Annulling civil appeals for failure to develop illegality grounds and non-compliance with stamp duty requirements

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 noiembrie 2014 sub nr. x/2014 şi precizată la 25 martie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 225.969,25 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de renovare-modernizare executate conform contractului nr. x din 11 februarie 2013, obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,15% pe zi calendaristică de întârziere, în valoare de 7.795,85 RON, calculate la suma de 225.969,25 RON, pentru perioada cuprinsă între data scadenţei (28 octombrie 2014) şi data introducerii acţiunii (20 noiembrie 2014) şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,15% pe zi calendaristică de întârziere până la achitarea efectivă a sumei restante.

Prin sentinţa nr. 2698 din 29 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 32.918,70 RON reprezentând contravaloare lucrări şi suma de 1.803,17 RON reprezentând cheltuieli de judecată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 8.947,97 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2275 din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte soluţia de fond în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 225.969,25 RON cu tva inclus, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.824,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.483,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Respinge apelul formulat de pârâtă S.C. B. S.R.L. ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în ceea ce priveşte capătul doi de cerere vizând neacordarea penalităţilor de întârziere şi acordarea cheltuielilor de judecată relative la fondul cauzei, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă apreciază că recursul formulat este admisibil sub aspectul pragului valoric şi că este formulat în faţa instanţei competente general material şi teritorial să judece cauza.

Se mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1516, art. 1522, art. 1531 şi urm. C. civ. şi prevederile contractului nr. x din 11 februarie 2018 deoarece, deşi a admis apelul formulat de recurenta-reclamantă şi a obligat recurenta-pârâtă la plata sumei de 225.969,25 RON, nu a admis şi solicitarea de plată a penalităţilor prevăzute de art. 11.1 din contract. Recurenta-reclamantă critică prevederile contractului, susţinând că părţile nu ar fi putut întocmi un grafic de plăţi, ci cel mult un grafic de execuţie a lucrărilor în raport de care să aplice penalităţile de întârziere şi arată că instanţa de apel ar fi trebuit să aplice prevederile art. 12.3 din contract şi pe cele ale art. 1531 C. civ., în conformitate cu care daunele sunt în sarcina părţii vinovate. Mai arată recurenta-reclamantă că recurenta-pârâtă fusese deja de acord cu plata acestor penalităţi în cadrul unui alt litigiu referitor la executarea aceluiaşi contract.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel a motivat hotărârea de o maniera contradictorie, pe baza unor aspecte care nu au fost puse în discuţie la fond, şi a dat eficienţă unor apărări pe care recurenta-pârâtă nu le-a susţinut. Se apreciază că penalităţile erau datorate de la data punerii în întârziere până la data achitării integrale a debitului.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat casarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantei, admiterii apelului pârâtei şi schimbării în parte a sentinţei apelate în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 27.348 RON ocazionate de judecata cauzei în fond. S-a solicitat şi suspendarea executării deciziei civile nr. 2275 din 9 noiembrie 2018.

Motivele invocate recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Se arată că deşi instanţa de apel a recunoscut legalitatea şi temeinicia probatoriului administrat, totuşi a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă şi a obligat recurenta-pârâtă la plata contravalorii unor lucrări a căror executare nu a fost dovedită. Se mai arată că motivarea instanţei de apel este contradictorie deoarece a admis apelul recurentei-reclamante cu toate că aceasta nu şi-a dovedit pretenţiile şi concluziile expertizei nu au fost în favoarea sa, instanţa analizând numai cererile formulate de recurenta-reclamantă, nu şi susţinerile recurentei-pârâte.

În susţinerea unui alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă afirmă că hotărârea pronunţată de prima instanţă încalcă parţial autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2033 din 24 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin respingerea apelului. Prin această hotărâre a fost respinsă în mod definitiv cererea formulată de recurenta-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii schelei aferente contractului de lucrări nr. x din 11 februarie 2013, sumă care a fost solicitată şi prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar. Deşi în apel a fost invocată această hotărâre, susţine recurenta-pârâtă, instanţa a ignorat-o şi a dispus obligarea recurentei-pârâte şi la plata sumei respective.

