Non-stamping of cassation appeal against annulment of lower court judgment for lack of stamp duty

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 6 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 355.038 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite persoanei prejudiciate şi a dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii şi până la data plăţii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările.

Prin sentinţa civilă nr. 2472 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Prin sentinţa nr. 538 din 9 mai 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 355.038 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi a dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii şi până la data plăţii şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.155,38 RON.

Împotriva încheierii din 7 februarie 2018 şi a sentinţei primei instanţe, B. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârilor atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 631 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia netimbrării şi a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din 7 februarie 2018 şi a sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a fost comunicată încheierea din 7 februarie 2018, prin care prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Aceeaşi parte a criticat soluţia dată de prima instanţă acestei excepţii, susţinând că pretenţiile intimatei-reclamante sunt întemeiate pe dreptul de regres al asigurătorului. În aceste condiţii, a arătat că termenul de prescripţie aplicabil în cauză este cel prevăzut de art. 2519 C. civ.

Cum indemnizaţia de asigurare a fost plătită la 21 aprilie 2015, rezultă că termenul de prescripţie de 2 ani s-a împlinit la 21 aprilie 2017. Prin urmare, recurentul-pârât a subliniat că introducerea acţiunii la 6 septembrie 2017 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripţie de 2 ani.

În final, recurentul-pârât a conchis că, fiind prescrisă creanţa principală, nu putea fi obligat nici la plata dobânzii legale, întrucât accesoriile urmează soarta principalului.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, "se taxează cu 20 de RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată(...)", iar conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin adresa comunicată la 6 mai 2019, recurentului i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării recursului .

Având în vedere că recurentul B. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 631 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 631 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2020.