Recovery of construction payment and performance bond: burden of proof and admissibility of recourse against unchallenged factual findings

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 15 iulie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 656.290,08 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor finalizate şi menţionate în situaţiile de lucrări nr. x, 12, 13 şi "sistematizare curte", debit compus din: a) 510.890,05 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu situaţiile de lucrări însuşite de către pârât, ca preţ unitar şi cantităţi prin "Actului adiţional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013" şi anexele acestuia; b) 15.630,88 RON, reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă situaţiilor de lucrări confirmate ca preţ unitar şi cantităţi prin "Actului adiţional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013" şi anexele acestuia; c) 132.417,5 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în situaţiile de lucrări confirmate ca şi cantităţi prin măsurătorile efectuate în data de 8 februarie 2015 de către reprezentanţii ambelor societăţi comerciale, dar al căror preţ per cantitate nu a fost stabilit de părţile contractante; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin cererea din 8 ianuarie 2016, reclamanta a depus o completare şi precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, a temeiurilor de drept şi a probatoriului, în motivarea căreia a arătat că în vederea evitării oricărei neînţelegeri, precizează obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- 81.811,9 RON, reprezentând restul de plată aferent situaţiei de plata nr. x - zidărie. S-a depus ataşat anexa nr. 1 denumită "situaţii plata - facturi emise - plaţi efectuate" din care rezulta valoarea situaţiei de plată (valoare care este calculată după scăderea avansului primit conform art. 15 din contract şi scăderea garanţiei de 5% conform art. 8 din contract), facturile emise, plăţile achitate, restul de plata rămas de efectuat. Situaţia de plata nr. x a fost verificata si acceptata de către parata, drept pentru care a fost emisa factura fiscala nr. x/27.02.2014, achitată parţial conform celor prezentate în anexa nr. 1 la prezenta cerere.

- 90.292,43 RON, reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă structurii de rezistenţă menţionată în situaţiilor de plată nr. x, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 (rezistenta suplimentar), care trebuia returnata conform art. 8.2. lit. a) din Contractul de execuţie de lucrări nr. x/13.12.2013;

Această pretenţie materială reprezintă 60% din procentul de 5% aplicat valorii aferente execuţiei si finalizării lucrărilor de rezistenta la imobil conform contract x/2013 si act adiţional nr. x la contract. Reţinerea acestei garanţii s-a reflectat prin situaţiile de plata nr. x, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 care prevedeau totalul valorilor lucrărilor executate, din care era scăzuta valoarea avansului si valoarea garanţiei de buna execuţiei, factura fiscala emiţându-se pe diferenţa de preţ.

- 10.112,45 RON, reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă execuţiei finisajelor, menţionata in situaţiile de plata nr. x, 8, 9, 10, conform art. 8.2. lit. a) din Contractul de execuţie de lucrări nr. x/13.12.2013;

Aceasta pretenţie materială reprezintă 60% din procentul de 5% aplicat valorii de 830.129,82 RON aferentă execuţiei şi finalizării lucrărilor prevăzute în actul adiţional nr. x la contract. Reţinerea acestei garanţii s-a reflectat prin situaţiile de plata nr. 6,8,9, 10, care prevedeau totalul valorii lucrărilor executate, din care era scăzuta valoarea garanţiei de buna execuţiei.

- 526.520,93 - reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013 reliefată în situaţiile de lucrări şi plata nr. x, 12, 13 si "Sistematizare curte".

Se precizează că aceste lucrări şi valorile lor au fost negociate şi însuşite de către pârâtă, ca preţ unitar şi cantităţi prin "Actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013" şi anexele acestuia, dar după executarea lor pârâta a refuzat verificarea şi confirmarea lor conform contract. In cuprinsul acestei valori este incorporată şi valoare de 15.630,88 RON, reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă situaţiilor de lucrări confirmate ca preţ unitar şi cantităţi prin "Actului adiţional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013 şi anexele acestuia;

- 132.417,5 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare actelor adiţionale la contractul de antrepriza. Precizam ca executate în situaţiile de lucrări confirmate ca şi cantităţi prin măsurătorile efectuate în data de 07.02. si 08.02.2015 de către reprezentanţii ambelor societăţi comerciale, dar al căror preţ per cantitate nu a fost stabilit de părţile contractante;

Reclamanta a depus la dosar, la termenul din 9 decembrie 2016, o cerere precizatoare prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume de bani: 81.811,9 RON, reprezentând restul de plată aferent situaţiei de plată nr. x zidărie; 90.292,43 RON, reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă structurii de rezistenţă menţionată în situaţiile de plată nr. x, 2, 3, 4,5, 6, 7, 8 (rezistenta suplimentar) care trebuia returnată conform art. 8.2 lit. a) din Contractul de execuţie de lucrări nr. x/13.12.2013; 10.112,45 RON reprezentând 60% din garanţia de bună execuţie aferentă execuţiei finisajelor menţionate în situaţiile de plată nr. x, 8, 9, 10 şi cuprinse în actul adiţional nr. x; 498.168,99 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu actul adiţional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013 şi 159.267,70 RON reprezentând contravaloare lucrărilor suplimentare actelor adiţionale la contractul de antrepriză mai puţin valoarea de 40% din valoarea garanţiei de 5%.

