Appeal against recusal ruling dismissed as inadmissible, with no further remedy.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's appeal against the 11 February 2019 ruling of the Galați Court of Appeal, which had rejected the appellant's requests to recuse two judges. The underlying case involved challenges to court rulings regarding alleged delays in proceedings, which the court had reclassified as complaints against rulings on a petition concerning the delay of a trial. The appellant challenged the recusal ruling, arguing violations of procedural rules regarding court composition, the signing of the operative part, and inadequate reasoning. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals (Article 129 of the Romanian Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code), because the challenged ruling on recusal was not appealable on its own under Article 53(1), as the underlying complaint about trial delay had already been finally resolved by a decision subject to no appeal, and the court held that where the law makes no distinction, the judge cannot either. Therefore, the appeal was rejected as inadmissible, with no further remedy available.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 pct. 4 C. proc. civ, art. 7 alin. (3) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 525 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against recusal ruling dismissed as inadmissible, with no further remedy: The underlying case involved challenges to court rulings regarding alleged delays in proceedings, which the court had reclassified as complaints against rulings on a petition concerning the delay of a trial. The appellant challenged the recusal ruling, arguing violations of procedural rules regarding court composition, the signing of the operative part, and inadequate reasoning. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals (Article 129 of the Romanian Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code), because the challenged ruling on recusal was not appealable on its own under Article 53(1), as the underlying complaint about trial delay had already been finally resolved by a decision subject to no appeal, and the court held that where the law makes no distinction, the judge cannot either. Therefore, the appeal was rejected as inadmissible, with no further remedy available.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe dispositive cites art. 493 alin. (5) C. proc. civ. to justify the procedural decision to pronounce the inadmissibility of the appeal.
The dispositive cites art. 499 teza a II-a C. proc. civ. along with art. 493 alin. (5) to support the dismissal in the simplified admissibility procedure.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 ianuarie 2019, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, petentul A. a formulat acţiune în constatarea incompatibilităţii împotriva încheierii din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2017 - supliment.
Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2019, petentul a formulat acţiune în constatarea incompatibilităţii împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2017 - supliment.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 22 pct. 4 C. proc. civ., instanţa a calificat cauza dedusă judecăţii ca fiind plângeri împotriva încheierilor prin care s-a soluţionat contestaţia privind tergiversarea judecăţii procesului.
La acelaşi termen de judecată, în cauza înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, petentul A. a formulat verbal cereri de recuzare a doamnelor judecători B. şi C., urmând a le depune şi în scris.
Ulterior, la 4 februarie 2019 au fost înregistrate cererile scrise formulate de petentul A. transmise instanţei prin poştă la 1 februarie 2019, privind recuzarea judecătorilor menţionaţi.
Prin încheierea din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale au fost respinse ca nefondate cererile de recuzare formulate de petentul A..
Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs.
Recurentul a depus două cereri de recurs, numerotate R I şi R II, având conţinut identic, criticile aduse încheierii recurate vizând faptul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale în raport de art. 42 alin. (1) pct. 6 teza a doua şi de art. 7 alin. (3) C. proc. civ., că nu a fost îndeplinită cerinţa semnării dispozitivului, prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi că motivarea soluţiei pronunţate este superficială şi sumară.
În finalul celor două cereri există formulată solicitarea de a nu se conexa cele două recursuri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Preliminar, întrucât cele două cereri de recurs au acelaşi conţinut, fiind depuse la aceeaşi dată, se apreciază că în cauză a fost formulat un singur recurs.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de instanţă cu privire la un incident procedural, respectiv cerere de recuzare, incident ivit pe parcursul soluţionării cererii având ca obiect plângere la contestaţia privind tergiversarea procesului, care potrivit art. 525 alin. (1) C. proc. civ. este fără cale de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când acestea din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
Întrucât cererea având ca obiect plângere la contestaţia privind tergiversarea procesului a fost soluţionată anterior declarării prezentului recurs prin decizia nr. 4 din 12 februarie 2019, decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, se constată că încheierea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Se impune precizarea faptului că sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.