Extraordinary appeal annulled for failure to substantiate cassation grounds in dispute over unpaid service fees

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 martie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 969.279,18 RON, cu titlu de preţ facturat (incluzând si penalităţi) al contractului de prestări servicii înregistrat sub nr. x din 26 aprilie 2010, modificat şi completat prin actul adiţional nr. x din 19 octombrie 2012 (faza I), iar în subsidiar, să dispună obligarea pârâtei la plata aceleiaşi sume de 969.279,18 RON, cu titlu de daune-interese, echivalente preţului contractului faza I, şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 15 decembrie 2017, instanţa a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 4907 din 21 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1951 din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei către această instanţă pentru o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o confuzie gravă atunci când au soluţionat cauza, ignorând faptul că proiectul a avut două faze, faza de finanţare (care a fost executată total şi pentru care preţul a fost achitat parţial) şi faza de implementare (pentru care au fost demarate lucrări care nu au fost achitate), iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat numai achitarea sumelor aferente fazei de finanţare.

Se mai arată că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, iar curtea de apel a respins criticile formulate în calea de atac, reţinând că pârâta, care avea interes în susţinerea acestei excepţii, nu a formulat apel.

În cadrul unei alte critici se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că intimata a invocat în mod legitim excepţia de neexecutare a contractului, dar a reţinut şi că, în cauză, nu a avut loc o neexecutare a obligaţiilor contractuale din partea recurentei-reclamante, ci o executare necorespunzătoare. Instanţa de apel a preluat acest raţionament, dar a făcut confuzie între cele două faze ale proiectului şi a motivat în sensul că deşi prestată obligaţia, nu există vreun drept asupra prestaţiei.

În opinia recurentei-reclamante, în mod greşit s-a reţinut că aceasta şi-ar fi executat în mod necorespunzător obligaţiile contractuale, neaplicând corect prevederile contractuale referitoare la efectuarea plăţilor. Se mai arată că singura condiţie contractuală pentru plata preţului serviciilor era notificarea din parte autorităţii contractante. Recurenta-reclamantă mai afirmă că documentaţia depusă a fost completă, că rezultatul evaluării acestei documentaţii a fost satisfăcător şi că nu este răspunzătoare pentru întârzierile din procesul evaluare, contractare şi demarare a contractului de finanţare dintre intimata-pârâtă şi AM/OIE pentru argumentele de fapt pe care le enumeră în continuare în memoriul de recurs.

Recurenta-reclamantă mai arată că a făcut demersuri pentru a evita includerea în documentaţie a unor criterii care să atragă corecţii financiare, dar propunerile făcute în acest sens au fost respinse de intimata-pârâtă şi că prin înscrisurile depuse se dovedeşte că intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată nici în raporturile cu alţi furnizori şi prestatori de servicii. Se mai susţine că debitul reprezentând plata preţului pentru faza de finanţare a fost recunoscut de intimata-pârâtă şi că invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. se justifică deoarece instanţa de fond nu a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aspect recunoscut şi de către instanţa de apel (pct. 6), iar aplicarea greşită a dreptului material de către instanţa de apel atrage incidenţa pct. 8.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, solicitând anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond, respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Ambele părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport, prin care recurenta-reclamantă a afirmat că recursul este admisibil, iar intimata-pârâtă a susţinut concluziile raportului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, constată că excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, nu este întemeiată şi reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, iar, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepţia netimbrării invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că prin adresa aflată la dosarul de recurs i s-a pus în vedere recurentei-reclamante să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6.648,90 RON, taxă pe care aceasta a achitat-o astfel cum rezultă din chitanţele depuse la dosarul de recurs. Astfel recurenta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra calea de atac formulată, aspect care a fost reţinut şi în raportul întocmit în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. prin întâmpinare.

Cu privire la inexistenţa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte reţine prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. în sensul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Văzând modul în care recurenta-reclamantă a înţeles să expună criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte observă că aceasta a înţeles să invoce ca motiv de nelegalitate nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, restul acestor critici fiind subsumate de însăşi recurenta unor motive de netemeinicie.

Mai reţine Înalta Curte că, deşi se invocă incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în memoriul de recurs se exprimă nemulţumiri cu privire la hotărârea instanţei de fond (în ceea ce priveşte nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune), ceea ce nu constituie un aspect de nelegalitate care să poată fi analizat în calea extraordinară de atac a recursului.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cererea de recurs nu se indică norma de drept material pe care curtea de apel a interpretat-o sau a aplicat-o greşit, ci se invocă aspecte de fapt, cum ar fi executarea sau nu a obligaţiilor de către recurenta-reclamantă, condiţiile care trebuiau îndeplinite pentru a fi exigibilă obligaţia de plată a preţului contractului şi pentru care anume fază a proiectului era datorat acest preţ, depunerea şi evaluarea documentaţiei întocmite, executarea cu întârziere a obligaţiilor, conduita intimatei-pârâte în raporturile cu alţi prestatori de servicii. Toate aceste aspecte de fapt au fost analizate în cadrul etapelor devolutive ale acţiunii civile şi ele nu mai pot fi reanalizate în stadiu procesual al recursului, în cadrul căruia se poate face exclusiv o analiză a motivelor de nelegalitate şi nu se poate rejudeca fondul pricinii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1951 din 12 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.