Inadmissibility of cassation against a ruling denying suspension of proceedings in a loan contract dispute

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 29.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele C., D. S.A. prin Agenţia Gară - Constanţa şi E.., pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 8 (Dobânda) din contractul de credit nr. x/05.02.2007 intervenit între părţi; constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 9 (Comisioane/Dobânzi) din acelaşi contract; constatarea nulităţii contractului de cesiune a creanţei intervenită la data de 05.07.2012 între E.. şi C.; restituirea către reclamanţi a sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă; restituirea către reclamanţi a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare, taxă analiză credit şi comisioane practicate în mod obişnuit de bancă şi, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7533/23.06.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. S.A. A fost constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 9.1. lit. a) din Contractul de credit nr. x/05.02.2007, referitoare la comisionul de acordare credit. A fost obligată pârâta D. S.A. să plătească reclamantului suma de 1.520 CHF pe care a încasat-o de la reclamanţi, reprezentând comision de acordare credit. Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor reclamanţilor. A fost obligată pârâta D. S.A. să plătească reclamanţilor suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât apelanta pârâtă D. S.A., cât şi pârâta C..

Prin decizia civilă nr. 1101/19.07.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a respins excepţia lipsei de interes a apelantei C., în promovarea apelului, invocată de către intimaţii A. şi B.; s-au admis apelurile declarate de apelantele D. S.A. şi C., în contradictoriu cu intimaţii: A., B., împotriva sentinţei civile nr. 7533/23.06.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2016; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins ca nefondată cererea reclamanţilor A. şi B., de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 9.1. lit. a) din contractul de credit nr. x/05.02.2007, referitoare la comisionul de acordare credit, precum şi cererea de restituire a sumei încasate de către pârâta D. S.A., cu acest titlu; totodată, a respins ca nefondată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei D. S.A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii De Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 269/2019 din 15 mai 2019, Curtea De Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenţii reclamanţi A., B. împotriva deciziei civile nr. 1101/19.07.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D. S.A. şi C., ca nefondat.

Prin practicaua acestei decizii, la data de 15 mai 2019, instanţa a respins cererea de suspendare formulată de recurenţii-reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 C. proc. civ. alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în referire la întrebarea preliminară formulată de către Curtea de Apel Cluj prin interpretarea dreptului uniunii de către C.J.U.E., reţinând că întrebarea respectivă nu are pertinenţă în cauza de faţă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi, în special obiectul cererii de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, pronunţate de Curtea De Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B. indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că înţeleg să formuleze recurs, în temeiul art. 414 din C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, în ce priveşte soluţia instanţei faţă de cererea de suspendare facultativă formulată în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., la data de 15 mai 2019.

În susţinerea cererii s-a arătat că soluţionarea recursului a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, pentru că nu a fost dezbătută şi motivată în mod separat, cererea de suspendare facultativă, pentru ca apoi în urma soluţiei de respingere să formuleze apărarea pe fond a recursului.

În acelaşi sens s-a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare facultativă prin încheiere, aşa cum prevede art. 414, alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi atacată cu recurs, fapt ce are ca şi consecinţă încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru ca acest aspect să fie soluţionat unitar s-a susţinut că ICCJ prin Decizia ICCJ -RIL nr. 2/2017 a decis următoarele: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat a se constata că urmare a art. 414, alin. (1) cât şi a Deciziei ICCJ - RIL nr. 2/2017, instanţa trebuie să se pronunţe separat, prin încheiere, asupra căreia se poate formula recurs, chiar dacă este vorba în cauză despre o hotărîre care este sau nu definitivă.

Având în vedere cele anterior prezentate, recurenţii-reclamanţi au solicitat să se constate că prin decizia recurată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, şi pe cale de consecinţă să se dispună casarea acesteia.

Nu s-a depus întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 februarie 2020.

La data de 05.03.2020 recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere privind raportul, precizând că au formulat recurs împotriva soluţiei privind cererea de suspendare facultativă, respectiv a încheierii cuprinse în preambulul deciziei civile nr. 269/2019 pronunţată în dosar nr. x/2016 de Curtea de Apel Constanţa.

Examinând decizia recurată, exclusiv din perspectiva dispoziţiei pronunţate în cererea de suspendare facultativă, astfel cum a fost precizat de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Recursul a fost îndreptat împotriva dispoziţiei din preambulul deciziei recurate, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenţii - reclamanţi A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2), recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin are s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Înalta Curte reţine că, în cauză, s-a declarat recurs împotriva dispoziţiei din preambulul deciziei recurate prin care s-a respins cererea de suspendare, situaţie în care având în vedere că hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în aplicarea principiului legalităţii căii de atac, recursul declarat împotriva dispoziţiei prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii este inadmisibil.

În cauză nu este incidentă decizia nr. 2 din 30.01.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât prin această decizie s-a recunoscut admisibilitatea căii de atac numai împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, or, în prezenta cauză cererea de suspendare a fost respinsă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 414 C. proc. civ., constată că în cauză a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege şi va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 269/2019 din 15 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.