Inadmissibility of cassation appeal in pension recalculation disputes under the finality rule of Article 155 of Law No. 263/2010

Şedinţa publică din data de 6 mai 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 25.03.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la valorificarea adeverinţelor nr. x/25.06.2015, nr. y/02.09.2015 şi nr. 3515/15.07.2015, precum şi la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu:

- adeverinţa nr. x/25.06.2015, privind încadrarea în condiţii speciale în perioada 01.04.2001-01.08.2006;

- adeverinţa nr. x/02.09.2015, privind încadrarea în grupa I de muncă în procent de 100% în perioada 01.04.1975-01.04.2001;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 107 alin. (3) şi (5) şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin sentinţa civilă nr. 2100/13.12.2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să recalculeze pensia cu valorificarea adeverinţei nr. x/25.06.2015 şi să îi plătească reclamantului diferenţele de pensie rezultate în urma recalculării, începând cu 01.01.2016.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată pârâta să recalculeze pensia reclamantului cu valorificarea machetei drepturilor salariale nr. 3407/09.07.2015, în ceea ce priveşte plata în acord, plata în regie, sporul pentru condiţii grele şi sporul de toxicitate, acesta din urmă din perioada martie 1991- ianuarie 1993, precum şi la plata diferenţelor de pensie astfel rezultate în urma recalculării, începând cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la Casa Judeţeana de Pensii Dâmboviţa, respectiv 01.11.2015; a fost admisă în parte cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 2.200 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 2100/13.12 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, atât reclamantul A., cât şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1875/19.06.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea pârâtei de a recalcula pensia reclamantului cu valorificarea sporului de condiţii grele, ce rezultă din macheta drepturilor salariale nr. 3407/9.07.2015, precum şi la plata către reclamant a diferenţelor de pensie rezultate, în urma recalculării pensiei cu valorificarea sporului de condiţii grele ce rezultă din această machetă şi a respins apelul reclamantului, ca nefondat

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

În motivare, a redat fragmente din hotărârile pronunţate la instanţele de fond şi a precizat că intimata-pârâtă i-a încălcat drepturile stabilite prin O.U.G. nr. 100/2008, ce completează Legea nr. 19/2000, drepturi preluate prin O.U.G. nr. 1/2013, act normativ care nu a fost luat în considerare de instanţele de fond şi de pârâtă, chestiune evidenţiată în toate cererile formulate.

În continuare, recurentul a făcut referire la dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. b) şi alin. (6), la art. 100 din Legea nr. 19/2000 şi la O.U.G. nr. 100/2008, la modul în care s-a desfăşurat expertiza depusă de instanţa de fond, precizând că pârâta i-a falsificat data de pensionare.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speţă, reclamantul A. a învestit Tribunalul Dâmboviţa, la data de 25.03.2016, cu o cerere privind un conflict de asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "(...)în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale sus-evocate, decizia civilă nr. 1875/19.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menţionat şi în dispozitivul acesteia.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1875/19.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 6 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.