă în aceste circumstanţe, potrivit dispoziţiilor instituite de art. 157

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că i-au fost încălcate sau aplicate în mod greşit de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea sentinţei arbitrate dispoziţiile art. 608 alin. (2), (8) C. proc. civ. prin raportare la art. 592 din acelaşi Cod, însă instituţia decăderii intervine atât cu privire la invocarea excepţiilor privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale, cât şi cu privire la constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor şi desfăşurarea procedurii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susţine greşita aplicare a legii de către instanţa de fond ce vizează şi dezlegarea motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. care priveşte nelegala citare a recurentei în cadrul procedurii arbitrale.

Această susţinere este nefondată, întrucât recurenta invocă doar motive de netemeinicie a modului de soluţionare a acţiunii în anulare ce are ca temei dispoziţiile art. 608 lit. d) C. proc. civ., raportat la sentinţa arbitrală, în cauză nefiind vorba de o încălcare sau o aplicare greşită a unor norme de drept material.

De asemenea, critica recurentei, potrivit căreia, sentinţa arbitrală a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii privind principiul pacta sunt servanda, întrucât aceasta este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, nu poate fi primită, având în vedere că instanţa a analizat şi a dezvoltat în considerente, faptul că limitele controlului efectuat pe calea acţiunii în anulare nu dau posibilitatea reiterării fondului cauzei, iar dispoziţiile art. 608 C. proc. civ. nu prevăd controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului arbitrai.

Totodată, se reţine că argumentele recurentei în susţinerea motivelor de nelegalitate subsumate art. 488 C. proc. civ. constituie critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esenţă, susţinerile din acţiunea în anulare.

Criticile recurentei referitoare la susţinerile de nelegalitate ale sentinţei civile raportate la modul de interpretare a unei clauze contractuale, respectiv a clauzei compromisorii sunt nefondate, având în vedere că orice excepţie privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale trebuia invocată, sub sancţiunea decăderii, în termenele acordate de Curtea de Arbitraj în vederea formulării unei întâmpinări, sau, în lipsa unor astfel de termene, cel târziu la primul termen fixat de către instanţă şi pentru care s-a îndeplinit procedura de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 157 C. proc. civ.

În acest context, se reţine că instanţa de fond a reţinut, în mod legal, că prin criticile formulate de reclamantă s-a invocat interpretarea eronată a clauzelor contractuale, aspect ce excede ipotezelor avute în vedere de legiuitor a art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta critică încheierea de amânare a pronunţării din 9 ianuarie 2019 şi arată că instanţa a acordat cheltuielile de judecată, deşi dovada cheltuielilor efectuate a fost depusă la dosarul cauzei după încheierea dezbaterilor respectiv după ce instanţa a rămas în pronunţare.

Din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, având în vedere că din considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă de amânare a pronunţării din 9 ianuarie 2019 nu reiese că dezbaterile ar fi fost închise, iar din întâmpinarea formulată şi depusă la dosarul cauzei se constată că s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Aşadar, având în vedere prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. raportat la decăderea, instituită de dispoziţiile art. 592 alin. (1) si (3) din acelaşi Cod se apreciază că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, în mod temeinic a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AMBALAJE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 şi încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AMBALAJE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 şi încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2020.