Road-accident damages award upheld as appeal annulled for re-litigating fault findings

Şedinţa publică din data de 13 mai 2020

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., a solicitat instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plaţii), suma reprezentând despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului încercat de reclamant ca urmare a accidentului rutier petrecut la data de 09.09.2012; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 17.267 de RON, reprezentând daune materiale (damnum emergem), cheltuieli ocazionate şi efectuate pentru ameliorarea stării de sănătate pe parcursul tuturor procedurilor şi intervenţiilor medicale la care a fost supus; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1797 din 07 iunie 2018, a respins excepţia dreptului material la acţiune; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C. şi a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 4.006,81 RON, cu titlu de daune materiale, suma de 120.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1049A din 12 iunie 2019, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1797 din 07 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este nelegală, curtea realizând o interpretare şi aplicare greşită a textelor de lege de drept material pe care îşi fundamentează hotărârea.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, dispoziţiile art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinute de către instanţa de apel, nu sunt incidente în cauză, din situaţia de fapt reieşind că intervenientul forţat nu se angajase, respectiv nu intenţiona să se angajeze într-o manevră de depăşire, ci urma să efectueze operaţiunea de viraj la stânga. Raportat la acest aspect, recurentul-reclamant arată că instanţa de apel trebuia să reţină dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Recurentul-reclamant consideră, totdată, că instanţa de apel nu avea nici un element în baza căruia să stabilească o culpă de 75% în sarcina sa, raportul de expertiză stabilind în mod clar faptul că ambii conducători auto se fac vinovaţi de producerea accidentului, încălcând câte o regulă de circulaţie, motiv pentru care curtea trebuia aplice prevederile art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

De asemenea, recurentul-reclamant susţine că suma acordată cu titlu de daune morale este greşit stabilită, atât prin raportare la procentul de culpă reţinut, cât şi în ansamblul său, prin raportare la cuantumul total al prejudiciului.

După o prezentare detaliată a vătămărilor suferite urmare a producerii accidentului rutier din data de 09.09.2012, a intervenţiilor şi tratamentelor efectuate, a concluziilor raportului de expertiză medico-legală, a traumelor şi suferinţelor fizice/psihice, recurentul-reclamant susţine că dimensiunea consecinţelor survenite ca urmare a vătămării corporale este una complexă, cu efecte profund negative pe toate planurile vieţii personale.

Recurentul-reclamant consideră că, având în vedere gravitatea afecţiunilor medicale şi, implicit a întinderii prejudiciului moral, suma de 120.000 RON acordată cu titlu de daune de către instanţa de fond este departe de a reprezenta o satisfacţie echitabilă în accepţiunea practicii C.E.D.O., nefiind susceptibilă a acoperi/compensa prejudiciul moral încercat de acesta.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere, la data de 25 februarie 2020, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosar, cu depăşirea termenului stabilit de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se mai poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi a prevederilor art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în expunerea argumentelor face trimitere la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiza medico-legală, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1049A din 12 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.