Rent dispute settled by agreement; appeal proceedings concluded with settlement confirmed and prior judgments superseded.

Şedinţa publică din data de 6 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 03.10.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeş, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 214.128 RON, cu titlu de chirie aferentă trimestrului III al anului 2017 (iulie, august, septembrie) şi a majorărilor de întârziere aferente neplăţii la termen a chiriei, care se vor calcula conform clauzelor contractuale până la data plăţii efective, sume datorate în baza mai multor contracte de închiriere încheiate între părţi, anexate cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3226/15.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 214.128 RON, cu titlu de daune aferente trimestrului III al anului 2017 şi a sumei de 4.282,56 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare până la data plăţii debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1244/12.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut că decizia atacată este nelegală, raportat la art. 430 alin. (2) teza a II-a şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, reţinută în mod eronat de instanţa de apel.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că, din considerentele deciziei recurate (pag. 4-5), reiese că instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a apelului pe aspecte ce exced situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii, astfel că în mod greşit a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1006/19.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 1150/05.10.2018, a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a analizat criticile expuse în cererea de apel, răspunsul la întâmpinare, notele de şedinţă nr. x/11.06.2019 şi concluziile scrise nr. 996/05.07.2019, raportat la dispoziţiile legale imperative incidente prezentei cauze şi la înscrisurile administrate în probaţiune, limitându-se să preia din hotărârea primei instanţe considerentele care se referă la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fără a cenzura caracterul discreţionar şi excesiv al chiriei.

Cu privire la dezlegarea dată de instanţa de apel asupra autorităţii de lucru judecat, recurenta a susţinut că între cele două cauze, respectiv dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anulare act administrativ şi anularea în parte a H.C.L. Zemeş nr. 223/2016 şi prezentul litigiu, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost învestit cu o acţiune în contencios administrativ, în care S.C. A. S.A. a avut calitatea de reclamantă, iar Consiliul Local Zemeş a avut calitatea de pârât, iar cauza juridică a procesului o reprezenta încălcarea de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unor dispoziţii imperative din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 238/2004, Legea nr. 52/2003 şi Legea nr. 273/2006.

Or, în prezenta cauză, S.C. A. S.A. are calitatea de pârâtă iar U.A.T Comuna Zemeş, prin Primar, de reclamantă, iar obiectul cauzei este reprezentat de acţiunea în pretenţii, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata chiriei în temeiul dispoziţiilor C. civ.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 7 şi 10 din Legea nr. 238/2004, coroborate cu art. 969 C. civ. de la 1864, art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi art. 44 alin. (2) teza I din Constituţie.

Recurenta a arătat că, pentru toate contractele de închiriere încheiate anterior emiterii H.C.L. Zemeş nr. 209/2014, preţul închirierii a fost actualizat anual, prin act adiţional, cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul National de Statistică pentru anul precedent.

Prin urmare, a susţinut că, pentru a verifica temeinicia acţiunii, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, care reglementează dreptul de a plăti chiria pe baza convenţiei încheiate între părţi, precum şi ale art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2005, care prevăd dreptul Consiliului Local de a aproba închirierea, iar nu de a stabili unilateral contravaloarea acesteia.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3), coroborat cu art. 10 din Legea nr. 238/2004, potrivit cărora, în cazul în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului chiriei/rentei sau altor indemnizaţii, va hotărî instanţa de judecată, subliniind că în niciun caz nu este permis ca un terţ sau una dintre părţi să impună celeilalte un preţ stabilit în mod arbitrar şi unilateral.

În opinia recurentei, prin stabilirea chiriei, instanţa de apel nu a respectat principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat de art. 1270 C. civ. şi principiul simetriei contractului şi a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

În final, recurenta a redat jurisprudenţa şi doctrina pe care le-a considerat relevante cauze.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 06.05.2020, recurenta S.C. A. S.A. a depus la dosar un contract de tranzacţie încheiat cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Zemeş, prin Primar, însoţită de Hotărârea nr. 291/16.12.2019 a Consiliului Local al Comunei Zemeş, prin care s-a aprobat încheierea tranzacţiei şi a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se ia act de tranzacţie şi să se consfinţească învoială părţilor, conform art. 438 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 438 şi 439 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act şi să consfinţească tranzacţia părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act şi consfinţeşte tranzacţia părţilor, după cum urmează:

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.