Utility company's loss final after cassation appeal annulled as factual, not legal

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015*, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET (RADET) a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 2.188.495,08 RON, reprezentând despăgubiri constând în contravaloare lipsă folosinţă teren, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare achitate de reclamantă către terţul D. în temeiul deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010 modificată prin decizia civilă nr. 7180 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pârâţii au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 30 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată. A obligat reclamantă să-i plătească pârâtului C. suma de 9.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal reclamanta RADET prin administrator judiciar, iar pârâtul A. a formulat apel incident, solicitând schimbarea în parte a sentinţei civile în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1314A din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta RADET şi a anulat ca netimbrat apelul incident formulat de pârâtul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta RADET, prin care a solicitat admiterea cererii formulate în sensul obligării în solidar a pârâţilor la plata sumei de 2.188.495,08 RON şi a cheltuielilor de judecată efectuate în stadiul procesual al fondului.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a aplicat şi interpretat corect prevederile legale din materia răspunderii civile contractuale deoarece a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii acestei răspunderi din partea intimaţilor-pârâţi care nu şi-ar fi respectat obligaţiile prevăzute în contractele de mandat încheiate cu recurenta-reclamantă. Se arată în continuare că fapta ilicită este reprezentată de îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de către fiecare dintre intimaţii-pârâţi.

Cu privire la intimatul-pârât A., se susţine că au fost ignorate susţinerile recurentei-reclamante prin care aceasta a arătat că intimatul-pârât nu a dat dispoziţie compartimentelor din subordinea sa de a se informa cu privire la regimul juridic al terenului aparţinând terţului D., conform celor precizate în autorizaţia de construire şi în certificatul de urbanism. Se apreciază că simpla referire a instanţei de apel care a reţinut că nu i se poate imputa vreo faptă ilicită deorece intimatul-pârât nu era răspunzător pentru executarea defectuoasă a lucrărilor de deviere a conductelor şi nici pentu depăşirea limitelor autorizaţiei de construire nu reprezintă o motivare convingătoare. Recurenta-reclamantă afirmă că, prin omisiunea de a dispune verificările necesare, intimatul-pârât a încălcat prevederile art. 14 din contractul de mandat şi că această încălcare are caracter ilicit.

În ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât B., se arată că acesta nu a dispus măsurile ce se impuneau pentru punerea în aplicare a deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010, dar instanţa de apel nu a reţinut că astfel ar fi comis o faptă ilicită deoarece dosarul respectiv nu fusese soluţionat irevocabil în timpul mandatului său, decizia fusese atacată cu recurs (cale de atac ce era suspensivă de executare) şi cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în discuţie a fost stabilit de instanţa de recurs după expirarea mandatului său. În opinia recurentei-reclamante, intimatul-pârât trebuia să aibă prudenţa şi diligenţa unui bun administrator în sensul de a înştiinţa consiliul de administraţie, auditorul intern şi financiar pentru a se dispune măsurile de ridicare a conductelor de termoficare de pe terenul terţului şi să achite acestuia despăgubirea stabilită de instanţa, executând astfel de bună-voie dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti respective, evitând astfel procedura de executare silită.

Referitor la intimatul-pârât C., se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acesta a comis o faptă ilicită, având în vedere că nu a dispus măsurile pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti de a se desfiinţa şi ridica construcţiile de pe terenul proprietatea terţului D., cu toate că fusese informat cu privire la consecinţele ce decurgeau din neaducerea la îndeplinire a obligaţiilor de mai sus.

Se mai arată că prejudiciul este reprezentat de suma de 2.188.495,08 RON, cauzat de cei trei intimaţi-pârâţi care au deţinut în mod succesiv funcţia de director general şi a căror răspundere a fost stabilită prin raportul de control întocmit de Serviciul Control Financiar de Gestiune din cadrul RADET. Recurenta-reclamantă precizează şi cota-parte din prejudiciu care, în opinia sa, ar trebui suportată de fiecare intimat-pârât.

În privinţa raportului de cauzalitate, se susţine că prejudiciul este consecinţa directă a executării necorespunzătoare a obligaţiilor de către intimaţii-pârâţi, care şi-au exercitat cu neglijenţă atribuţiile decurgând din contractele de mandat.

Recurenta-reclamată arată că răspunderea intimaţilor-pârâţi este solidară, invocând prevederile art. 1382 C. civ., art. 24 raportat la art. 16 alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 109/2011 şi ale art. 12 alin. (3) din contractul de mandat.

Decizia recurată este criticată şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatului-pârât C., considerându-se că acest cuantum este exagerat şi vădit disproporţionat faţă de activitatea desfăşurată de apărătorul intimatului-pârât.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări, iar intimaţii-pârâţi A. şi C. au invocat excepţia nulităţii recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsurilor la întâmpinări depuse de RADET, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Toate părţile au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, va reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că au fost încălcate prevederile art. 1350 C. civ., care guvernează răspunderea civilă contractuală, însă susţinerile acesteia nu constituie veritabile critici de nelegalitate deoarece nu se arată cum anume, aplicat la speţa de faţă, instanţa de apel a aplicat sau a interpretat greşit această prevedere legală. Din modul în care recurenta-reclamantă a înţeles să motiveze calea de atac, se observă că aceasta critică soluţia instanţei de apel pe aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului. Recurenta-reclamantă readuce în discuţie aspecte de fapt, cum ar fi stabilirea faptelor ilicite comise de fiecare dintre intimaţii-pârâţi, stabilirea cotei parte din prejudiciu, stabilirea vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate, chestiuni care nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte critica legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond intimatului-pârât C., Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art, 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care ţin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET prin administrator judiciar.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI TERMICE BUCREŞTI-RADET prin administrator judiciar E.. împotriva deciziei nr. 1314 A din 21 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.