Cassation appeal for non-existence of European fund debt: mandatory grounds for cassation and non-applicability of costs proportionality review

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 12 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate inexistenţa în sarcina reclamantei a debitului în cuantum de 426.589,81 RON, reprezentând o parte din suma pe care prima pârâtă i-a imputat-o, în temeiul procesului-verbal de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 iunie 2015;

2. să o oblige pe prima pârâtă la înlăturarea din evidenţele sale a debitului în cuantum de 426.589,81 RON şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi (4), art. 175 alin. (1) şi art. 181 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1425/PI/LP din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Prin decizia civilă nr. 159/A din 12 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 661/2018 din 27 iunie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; a constatat inexistenţa în sarcina reclamantei a debitului în cuantum de 426.589,81 RON, reprezentând diferenţa pe care pârâta o impută în temeiul procesului-verbal de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 iunie 2015 şi a obligat-o pe pârâtă la înlăturarea din evidenţele sale a acestei sume; a obligat-o pe aceeaşi pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.891 RON.

Împotriva sentinţei instanţei de rejudecare, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 766/A din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei instanţei de rejudecare.

Împotriva deciziei instanţei de rejudecare a apelului, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 875/2011.

În concret, recurenta-pârâtă a evocat dispoziţiile art. 21 alin. (19)-20 şi art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (1)-(5), art. 50 alin. (1), art. 51 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, după care a susţinut, în esenţă, că procesul-verbal nr. x din 23 iunie 2016 reprezintă un act întocmit în baza unei legi speciale, care conţine norme derogatorii de la legea insolvenţei.

Aceeaşi parte a subliniat că prin acţiunea în constatarea inexistenţei unei creanţe ce vizează fonduri europene/publice naţionale se urmăreşte eludarea normelor anterior evocate.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că stingerea acestor creanţe este reglementată de art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011. Or, acest text de lege nu prevede un caz de stingere a creanţei ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei.

Autoarea căii de atac a criticat şi soluţia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel trebuia să aplice dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., întrucât cheltuielile de judecată în cuantum de 12.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, sunt vădit disproporţionate prin raportare la complexitatea cauzei şi apărările formulate de avocatul părţii adverse.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la 21 mai 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, cu privire la care a depus dovezi, aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

La 3 martie 2020, recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport prin care arată că a criticat nelegala aplicare a dreptului material din legea insolvenţei, în condiţiile în care speţei îi sunt aplicabile prevederile speciale ale O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor aparute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Totodată, recurenta arată ca a criticat nelegala aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care susţine că sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată de către judecătorul fondului sunt vădit dispropoţionate, aplicabile fiind prevederile art. 451 pct. 2 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concret, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă s-a rezumat a reproduce aceleaşi critici ca şi în cererea de apel, neinvocând nicio critică referitoare la considerentele deciziei recurate.

Astfel, motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublu grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În ce priveşte critica vizând neaplicarea dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, instanţa supremă constată că aceasta este invocată omisso medio direct în recurs, contravenind dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

În ce priveşte critica necenzurării onorariului avocaţial, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că, în concret, recurenta invocă nerespectarea de către instanţa de apel a unor reguli de procedură, astfel că, prealabil analizei, urmează a încadra această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod. Această critică vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în favoarea legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5.03.2020, a decis că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva deciziei civile nr. 766/A din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva deciziei civile nr. 766/A din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2020.