Tardive cassation appeal: procedural nullity for filing outside the 30-day deadline for damages claim against municipalities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the ground of tardiness, leaving the Court of Appeal’s decision to annul the lower court's ruling and refer the case back to a different tribunal for retrial as final and unchallengable. The dispute involved a corporate plaintiff seeking approximately 29.8 million RON in damages and legal interest from two municipal defendants for non-payment of energy coal under a supply contract, alleging fraud in the agreement; the lower court had initially dismissed the claim, but the appellate court granted the plaintiff's appeal. The decisive legal basis was the imperitive 30-day deadline for filing a cassation appeal under Article 485(1) of the Civil Procedure Code, as the defendants filed their appeal on June 26, 2019, more than thirty days after the May 24, 2019 notification of the appellate decision, thereby triggering the procedural nullity and loss of the right to appeal pursuant to Article 185(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 180 C. proc. civ; Tardive cassation appeal: procedural nullity for filing outside the 30-day deadline for damages claim against municipalities: Împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au formulat recurs pârâţii MUNICIPIUL SUCEAVA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA, indicând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2020
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 ianuarie 2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Suceava - prin primar la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu (creat prin neplata contravalorii huilei energetice, livrată către B. S.A., conform contractului de furnizare nr. x/28.06.2012), precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data de 12 martie 2013 până la data plăţii efective a prejudiciului.
La data de 06 mai 2016, reclamanta A. S.A. a depus o cerere adiţională de completare a cererii de chemare în judecată şi sub aspectul cadrului procesual pasiv, a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava şi obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Suceava - prin primar, la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu, iar sub aspectul obiectului şi cauzei acţiunii, a mai invocat o serie de elemente dolosive (anterioare-pregătitoare şi concomitente încheierii celor două convenţii) utilizate în scopul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
În şedinţa publică din data de 19 septembrie 2017, s-a depus o cerere de introducere în cauză a persoanei către care s-a transmis calitatea procesuală activă, S.C. C. S.R.L., ca urmare a divizării societăţii reclamante, conform Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 30.06.2016.
Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 400/din 20.12.2017 a respins, ca nefondată, cererea astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamantele A. S.A. şi S.C. C. S.R.L. (succesoare cu titlu particular a prim - reclamantei), în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava - prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, având ca obiect "pretenţii".
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari şi S.C. C. S.R.L. Voluntari.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă prin decizia nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante S.C. A. S.A. Voluntari şi S.C. C. S.R.L. Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 400/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Neamţ.
Împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au formulat recurs pârâţii MUNICIPIUL SUCEAVA PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA, indicând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele - reclamante S.C. C. S.R.L. Voluntari şi S.C. A. S.A. Voluntari au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivarea acestuia nu este susceptibilă de încadrare în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 24 februarie 2020.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…". Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că pentru exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 30 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptăţită se poate adresa instanţei.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
În speţă a fost atacată cu recurs decizia nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, decizie ce a fost comunicată pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Municipiului Suceava prin primar la data de 24 mai 2019, iar recursul a fost declarat la 26 iunie 2019 (fax dosarul de recurs) peste termenul stabilit imperativ de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Municipiului Suceava prin primar nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că părţile nu au dovedit existenţa unor motive temeinice care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate şi să respingă ca tardiv declarat recursul formulat de recurenţii - reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenţii - reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.