Labor dispute over disciplinary dismissal: conflict of jurisdiction resolved in favor of the workplace court

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a solicitat să se dispună anularea deciziei de concediere nr. x/01.08.2019 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata; repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului scris, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., art. 78, art. 80, art. 154-158, art. 247-252, art. 268 şi art. 272 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 6783 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în favoarea Tribunalului Buzău.

În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul şi că reclamanta A. este domiciliată în Municipiul Buzău, judeţul Buzău.

Întrucât reclamanta este persoană fizică s-a constatat că este aplicabil şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, conform căruia "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul Bucureşti a notat că această normă de competenţă este una alternativă stabilită în beneficiul reclamantului, care este, pentru acest motiv, singurul în măsură să decidă dacă învesteşte instanţa de la domiciliul/reşedinţa sa sau pe cea de la locul de muncă, respectiv angajatorul cu care se judecă.

Cum reclamanta A. nu mai are calitatea de angajat al Societăţii Române de Televiziune şi nici nu a probat că ar avea un alt loc de muncă în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, s-a concluzionat în sensul că singura instanţă competentă să soluţioneze cauza este cea de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalul Buzău.

La data de 24 decembrie 2019 dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Prin sentinţa nr. 162/2020 din 4 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău, invocată de reclamantă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în favoarea Tribunalului Bucureşti. S-a constatat ivit conflictul de competenţă şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Buzău a reţinut următoarele:

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie instanţa de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie instanţa de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, reclamanta A. a fost angajata pârâtei SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, astfel încât locul de muncă al acesteia se afla la sediul pârâtei din Municipiul Bucureşti înainte de emiterea deciziei de concediere contestată în litigiul de faţă.

S-a arătat că normele de competenţă mai sus enunţate sunt prevăzute în favoarea reclamantului, care are alegerea între cele două instanţe, respectiv cea de la domiciliul său ori cea de la locul de muncă.

Faptul că la data de 1 august 2019 reclamanta a fost concediată nu echivalează cu pierderea dreptului de a sesiza instanţa de la fostul loc de muncă.

Interpretarea potrivit căreia simpla emitere a deciziei de concediere de către angajator ar conduce la modificarea regulilor de competenţă este contrară însuşi scopului normei juridice.

A conchide în sensul că decizia unilaterală a angajatorului privind încetarea raporturilor de muncă, obiect al contestaţiei, poate conduce la pierderea dreptului de a sesiza instanţa de la locul de muncă al salariatului, ar conduce la recunoaşterea efectelor juridice ale unui act care nu este definitiv, fiind tocmai obiect al verificării legalităţii şi temeiniciei în procedura jurisdicţională.

De altfel, actul juridic particular nu poate înfrânge un drept procesual impus printr-o normă obligatorie şi imperativă.

Totodată, s-a reţinut că reclamanta a făcut şi dovada faptului că s-a angajat la o societate, cu sediul tot în Municipiul Bucureşti, după concedierea dispusă de pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE.

Tribunalul Buzău, secţia I civilă a ajuns la concluzia că, în urma alegerii făcute de către reclamanta A. prin introducerea contestaţiei la Tribunalul Bucureşti, competenţa teritorială aparţine acestei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 19 martie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În cauza de faţă, instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. x din 01.08.2019 emise de pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

Astfel, art. 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Pe de altă parte, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Articolul 216 din acelaşi act normativ stipulează că:

"dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În conformitate cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Aşadar, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că s-a instituit o competenţă alternativă care dă posibilitate reclamantului să aleagă, fie instanţa competentă de la domiciliul său, fie pe cea de la locul de muncă.

Or, în speţă, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 2 septembrie 2019, reclamanta A. a solicitat să se dispună anularea deciziei de concediere nr. x/01.08.2019 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata; repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului scris, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, instanţa judecătorească competentă de la fostul loc de muncă, în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, reclamanta a învestit legal această instanţă cu soluţionarea conflictului de muncă, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenţei.

Opţiunea reclamantei de a sesiza, fie instanţa de la locul în care îşi are domiciliul, fie pe cea de la fostul loc de muncă, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale mai sus evocate.

Faţă de cele arătate, în aplicarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social şi art. 116 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.