Prin sentinţa civilă nr. 8073 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost completată şi precizată, fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 839.653,47 RON, reprezentând contravaloare lucrări şi garanţie de bună-execuţie şi suma de 31.435,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8073 din 21 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 832.919,09 RON, precum şi suma de 24.229,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată în apel şi a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 7.500 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că nelegalitatea hotărârii poate fi analizată şi prin prisma nerespectării regulilor de procedură care guvernează dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, rolul judecătorului în aflarea adevărului şi eficienţa dată unor acte/manifestări ale părţilor în cadrul procesual, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum şi validarea sau din contră, invalidarea unor probe administrate atunci când se poate pune în discuţie şi aprecia cu privire la legalitatea acestor probe din perspectiva principiilor care guvernează procesul civil.

Egalitatea, ca şi principiu prevăzut la art. 8 C. proc. civ. nu poate însă exista în contra sau peste raţiunile pentru care art. 9 din C. proc. civ. se referă la dreptul de dispoziţie al părţilor pe de parte, precum şi la principiul conform căruia sarcina probei revine celui care afirmă, nu celui care neagă, astfel cum se reţine şi în art. 10 C. proc. civ.

Pe de altă parte, partea care afirmă trebuie să dovedească afirmaţiile pe care le face. Ori de câte ori afirmaţia se referă la o situaţie de fapt, existenţa acelui fapt poate fi probată sau nu. Ori, o eventuală imposibilitate de dovedire a existentei unui fapt afirmat, reprezintă riscul procesual al părţii care a iniţiat demersul judiciar şi care afirmă, nu al părţii care se apară şi spune că acel fapt nu există sau nu s-a întâmplat astfel cum pretinde partea reclamantă. Principiul, conform căruia, sarcina probei aparţine părţii care afirmă şi nu părţii care neagă este un principiu fundamental de natură a asigura atât egalitatea părţilor, dar şi echilibrul procesual, respectiv dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

În opinia recurentei, instanţa de apel s-a pronunţat cu nerespectarea gravă a principiilor menţionate, plasând pârâta într-o situaţie de evidentă inechitate procesuală. Instanţa nu pare să fi fost pe deplin lămurită cu privire la toate aspectele cauzei şi acest lucru rezultă cu prisosinţa din motivarea superficială, contradictorie şi în dezacord cu normele de drept material, în ceea ce priveşte partea de hotărâre a cărei casare se solicită pe calea prezentului recurs.

Cu referire la expertize, recurenta arată că acestea au fost încuviinţate în cauză cu scopul de a stabili, prin metode specifice, realitatea afirmaţiilor celor două părţi implicate în litigiu, în cazul expertizei în specialitatea construcţii urmând ca prin investigaţii în teren să se lămurească principalele probleme reclamate de părţi cu privire la cantităţile de lucrări executate de intimata şi cu privire la calitatea lucrărilor executate de intimata, aspecte ce stau la baza pretenţiilor sale şi care au fost motivat contestate de pârâtă.

In mod concret, intimata-reclamanta a susţinut că a executat în mod corespunzător lucrările menţionate în situaţiile de plată neacceptate de pârâtă nr. 11, 12, 13 şi "sistematizare curte", iar recurenta a susţinut că intimata pe de o parte nu a executat integral lucrările, iar pe de altă parte că unele dintre lucrări au fost executate în mod necorespunzător, fiind necesară refacerea lor cu terţi antreprenori.

În acest context, instanţa de apel, admite efectuarea unei noi expertize şi, cu toate acestea, noua expertiză, reţinută din nou, ca argument şi probă esenţială pentru respingerea aproape în integralitate a apelului, se prezintă, din perspectiva exigentelor legale şi profesionale, ca un simulacru al unui demers altfel deosebit de serios, care se limitează la a reţine, in esenţă, imposibilitatea unei analize tehnice şi se bazează, exclusiv pe înscrisuri aflate la dosar, declaraţii de martori si judecăţi de valoare ale expertului, făcute cu o totală depăşire a atribuţiilor de expert.