Invocând încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material, recurenta-pârâtă susţine că nu au fost respectate prevederile contractului nr. x din 11 februarie 2013, ale art. 249 C. proc. civ., art. 1270, art. 1350, art. 1857, art. 1864 şi art. 1867 C. civ.. În memoriul de recurs se arată că între părţi a fost încheiat contractul nr. x din 11 februarie 2013 având ca obiect executarea lucrărilor de renovare şi modernizare a Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Conform art. 4.1 din contract, valoarea lucrărilor era calculată în funcţie de preţurile unitare din anexa contractului şi de cantitatea de lucrări efectiv executate de prestator care va fi stabilită pe baza situaţiilor de lucrări prezentate de recurenta-reclamantă, în calitate de prestator şi acceptate de recurenta-pârâtă, în calitate de beneficiar.

Conform art. 4.2 din contract, lucrările necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi neremediate în termenul stabilit de beneficiar erau refuzate şi nu erau acceptate la plată. Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 225.969,25 RON reprezentând lucrări efectuate şi neachitate, sumă care include şi contravalorea schelei care nu este prevăzută în contractul nr. x din 11 februarie 2013 şi asupra căreia instanţele s-au pronunţat deja prin sentinţa civilă nr. 2033 din 24 mai 2017, a cărei autoritate de lucru judecat a fost invocată mai sus.

În urma rezilierii contractului de către recurenta-reclamantă, recurenta-pârâtă a încheiat un raport de constatare a calităţii şi conformităţii lucrărilor de execuţie prin care au fost evidenţiate o serie de neconformităţi pe care recurenta-reclamantă a refuzat să şi le însuşească. Recurenta-pârâtă afirmă cele de mai sus pentru a argumenta greşita aplicare a prevederilor contractului de către instanţa de apel în sensul că recurenta-pârâtă şi-ar fi însuşit situaţia de lucrări nr. x emisă unilateral de recurenta-reclamantă sau ataşamentele depuse pentru decontarea lucrărilor.

Se critică şi cele reţinute în decizia recurată referitor la refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de a verifica şi deconta lucrările şi la respingerea susţinerilor recurentei-pârâte legat de acţiunile recurentei-reclamante şi referitor la reţinerea de către instanţa de apel a culpei recurentei-pârâte în rezilierea contractului, afirmându-se că nu a fost analizat probatoriul şi că nu a fost luat în considerare procesul-verbal prin care s-a constatat realitatea lucrărilor efectuate, act pe care recurenta-reclamantă a refuzat să îl semneze.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se arată că plecând de la principiul statuat de art. 249 C. proc. civ., care prevede că reclamantul trebuie sa probeze temeinicia pretenţiei deduse judecăţii, iar pârâtul poate face proba contrară, în cauza de faţă reclamanta este cea care ar fi trebuit să îşi dovedească pretenţiile, şi anume efectuarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului şi respectiv pretenţiile solicitate, obligaţie pe care aceasta nu a îndeplinit-o. În aceste condiţii, apreciază recurenta-pârâtă, cererea nu ar fi putut fi admisă.

Recurenta-pârâtă mai susţine că sunt aplicabile şi dipoziţiile art. 1270 C. civ. şi ale art. 1350 C. civ.. Recurenta-reclamantă s-a obligat să execute nişte lucrări pentru care preţul unitar era stabilit de cei doi contractanţi, preţ care nu este unul forfetar, ci unul determinat automat pe baza prevederilor contractului, agreate în prealabil de părţi. Se arată că tocmai aceste prevederi contractuale ce stabilesc criteriile de calcul al preţului stau la baza divergenţelor dintre cele două recurente, mai exact recurenta-reclamantă susţine că a executat corespunzător lucrările în vreme ce recurenta-pârâtă contestă această situaţie de fapt.

