Fire damage liability appeal dismissed on procedural grounds, maintaining lower court's damages award

Şedinţa publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 834.659,85 RON cu titlu de daune, a dobânzii legale la această sumă de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a acesteia şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 350 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 760.193,87 de RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului.

Totodată, a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 13.999,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât şi pârâta S.C. B. S.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 350 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

A fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 350 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost admisă acţiunea, fiind obligatăpârâta să-i plătească reclamantei suma de 666.317,83 RON (în loc de 760.193,87 RON), cu titlu de despăgubiri fără TVA, precum şi suma de 15.296,85 RON cheltuieli de judecată din ambele instanţe.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la dobânda legală.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.A..

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în temeiul art. 483, art. 485, art. 486, art. 487, art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 425 lit. b) raportat la art. 22 alin. (2), (6) şi 7 din C. proc. civ., cu art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a motivelor invocate şi probelor care au fost administrate.

Într-o primă critică, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă excepţia insuficientei timbrări a apelului declarat de apelanta - reclamantă A.. în raport de dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, ca excepţie de ordine publică, absolută.

Consideră recurenta că suma stabilită ca taxă judiciară de timbru în apel pentru reclamanta - apelantă în sumă de 1.297,15 RON încalcă dispoziţiile imperative ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la suma solicitată de acesta în apelul declarat, excepţia vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ şi putând fi formulată în recurs.

Cea de-a doua critică, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la art. 22 C. proc. civ., la art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi la art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale vizează faptul că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire situaţia de fapt, cât şi cea de drept, probatoriul administrat în cauză şi că a pronunţat o decizie nelegală şi contradictorie, fără a analiza şi corobora tot probatoriul în raport de situaţia de fapt şi cea de drept.

Se arătă, în fapt, că în considerentele deciziei se enumeră, în mod selectiv, fragmente din expertizele de specialitate, ignorându-se aspectele importante şi aspectele relevante, neidentificându-se cauzele care au declanşat incendiul din 15.12.2014.

Totodată, în opinia recurentei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contradictorie şi nelegală, întrucât aceasta este lipsită de orice temei fundamentat în drept, cât şi în probatoriul administrat în cauză, reţinând în mod generic că recurenta - pârâtă nu ar fi respectat obligaţiile legale şi contractuale care erau în sarcina sa, în speţă nefiind dovedite condiţiile la care face referire art. 1169 C. civ. în stabilirea faptei ilicite a recurentei, a vinovăţiei acesteia, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită, vinovăţie şi prejudiciul provocat de incendiul din data de 15 decembrie 2014 produs la depozitul - Complex Comercial.

O critică amplă formulată de recurenta-pârâtă vizează concluziile rapoartelor de expertiză electroenergetică şi pirogenă efectuate în cauză.

În argumentarea acestei critici, recurenta prezintă concluziile rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză şi concluzionează în sensul că instanţa de apel, în raport de caracterul devolutiv, în mod nelegal, a ignorat cu desăvârşire probatoriul administrat şi admis în cauză înlăturând, fără nici o motivare, probele pertinente şi relevante din care rezultă inexistenţa culpei societăţii recurente în producerea incendiului din data de 15.12,2014, cât şi neîntrunirea condiţiilor cumulative ce ar trebui să existe pentru a se pune în discuţie vreo răspundere contractuală în sarcina acesteia.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), (6) şi 7 din C. proc. civ.

Consideră recurenta că instanţa de apel nu a analizat, în mod efectiv, argumentele pe cere le-a invocat, probele aferente, că instanţa de apel nu era dispensată de obligaţia legală de a releva punctual motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile aduse de recurenta - pârată, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi încălcându-i-se astfel, dreptul la un proces echitabil.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată, a criticii vizând modul de soluţionare a excepţiei privind incompleta timbrare a apelului declarat de apelanta-reclamantă şi constatarea nulităţii celorlalte motive de recurs în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 15 mai 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În lumina textului legal enunţat acest motiv de recurs vizează "un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanţă a principiilor separaţiei puterilor în stat şi imixtiunea acesteia în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Este ştiut că forme de manifestare a excesului de putere sunt când instanţa săvârşeşte un act care intră în atribuţiile puterii legislative sau celei executive; când instanţa consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc.

Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă această depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, nu a oferit o minimă argumentaţie în drept sub acest apect, împrejurare ce nu poate să atragă nicio analiză, ştiut fiind că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale.

Cât priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă excepţia insuficientei timbrări a apelului declarat de apelanta - reclamantă A.. în raport de dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, ca excepţie de ordine publică, absolută.

Recurenta susţine că suma stabilită ca taxă judiciară de timbru în apel pentru reclamanta - apelantă în sumă de 1.297,15 RON încalcă dispoziţiile imperative ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la suma solicitată de acesta în apelul declarat, excepţia vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ şi putând fi formulată în recurs.

Se apreciază că această susţinere poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu din perspectiva pct. 5 al art. 488 invocat de recurentă, însă critica menţionată nu poate atrage incidenţa niciunui motiv de recurs.

Potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza preconfigurată de recurentă, susţinerea vizând chestiunea insuficientei timbrări în apel nu poate constitui motiv de recurs şi nu poate conduce la casarea deciziei recurate, întrucât art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conferă posibilitatea instanţei de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greşit al taxei de timbru şi de a pune în vedere părţii să achite diferenţa taxei de timbru în ipoteza unei insuficiente timbrări la instanţa anterioară.

Pe de altă parte, verificând modul de calcul al taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect stabilită de instanţa de apel, în raport de valoarea pretenţiilor contestate în apel de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Sub aspectul nemotivării, respectiv al contradictorialităţii, se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate.

Criticile recurentei nu susţin motivul privind contradictorialitatea hotărârii judecătoreşti recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

De altfel, motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (concluziile rapoartelor de expertiză electroenergetică şi pirogenă efectuate în cauză etc), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De asemenea, este de menţionat că stabilirea culpei este o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, faptul că se invocă încălcarea unor dispoziţii legale (ex: art. 22 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi la art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale etc.) sau că se enunţă anumite dispoziţii legale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

De altfel, sub pretextul încălcării unor dispoziţii legale, recurenta face trimitere la defectuoasa interpretare a probelor administrate în cauză, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, aşa cum s-a arătat anterior.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt, la care tinde în realitate recurenta, excedează competenţei instanţei de recurs, se impune înlăturarea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte S.C. B. S.A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.