Ori, în condiţiile în care, se reţine că expertul se află în imposibilitatea de a răspunde obiectivelor stabilite, din orice motiv, o astfel de probă nu putea fi reţinută de către instanţa de judecată.

Instanţa a validat aceste probe prin expertiză, apreciind că imposibilitatea unor constatări cu caracter tehnic este exclusiv din cauza pârâtei. Mai mult decât atât, instanţa de apel îşi fundamentează întreaga argumentaţie juridică pe aceste expertize şi pe faptul că pârâta nu a putut proba faptul negativ contrar afirmaţiilor reclamantei.

Procedând în acest fel, instanţa încalcă în mod flagrant regulile de procedură care statuează că sarcina probei revine celui care afirmă şi nu celui care neagă.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază drept contradictorii considerentele legate de efectuarea şi relevanţa probei prin expertiză efectuate atât la faza de fond şi în faza din apel. Astfel, deşi instanţa constată că aceasta probă este o "probă ştiinţifică, efectuată de un specialist" şi prin urmare, prima instanţa nu avea cum să greşească întemeindu-şi soluţia pe această probă, motivând consistent de ce, în opinia sa, prima expertiză satisface toate cerinţele de legalitate şi exigentele ştiinţifice şi de ce nici unul dintre motivele invocate de pârâtă nu sunt de natură a susţine încuviinţarea în faza de apel a unei noi expertize, instanţa de apel pe baza aceloraşi argumente (desfiinţate prin considerentele deciziei atacate) şi cum au fost susţinute şi dezbătute în şedinţa de judecată a încuviinţat o nouă expertiză în apel.

Motivarea apare astfel ca profund contradictorie, în condiţiile în care nu regăsim în considerente o argumentaţie legată de raţiunile care au stat la baza încuviinţării unei noi expertize, ci exclusiv motivele şi încercările de exonerare de orice culpă a experţilor desemnaţi pentru faptul că nu se dovedesc a furniza o probă ştiinţifică şi a răspunde unor întrebări concrete prin aplicarea unor metode specifice.

În opinia recurentei, nu pârâta trebuia să facă dovada neconformităţii lucrărilor, ci reclamanta trebuia să facă dovada existenţei acestora, în cantităţile şi la standardele de calitate pretinse.

Astfel, existenţa şi realitatea unor lucrări, în condiţiile în care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile exclusiv pe situaţii de lucrări nesemnate, nu poate fi probată exclusiv prin interpretarea unor împrejurări sau fapte ale pârâtei cu ignorarea voită a faptului că reclamanta nu îşi poate proba pretenţiile deduse judecăţii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prin încercarea de a se da relevanţă probatorie sau chiar efecte juridice total străine de evidenţă sau de normele legale, la diverse situaţii, în condiţiile în care instanţa porneşte de la premisa profund nelegală a faptului că pârâta trebuie să facă dovada că afirmaţiile reclamantei nu sunt reale şi/sau să facă dovada inexistenţei sau neconformităţii unor lucrări, instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, după cum urmează:

Astfel, instanţa înlătură recunoaşterea pârâtei legată de situaţia de lucrări nr. x, introducând teza imputaţiei efectuate în ordine cronologică asupra facturilor şi pe cale de consecinţă a situaţiilor de lucrări, motivare străină chiar de solicitările făcute de reclamantă şi totodată făcută cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1508 din C. civ.

În acest sens, se arată că instanţa apreciază că sumele plătite conform facturilor nu cuprind şi valoarea garanţiei de bună execuţie, prin urmare dispune cu privire la plata sumelor reclamate cu acest titlu şi anume de garanţie. Procedând în acest fel, încalcă normele de drept material, prin aceasta înţelegându-se contractul, ca lege a părţilor, precum şi dispoziţiile legale referitoare la garanţii.

Prin modul în care instanţa de apel a procedat la judecata cauzei, recurenta apreciază că, la fel ca şi instanţa de fond, le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare. Pretenţiile nedovedite ale reclamantei nu pot fi probate prin plasarea sarcinii probei către pârâtă, argumente interpretative ale unor situaţii de fapt şi plasarea exclusivă a culpei către pârâtă, inclusiv în ceea ce priveşte imposibilitatea reclamantei nu doar de a-şi dovedi pretenţiile, dar şi de a justifica faptul că demersul judiciar este pornit de la premisa că reclamanta îşi invocă propria culpa. Ideea că situaţia de fapt, sub aspectul cantităţii şi calităţii lucrărilor, nu poate fi probată de către pârâtă, în condiţiile în care reclamanta era cea care trebuia să dovedească acest aspect a fost de natură a răsturna întregul echilibru procesual, astfel încât, toate afirmaţiile reclamantei sunt primite şi toate afirmaţiile pârâtei sunt respinse ca nedovedite, deoarece ar fi trebuit să fie preconstituite probe, anterior deciziei reclamantei de a părăsi şantierul.

