Recourse against suspension of proceedings deemed devoid of interest due to lapse of justifiable interest
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as devoid of interest the appeal filed by the plaintiff against the Court of Appeals' order suspending proceedings, resulting in the dismissal of the recourse and leaving the lower instance's procedural handling without substantive alteration, although the underlying appeal had already been resolved by the intermediate court. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against an order to suspend civil litigation pending the publication of Supreme Court decisions on preliminary questions of law in related pension cases, specifically challenging the lower court's application of suspension rules. Relying on the requirement that an appeal must be backed by a current, legitimate, personal, and justifiable interest under Articles 32, 33, and 458 of the Civil Procedure Code, the court held that the interest to challenge the suspension lapsed because the appellate court had already resumed proceedings and rendered a final decision on the merits of the case prior to the Supreme Court's hearing, rendering the subsequent review without practical legal purpose.
Legislator headnote
AI generatedart. 520 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ, art. 520 alin. (4) C. proc. civ; Recourse against suspension of proceedings deemed devoid of interest due to lapse of justifiable interest: În cursul soluţionării apelului, prin încheierea din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. şi a trimis dosarul în arhivă, în nelucrare, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziilor nr. 69/15.10.2018 şi nr. 81/26.11.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele x/2018 şi y/2018, având ca obiect cereri pentru pronunţarea unor hotărâri în vederea dezlegării unor chestiuni de drept prealabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Împotriva sentinţei civile nr. 733 din 5 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2018, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
În cursul soluţionării apelului, prin încheierea din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. şi a trimis dosarul în arhivă, în nelucrare, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziilor nr. 69/15.10.2018 şi nr. 81/26.11.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele x/2018 şi y/2018, având ca obiect cereri pentru pronunţarea unor hotărâri în vederea dezlegării unor chestiuni de drept prealabile.
Împotriva încheierii de suspendare din 5 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile sub număr de dosar x/2018
În motivare, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa a dispus suspendarea judecării apelului formulat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, reţinând în mod eronat că deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au relevanţă în cauză.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit în cauză.
Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru 15 mai 2020 în vederea discutării excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului şi pentru soluţionarea acestuia.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Astfel, printre condiţiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acţiunii civile se numără şi existenţa interesului, prin interes înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ.
Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.
Conform art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".
În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, ulterior promovării prezentului recurs, la 22 mai 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că au fost publicate în Monitorul Oficial al României deciziile din dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus repunerea cauzei pe rol, conform art. 415 pct. 4 C. proc. civ.
Mai mult, prin decizia nr. 1307/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, cauza a fost soluţionată prin admiterea apelului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 733/2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
În consecinţă, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurentul nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de 22 mai 2019 când cauza a fost repusă pe rol.
Astfel, cererea de recurs promovată de recurent a rămas lipsită de interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 5 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 5 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.