Se afirmă că instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 1864 alin. (1) C. civ. care stabilesc momentul plăţii de către beneficiar a preţului lucrării prin raportare la data şi locul recepţiei întregii lucrări, dacă prin lege sau contract nu se prevede altfel. În speţă, părţile au hotărât altfel, acceptând şi recepţii parţiale pe baza documentelor justificative aprobate de beneficiar. Invocând şi concluziile expertului, recurenta-pârâtă susţine că situaţiile de lucrări nu sunt justificate de recurenta-reclamantă prin ataşamente, iar aceasta a depus la dosar documente referitoare la acelaşi aspect, dar având conţinut diferit, pe baza cărora nu s-a putut stabili algoritmul prin care au fost calculate sumele pretinse. Cu toate acestea, instanţa de apel nu a luat în calcul teza propusă de expert care, în opinia recurente-pârâte, ar fi fost cea mai corectă pentru argumentele pe care aceasta le înfăţişează în memoriul de recurs. Deşi în urma denunţării unilaterale a contractului, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să predea recurentei-pârâte materialele şi utilajele ce îi fuseseră predate la momentul începerii lucrărilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 1857 alin. (3) C. civ., nu s-a putut face dovada îndeplinirii acestei obligaţii, arată recurenta-pârâtă, deoarece lucrarea a fost preluată de alte societăţi, iar recurenta-reclamantă nu a putut produce documentele necesare. Se susţine că aceste aspecte au fost ignorate de instanţa de apel care nu a manifestat un rol activ pentru că nu a avut în vedere dovezile administrate şi circumstanţele cauzei.

Decizia recurată este criticată şi din punct de vedere al aplicării prevederilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă considerând că, în mod greşit, instanţa de apel i-a acordat cheltuieli de judecată în sumă de numai 5.000 de RON în condiţiile în care hotărârea de fond a fost schimbată numai în parte, prin admiterea numai a primului capăt de cerere deşi cheltuielile solicitate de recurenta-pârâtă au fost justificate de efortul pe care l-a depus avocatul său pentru a îi asigura apărarea.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare depus de S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, constată următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţinând că decizia recurată conţine motive contradictorii sau străine cauzei deoarece criticile formulate reflectă nemulţumirea acestei recurente faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel în ceea ce priveşte penalităţile solicitate şi nu indică în mod clar care anume parte din decizia atacată este motivată contradictoriu sau cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deşi se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept material, în memoriul de recurs se susţine că au fost încălcate prevederi legale care guvernează executarea silită a obligaţiilor, respectiv drepturile creditorului, punerea în întârziere, repararea prejudiciului şi clauza penală. Aceste articole din C. civ. sunt norme cu caracter general, care guvernează regimul executării obligaţiilor în cazul oricărui contract, iar în lipsa indicării normei aplicabile în cauza de faţă şi a modului specific în care instanţa de apel a aplicat greşit norma de drept material, invocarea acestor dispoziţii legale nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Mai mult decât atât, din modul în care recurenta-reclamantă a înţeles să motiveze calea de atac, se observă că aceasta critică soluţia instanţei de apel pe aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va analiza cu prioritate aspectele legate de timbraj şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei atacate prin care a fost obligată la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 225.969,25 RON şi a contestat şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în faza procesuală a apelului, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, iar conform art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adresa emisă la 23 ianuarie 2019, aflată la dosar, i s-a pus în vedere recurentei-pârâte să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 2.812,19 RON, sub sancţiunea anulării cererii. Recurenta-pârâtă a depus înscrisurile aflate la dosar, reprezentând copii ale unui extras de cont şi ale ordinului de plată în sistem on-line. Înalta Curte constată că aceste înscrisuri nu fac dovada îndeplinirii obligaţiilor de achitare a taxei judiciare de timbru, cererea de recurs neîndeplinind cerinţele extrinseci impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., aspect ce a fost reţinut şi în raportul întocmit în cauză şi care a fost comunicat recurentei-pârâte la 21 ianuarie 2020, conform dovezii de înmânare aflată la dosar.

Pentru aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de S.C. B. S.R.L. ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2275 din 9 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2275 din 9 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.