Prin întâmpinarea depusă la 4 iunie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită pe cale de excepţie anularea recursului formulat, în principal, ca tardiv formulat, ca insuficient timbrat sau nemotivat, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 24 iunie 2019, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate, întrucât recursul a fost formulat în termenul legal, iar în ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări a recursului, se arată că în raport cu soluţia ce se va pronunţa în cererea de ajutor public judiciar, pe care a formulat-o, va complini eventualele lipsuri legate de timbrajul prezentului recurs, iar cu privire la anularea recursului ca nemotivat, susţine că a dezvoltat în mod separat fiecare motiv de nelegalitate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 14 noiembrie 2019, părţile depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi a acordat termen la data de 26 martie 2020 şi apoi la 21 mai 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa nu a luat în considerare prevederile art. 6,7,8 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 9 şi 10 din acelaşi Cod, însă prin dezvoltarea acestuia, recurenta nu face decât să critice modul în care instanţa de apel a interpretat probele de la dosar, respectiv expertiza administrată la dosarul cauzei. Pe de altă parte, recurenta arată că judecătorul trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, susţinerea recurentei privind încălcarea dreptului la apărare nu are nicio justificare, având în vedere că instanţa de apel a admis probatoriu cu expertiză tehnică, a admis obiecţiunile formulate de către recurentă şi a solicitat experţilor să răspundă, însă nemulţumirea recurentei se referă la faptul că niciunul dintre experţii tehnici, fond şi apel nu au îmbrăţişat susţinerile acesteia cu referire la executarea necorespunzătoare a lucrărilor şi neexecutarea lucrărilor.

În acest context, se reţine că instanţa s-a raportat la întregul material probator administrat în cauză, nu doar la raportul de expertiză întocmit, luând în analiză toate probele şi susţinerile părţilor, astfel că susţinerile acestui motiv de recurs nu se regăsesc în temeiurile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, iar pretinsa nemotivare a hotărârii sub aspectul arătat nu constituie o critică ce ar putea fi circumscrisă motivului de casare invocat, ci celui prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază şi această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că motivele contradictorii invocate de recurentă vizează reluarea argumentaţiei făcute de aceasta în cadrul celor două instanţe, fond şi apel, respectiv relevanţa dată de către instanţa de apel expertizei tehnice.

Din această perspectivă, se reţine că nu există niciun fel de contradicţie între considerentele instanţei de apel şi soluţia pronunţată, cum nu există contradicţie nici între considerentele soluţiei pronunţate, instanţa luând în considerare toate probele de la dosar, respectiv cele două rapoarte de expertiză judiciare dispuse în cauza, în cele două faze procesuale, de către doi experţi diferiţi care au confirmat inexistenţa oricărui indiciu al erorilor de execuţie, stabilind neechivoc respectarea cerinţelor de calitate în construcţii.

Totodată, se reţine că la dosarul cauzei nu există vreun document emis de autorităţile competente în verificarea calităţii în construcţii (Inspectoratul de Stat in Construcţii) care să fi atestat că în urma verificărilor efectuate ar fi constatat abateri de la legea privind calitatea în construcţii.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii dată de către instanţa de apel se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de recurentă, întrucât conduce în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1508 C. civ. şi se referă la imputaţia făcută de creditor, prevedere legală ce se susţine că nu ar fi fost luată în considerare de către instanţă.

În acest context, trebuie reţinut că recurenta nu are calitatea de creditor, reclamanta S.C. A. S.R.L. fiind creditoarea în ceea ce priveşte plata lucrărilor, prin urmare în mod corect instanţa a făcut referire la imputaţia legală, iar restul susţinerilor recurentei privind plata garanţiei de bună execuţie se constată că nu se încadrează în motivul evocat, ci vizează modalitatea de interpretare a probelor de la dosar.

Totodată, se constată că, deşi recurenta face trimitere la o încălcare a dispoziţiilor de drept material care guvernează materia dreptului contractelor, aceasta nu invocă nicio dispoziţie încălcată, iar reţinerile instanţei de apel cu privire la obligaţia de plată a garanţiei justificându-se pe prevederile contractuale şi pe înscrisurile de la dosar.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8442,16 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform facturii fiscale aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8442,16 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2020.