Late filing of recourse appeal: 30-day procedural deadline and decadal decay in foreign currency loan clause disputes

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 04.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. .au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în art. 6.1. clauze inserate în contractual de credit nr. x din data de 18.03.2008 şi eliminarea acesteia, pentru viitor; constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 1.3. lit. a), comisionul de acordare în cuantum de 5.914, 50 CHF regăsit în contractul de credit nr. x din dala de 18.03.2008; obligarea pârâtei la îngheţarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către banca pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului existent la momentul încheierii contractului de credit, ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor; obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către parata peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar; constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 5.1. referitor la modificarea dobânzii în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei, conform deciziei băncii, regăsit în contractul de credit nr. x din data de 18.03.2008.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 387 din 14.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 din contractul de credit nr. x/18.03.2008, care prevede că dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia marjei conform deciziei băncii, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, şi a obligat reclamanţii să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1.666 RON.

Apelul formulat de pârâta F. S.A. (fostă E.)împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 389A din 7 martie 2019.

Împotriva deciziei civile nr. 389A din 7 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat recurs pârâta F. S.A. (fostă E.), indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că in mod nelegal instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond cu privire la constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 5.1 din contractul de credit.

Sub acest aspect s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000; art. 4 din Legea nr. 193/2000; art. 4 par. 2 din Directiva 93/13/CEE.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 37 şi art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, iar instanţa de apel, în mod nelegal, nu a validat actul adiţional de implementare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, dezvoltând motivele de nelegalitate.

În acest context, recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că hotărârea recurată a fost dată şi cu aplicarea şi interpretarea greşită a: (i) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13]; (ii) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, G. [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13]; (iii) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-186/16 [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13].

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat ca, în baza prevederilor art. 496 noul C. proc. civ. sa se admită prezentul recurs, sa se caseze hotărârea Instanţei de apel in raport de motivele de nelegalitate invocate si, rejudecând cauza, sa se admită apelul ca întemeiat si, drept urmare, sa se schimbe in parte sentinţa apelata in sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. si D., ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art. 453 coroborate cu art. 482 noul C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat obligarea intimaţilor - reclamanţi A., B., C. şi D. la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate de către pârâtă în faza procesuală a recursului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către aceasta în faza procesuală a apelului şi în prima fază procesuală (dovezile privind cheltuielile de judecată din faza procesuală a apelului şi din prima fază procesuală sunt la dosarul cauzei).

Prin întâmpinarea înregistrată la 3 octombrie 2019, intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au solicitat respingerea recursului formulat împotriva deciziei atacate şi menţinerea acesteia ca fiind legală şi temeinică.

Prin precizările depuse la 25 septembrie 2019, recurenta-pârâtă a menţionat că este de acord cu soluţionarea prezentei cauze in complet de filtru.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 30 ianuarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 10 februarie 2020.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…". Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că pentru exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 30 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptăţită se poate adresa instanţei.

Totodată, conform art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă, termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În speţă a fost atacată cu recurs decizia civilă nr. 389A din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizie ce a fost comunicată recurentei-pârâte F. S.A. (fostă E.) la data de 12 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la 14 august 2019 peste termenul stabilit imperativ de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de pârâta F. S.A. (fostă E.) nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinice care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate şi să respingă ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta - pârâtă F. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 389 A din 7 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta - pârâtă F. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 389 A din 7 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.