Territorial jurisdiction for forced execution: debtor's de facto residence versus registered domicile

Şedinţa publică din data de 6 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.03.2020 pe rolul Judecătoriei Huşi, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x/29.08.2018 şi de contractul pentru emiterea cardului de credit nr. x/29.08.2018, la cererea creditoarei B. S.A., împotriva debitorului C., pentru recuperarea sumei de 11.797,47 RON, la care se adaugă dobânzi, comisioane şi penalităţi de întârziere, conform prevederilor titlurilor executorii, calculate până la achitarea integrală a debitului şi cheltuieli de executare, precum şi a cheltuielilor suplimentare de executare, prin toate modalităţile prevăzute de lege.

Prin încheierea din 12.03.2020, Judecătoria Huşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

De asemenea a reţinut că, potrivit actelor dosarului, domiciliul debitorului este situat în Huşi, însă acesta îşi are reşedinţa în Timişoara.

În acest context, a evocat jurisprudenţa instanţei supreme, în sensul că noţiunea de domiciliu, din perspectiva regulilor de procedură civilă, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă la 24.03.2020.

Prin încheierea civilă nr. 3496/26.03.2020, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 5 şi art. 651 C. proc. civ. şi art. 87 şi 88 C. civ. şi, reţinând că potrivit acestora instanţa de executare este cea de la domiciliul debitorului, că domiciliul debitorului este situat în Huşi, că decizia nr. 562/2018 a instanţei supreme, evocată de Judecătoria Huşi, este una de speţă, care nu cuprinde dispoziţii general obligatorii, dar şi că domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar reşedinţa este locuinţa secundară, a apreciat că aparţine Judecătoriei Huşi competenţa de soluţionare a cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu o cerere de încuviinţare a executării silite.

Potrivit art. 651 C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţa de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Analiza actelor dosarului relevă că, în fapt, la data sesizării organului de executare, debitorul locuia în municipiul Timişoara.

Conform art. 89 C. civ., "(1) stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.

(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Articolul 88 C. civ. defineşte reşedinţa persoanei fizice ca fiind locul unde are locuinţa secundară.

Noţiunea de domiciliu, vizează, în sens procedural, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana împotriva căreia se solicită încuviinţarea executării silite, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului.

Prin urmare, termenul de "domiciliu" trebuie interpretat în sens larg, prezentând relevanţă adresa unde partea locuieşte efectiv.

Înalta Curte notează că, potrivit referatului aflat la dosarul Judecătoriei Huşi, reşedinţa debitorului a fost în Timişoara, str. x, jud. Timiş, de la 10.05.2019 până la 09.05.2020.

Mai mult, potrivit actelor dosarului, contractele de credit în baza cărora se solicită încuviinţarea executării silite sunt încheiate între debitor şi B. S.A. - Agenţia Calea x, cu sediul în Timişoara.

Aceste împrejurări relevă că la data sesizării organului de executare -03.03.2020, debitorul locuia efectiv în municipiul Timişoara.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Timişoara, în circumscripţia căreia se află situat domiciliul de fapt al debitorului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.