Release from guarantee via remittance of debt and characterization of third-party consent as a suspensive condition

Şedinţa publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. (fostă C. S.A.) şi S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză:

- să se constate manifestarea de voinţă expresă a creditoarei C. S.A., în baza Hotărârii nr. 326/18.12.2014 a Comitetului de Restructurare şi Recuperare Credite din Centrala C. pct. 3, privitoare la "Eliberarea din garanţie la toate contractele de credit în sold a BO în alb avalizate de S.C. A. S.R.L, a fidejusiunilor constituite de S.C. A. S.R.L pentru S.C. D. S.R.L., precum şi a calităţii de codebitor al S.C. A. S.R.L. pentru S.C. D. S.R.L." şi acceptarea acesteia de cele două societăţi;

- ca urmare a acestei manifestări exprese de voinţă mai sus arătate să se constate ca stinsă obligaţia reclamantei de garantare a creditului S.C. D. S.R.L. cuprinsă în Actul adiţional nr. x din 04.03.2013 şi Actul Adiţional nr. XIII din data de 23.10.2013 la Contractul de linie de credit nr. x/20.12.2010 prin efectul remiterii de datorie conform art. 1629 C. civ. să se dispună C. S.A. restituirea BO emis în alb şi avalizat de către S.C. A. S.R.L., iar în caz de refuz al BĂNCII, să se constate nulitatea BO emis în alb şi avalizat de S.C. A. S.R.L.;

- cheltuieli de judecată.

Prin precizarea acţiunii din 3 martie 2017, reclamanta a menţionat că renunţă la solicitarea privind constatarea nulităţii Biletului la ordin emis în alb şi avalizat de S.C. A. S.R.L., cuprinsă în capătul 3 al cererii de chemare în judecată .

Prin încheierea din 5 aprilie 2017, Judecătoria Baia Mare a luat act de renunţarea la judecata petitului 3 al acţiunii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1629, 1451 şi 1633 alin. (2) şi (3) din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3158 din data de 11 aprilie 2017, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta C. S.A, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., în favoarea Tribunalului Maramureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 21 aprilie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018, Tribunalul Maramureş a respins excepţia inadmisibilităţii petitului 1 al acţiunii, invocată din oficiu.

A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (denumire anterioară C. S.A.) şi S.C. D. S.R.L., prin administrator judiciar E.., având ca obiect acţiune în constatare.

A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş a declarat apel S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Prin decizia civilă nr. 53/2019 din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1260 din 12 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Maramureş, pe care a păstrat-o, în întregime.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., la 28 martie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 53/2019 din 5 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Sub un prim aspect, a susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), prin raportare la art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a refuzat analiza următoarelor motive de apel, invocând în mod neîntemeiat faptul că ar fi încălcate prevederile art. 478 din C. proc. civ.:

a) Hotărârea nr. 326/18.12.2014 a Comitetului de Restructurare şi Recuperare Credite este un act unilateral ce produce efecte juridice;

b) Comportamentul Băncii este specific unor practici abuzive, în sensul prevederilor Legii nr. 72/2013.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în realitate, a respectat obligaţiile impuse de dispoziţiile art. 478 din C. proc. civ., toate motivele, mijloacele de apărare şi dovezile fiind invocate în cadrul motivelor de apel, deci cu respectarea prevederilor textului menţionat.

Ca atare, soluţia instanţei de apel, în sensul inadmisibilităţii soluţionării celor două motive de apel mai sus indicate, a reprezentat o încălcare gravă a normelor de procedură comisă de Curtea de Apel Cluj, sancţionată cu nulitatea.

Sub un al doilea aspect, a arătat că hotărârea recurată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precizând, deopotrivă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.).

A invocat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea trebuie să conţină "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" şi a menţionat că, deşi în cadrul motivului de apel 2.1., a susţinut faptul că intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a încălcat prevederile art. 1405 C. civ., determinând Fondul de Garantare (F.N.G.C.I.M.M.) să nu îşi dea acordul, instanţa de apel nu a precizat care sunt raţiunile pentru care a găsit acest motiv de apel neîntemeiat.

A susţinut că instanţa de apel nu a combătut motivul de apel 2.1, precizând că hotărârea pronunţată încalcă normele de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), împrejurarea fiind circumscrisă, deopotrivă, şi motivului evocat de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ.:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei".

Sub un al treilea aspect, a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A precizat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 1405 alin. (1) din C. civ. (conform cărora condiţia se consideră îndeplinită dacă debitorul obligat sub această condiţie împiedică realizarea ei), deoarece intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a împiedicat, atât direct, cât şi indirect îndeplinirea condiţiei reprezentată de obţinerea acordului de la F.N.G.C.I.M.M., împrejurare ce i-a permis să menţină o garanţie personală a recurentei-reclamante pentru datoriile intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. - societate aflată în insolvenţă.

Situaţia de fapt expusă în argumentarea acestei critici denotă, în opinia recurentei-reclamante, o intenţie clară a BĂNCII de a face imposibilă obţinerea unui acord din partea F.N.G.C.I.M.M. şi, implicit, de a împiedica îndeplinirea condiţiei.

Ca atare, a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 1405 alin. (1) C. civ., întrucât a considerat condiţia îndeplinită, în vederea validării remiterii de datorie, mărginindu-se exclusiv la a menţiona că era necesară o manifestare de voinţă din partea intimatei-pârâte B. S.A. după obţinerea acceptului din partea F.N.G.C.I.M.M.

A conchis în sensul că instanţa de apel a refuzat să aplice prevederile art. 1405 C. civ.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1399 şi 1400 din C. civ. referitoare la instituţia condiţiei şi, particular, a condiţiei suspensive.

