Unavailability of cassation against judicial acceptance of waiver of right to appeal.

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 19 noiembrie 2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. - membră a Grupului National Bank of Greece, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, (i) să constate nulitatea absolută parţială a contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 9 mai 2008, în ceea ce priveşte existenţa următoarelor clauze contractuale abuzive: comisionul de administrare a creditului, comisionul de rambursare în avans, comisionul de neutilizare, comisionul de notificare, toate percepute în perioada 9 mai 2008 - 17 septembrie 2010, până la data semnării actului adiţional la contractul de credit bancar nr. x din 9 mai 2008; (ii) să constate nulitatea absolută parţială a contractului de credit bancar nr. x din 19 aprilie 2012 de refinanţare a contractul de credit bancar nr. x din 9 mai 2008, în ceea ce priveşte existenţa următoarelor clauze contractuale abuzive: art. 10 pct. 7; (iii) să constate nulitatea absolută parţială a contractului de credit bancar nr. x din 19 aprilie 2012 de refinantare a contractului de credit bancar nr. x din 3 iunie 2008, în ceea ce priveşte existenţa următoarelor clauze contractuale abuzive: art. 10 pct. 7; (iv) să desfiinţeze clauzele contractuale abuzive, precum şi scadenţarele intitulate grafic de rambursare credit, în ceea ce priveşte clauzele abuzive şi refacerea prin eliminarea acestora; (v) să oblige pârâta să restituie sumele încasate în mod abuziv cu titlu de comision de administrare/monitorizare credit, de rambursare în avans şi de notificare aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 9 mai 2008, percepute în perioada 9 mai 2008 - 17 septembrie 2010, până la data semnării actului adiţional la contractul de credit bancar nr. x din 9 mai 2008; (vi) să dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării fiecărui contract în parte; denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste contraprestaţiile calculate prin aplicarea nivelului valutar al monedei CHF existent la data contractării creditelor şi până la restituirea efectivă; obligarea pârâtei ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să le pună la dispoziţie contractele de credit bancar modificate conform hotărârii pronunţate şi noi grafice de rambursare a creditului; (vii) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6193 din 9 mai 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., a inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune în sens material privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare a creditului, invocate de pârâtă prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., a constatat caracterul abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele de neutilizare şi de notificare (art. 5 punctul 1 lit. c) şi d) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 9 mai 2008) şi a dispus eliminarea acestora din contract, a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractele de credit bancar nr. x din 19 aprilie 2012 şi nr. x din 19 aprilie 2012 la art. 10 pct. 7, clauza referitoare la majorarea sumelor în cazul producerii riscului valutar, prin devalorizarea monedei în care se obţine venitul, faţă de moneda în care este acordat creditul, pentru creditele în valută şi a respins, în rest, cererea. A obligat pârâta să ramburseze reclamanţilor suma de 30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul de avocat, proporţional cu partea din acţiune care a fost admisă. A respins în rest, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 4385/2016 din 14 decembrie 2016, pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţi, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1.505 RON cheltuieli de judecată. A fost menţinut restul dispoziţiilor. A fost obligată intimata la plata către apelanţi a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, judecata recursului fiind suspendată la termenul de la 27 aprilie 2018 în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ.. La 5 iulie 2018, recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol şi de renunţare la judecata recursului formulat, având în vedere concluziile Deciziei nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia civilă nr. 267 din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea la calea de atac formulată de recurenţii A. şi B., împotriva deciziei civile nr. 4385/2016 din 14 decembrie 2016.

Împotriva deciziei civile nr. 267 din 28 septembrie 2018 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea acestuia, casare hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Se arată în memoriul de recurs că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece renunţarea la calea de atac promovată în cauză s-a făcut în condiţiile în care, conform Deciziei nr. 52/2018, această cale de atac ar fi fost inadmisibilă. Dar decizia atacată a fost pronunţată la 28 septembrie 2018, iar la 1 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018 care, în opinia recurenţilor-reclamanţi, a invalidat cele reţinute prin Decizia nr. 52/2018. Astfel, instanţa ar fi trebuit să menţină măsura suspendării până la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018. Aceste critici sunt subsumate de recurenţii-reclamanţi cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la procedura aplicată de instanţă în cazul renunţării la judecată, recurenţii-reclamanţi arată că nu au fost respectate prevederile art. 406 C. proc. civ. întrucât renunţarea nu a fost comunicată pârâtei pentru ca aceasta să îşi poată exprima poziţia, având în vedere că părţile nu au fost prezente la termenul respectiv. Se apreciază că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 463 alin. (2) C. proc. civ. din materia achiesării deoarece, în cazul în care achiesarea este condiţionată, nu produce efecte decât dacă este expres acceptată de partea adversă.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că renunţarea nu ar fi valabilă pentru că nu a fost susţinută în mod expres în faţa instanţei de judecată şi nici nu a fost făcută prin act autentic.

Recurenţii-reclamanţi au indicat temeiurile de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul recurenţilor-reclamanţi vizează decizia nr. 267 din 28 septembrie 2018 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea la calea de atac a recursului formulată de către recurenţii A. şi B., împotriva deciziei civile nr. 4385/2016 din 14 decembrie 2016.

Voinţa recurenţilor-reclamanţi de a renunţa la calea de atac formulată împotriva deciziei civile nr. 4385/2016 din 14 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, şi de a achiesa la această decizie rezultă din cererea pe care aceştia au formulat-o în scris la 5 iulie 2018, cerere pe care au semnat-o personal.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor-reclamanţi exprimate prin cererea de recurs, potrivit cărora intenţia lor ar fi fost să renunţe la judecată, şi nu la calea de atac a recursului, şi nici nu se poate reţine aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 406 C. proc. civ., deoarece din cuprinsul cererii formulate de recurenţii-reclamanţi nu se poate deduce că au avut în vedere şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârilor pronunţate în cauză, anulare care reprezintă un efect obligatoriu al renunţării la judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ.. De asemenea, se observă că instanţa nu a considerat necesară acordarea unui termen în vederea exprimării de către intimata-pârâtă a poziţiei sale faţă de această solicitare întrucât, în mod corect, a apreciat că în cauză este vorba de o achiesare la hotărâre, situaţie în care art. 463 din acelaşi cod nu prevede necesitatea consultării părţii adverse.

Înalta Curte mai reţine că nu se poate interpreta din cererea recurenţilor-reclamanţi că ar fi vorba de o achiesare condiţionată, în sensul dispoziţiilor art. 406 alin. (2) C. proc. civ., referirea la concluziile Deciziei nr. 52/2018 reprezentând o motivare în fapt a cererii de renunţare la calea de atac.

Având în vedere cele de mai sus şi văzând prevederile art. 463 C. proc. civ., Înalta Curte observă că, spre deosebire de alte situaţii în care partea, în temeiul dreptului de dispoziţie, poate renunţa la judecată (art. 406) sau la dreptul pretins (art. 410) şi în care legiuitorul a reglementat expres calea de atac a recursului, hotărârea prin care instanţa ia act de achiesarea la hotărâre nu este supusă acestei căi de atac.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 267 din 28 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.