Astfel, prin adresa B. S.A. (fosta C.) din 23 decembrie 2014, înregistrată sub nr. x, la pct. 3, s-a comunicat recurentei-reclamante că prin Hotărârea nr. 331/23 decembrie 2014 a Comitetului de Restructurare şi Recuperare Credite s-a aprobat de către Bancă:

"eliberarea din garanţie a BO în alb, avalizate de S.C. A. S.R.L., a fidejusiunilor constituite de S.C. A. S.R.L. pentru S.C. D. S.R.L. precum şi a calităţii de codebitor al S.C. A. S.R.L. pentru D. S.R.L. şi eliminarea din garanţie a contractului de închiriere nr. x/06.11.2012 încheiat între D. şi A. aferente contractului de credit bancar nr. 4 din data de 20.12.2010" şi "actele adiţionale ulterioare se vor face doar după primirea acceptului din partea FNGCIMM."

A susţinut că obligaţia asumată de B. S.A. (fosta C.) este extrem de clară, astfel că în mod greşit a procedat instanţa de apel calificând partea finală din Hotărârea nr. 331/23 decembrie 2014 a Comitetului de Restructurare şi Recuperare Credite (prin care se menţionează că actele adiţionale se vor încheia după primirea acceptului din partea F.N.G.C.I.M.M.), drept condiţie suspensivă a obligaţiei asumate prin acest act unilateral.

A considerat că, în realitate, fragmentul indicat menţionează indicarea momentului în care va fi posibilă, din punct de vedere formal, încheierea unor acte adiţionale, obţinerea acordului F.N.G.C.I.M.M. fiind o simplă formalitate şi nu un impediment în ceea ce priveşte cele stabilite.

Ca atare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1399-1400 din C. civ., aplicându-le greşit, prin refuzul de a constata inexistenţa unei condiţii suspensive.

Sub un alt aspect, a menţionat că în cuprinsul apelului formulat a invocat îndeplinirea condiţiei, însă, aplicând în mod eronat aceleaşi prevederi conţinute de art. 1399-1400 C. civ., instanţa de apel nu a analizat conţinutul pretinsei condiţii a primirii acordului din partea F.N.G.C.I.M.M.

Considerând că acordul menţionat viza ridicarea interdicţiilor de vânzare şi a garanţiilor înscrise de Fondul de Garantare - F.N.G.C.I.M.M. - asupra activelor ce au făcut obiectul tranzacţiei dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., a susţinut că acest acord a fost cu siguranţă dat, din moment ce tranzacţia a putut avea loc, dreptul de proprietate al cumpărătorului S.C. A. S.R.L. a fost înscris în cartea funciară, iar dreptul de ipotecă aferent creditului folosit pentru achitarea preţului a fost înscris pe numele B. S.A. (fosta C.), în caz contrar, toate aceste operaţiuni juridice nu puteau fi desăvârşite.

În privinţa soluţionării motivului de apel prin care a invocat faptul că prima adresă a B. S.A. (fosta C.) din 18 decembrie 2014, înregistrată sub nr. x, nu conţinea nicio condiţie, a susţinut, de asemenea, că instanţa a încălcat aceleaşi prevederi ale art. 1399 şi 1400 C. civ., deoarece, odată ce această adresă a fost comunicată, cea de a doua adresă, din data de 23 decembrie 2014 a fost lipsită de orice efecte, întrucât prima adresă a apucat să îşi producă efectele.

Aşadar, a considerat că instanţa de apel a comis o gravă greşeală de aplicare a prevederilor art. 1399-1400 din C. civ., reţinând în mod eronat că a existat o condiţie în ambele adrese emise de intimata-pârâtă .

Nu în ultimul rând, a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a nesocotit prevederile art. 1324 şi următoarele din C. civ., ce reglementează actul juridic unilateral, respectiv prevederile art. 1633 alin. (2) şi (3) şi 1451 din C. civ. în materia remiterii de datorie a fidejusorului.

Intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanţei, în principal, anularea recursului, ca nelegal timbrat, în subsidiar respingerea recursului ca fiind tardiv formulat şi, într-un al doilea subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

La 5 decembrie 2019, recurenta-reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., a transmis cerere de renunţare la judecată.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen la 15 mai 2020, recurenta fiind citată cu menţiunea de a preciza dacă mai susţine calea de atac exercitată.

La 8 aprilie 2020, recurenta-reclamantă a depus note de şedinţă prin care a precizat că înţelege să-şi menţină cererea formulată în baza art. 406 alin. (5), solicitând instanţei să ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, să dispună anularea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză.

La 15 mai 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar, prin e-mail, poziţia sa cu privire la cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, solicitând pronunţarea unei hotărâri în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, la termenul din 15 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:

La 5 decembrie 2019, recurenta-reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., a transmis cerere de renunţare la judecată.

La solicitarea Înaltei Curţi, la 8 aprilie 2020 recurenta-reclamantă a depus note de şedinţă prin care a precizat expres că înţelege să-şi menţină cererea formulată în baza art. 406 alin. (5) C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs să ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, să dispună anularea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză.

La 15 mai 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar, prin e-mail, poziţia sa cu privire la cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, solicitând pronunţarea unei hotărâri în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Totodată, de vreme ce renunţarea la judecată în căile de atac va fi făcută, evident, după primul termen la care părţile au fost legal citate în prima instanţă, în toate cazurile renunţarea va fi condiţionată de acordul pârâtului.

În speţă, manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de chemare în judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, instituit de prevederile art. 9 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând că recurenta-reclamantă a declarat expres că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată, având în vedere şi acordul intimatei-pârâte, conform art. 406 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs şi, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă; va anula decizia nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş şi va lua act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (FOSTĂ C. SA) şi S.C. D. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Anulează decizia nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Anulează sentinţa civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (FOSTĂ C. SA) şi S.C. D. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.