Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 770/2020 AI generated

Litigation costs in revision proceedings: enforceability of third-party legal fees and admissibility of appeal due to unpaid stamp duty

Case Number Decizia nr. 770/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as untimely for non-payment of the judicial stamp duty, thereby upholding the lower court's decision that left the appellate ruling in force. The dispute arose from a revision proceeding where the petitioners withdrew their request to revise a civil decision, leading the Court of Appeal to record the withdrawal and order the petitioners to pay litigation costs to the opposing party; the petitioners appealed this cost allocation, arguing that the opposing party failed to prove direct personal prejudice and invalidly relied on a third party’s legal assistance contract and invoice. The Supreme Court’s decision was grounded in the procedural requirement that appeals against decisions recording the withdrawal of a revision request are subject to a specific stamp duty, as stipulated in Law No. 80/2013, and that failure to pay this duty anticipatorily renders the appeal inadmissible, justifying the annulment of the appeal without reaching the merits of the cost allocation or the substantive arguments regarding legal representation.

Legislator headnote

AI generated

art. 406 C. proc. civ, art. 406 alin. (3) C. proc. civ, art. 1357 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Litigation costs in revision proceedings: enforceability of third-party legal fees and admissibility of appeal due to unpaid stamp duty: The dispute arose from a revision proceeding where the petitioners withdrew their request to revise a civil decision, leading the Court of Appeal to record the withdrawal and order the petitioners to pay litigation costs to the opposing party; the petitioners appealed this cost allocation, arguing that the opposing party failed to prove direct personal prejudice and invalidly relied on a third party’s legal assistance contract and invoice. The Supreme Court’s decision was grounded in the procedural requirement that appeals against decisions recording the withdrawal of a revision request are subject to a specific stamp duty, as stipulated in Law No. 80/2013, and that failure to pay this duty anticipatorily renders the appeal inadmissible, justifying the annulment of the appeal without reaching the merits of the cost allocation or the substantive arguments regarding legal representation.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty legal fees civil revision proceedings third-party proceedings withdrawal of revision request judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 406 C. proc. civ
La termenul de la 19 septembrie 2018, revizuenţii au depus cerere de renunţare la judecata cererii de revizuire, invocând dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.
art. 406 alin. (3) C. proc. civ
x/2014 şi, în temeiul art. 406 alin. (3) C. proc. civ., a obligat revizuenţii la plata sumei de 2.757,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D.
art. 1357 C. civ
Recurenţii-revizuenţi susţin că hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în măsura în care recurenţii vor achita taxa judiciară de timbru.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ..
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să se constate că recursul nu este admisibil în principiu deoarece motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 248 C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia netimbrării recursului şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Main ground for the verdict, providing the legal basis to annul the appeal due to non-payment of the judicial stamp duty.

art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to authorize the court to rule on the inadmissibility of the appeal in the filter complete.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 24 aprilie 2018 sub nr. x/2018, revizuenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, C., D. S.R.L., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Judeţul Ilfov, au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care au fost admise apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civila, de toţi apelanţii, inclusiv apelul revizuenţilor A. şi B..

La termenul de la 19 septembrie 2018, revizuenţii au depus cerere de renunţare la judecata cererii de revizuire, invocând dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1686 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea revizuenţilor A. şi B. la judecata cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014 şi, în temeiul art. 406 alin. (3) C. proc. civ., a obligat revizuenţii la plata sumei de 2.757,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D. S.R.L.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii A. şi B., solicitând casarea în parte a deciziei civile nr. 1686 din 19 septembrie 2018, respingerea cererii intimatei D. S.R.L. de obligare a revizuenţilor-recurenţi la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea aceste intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-revizuenţi susţin că hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ. coroborate cu cele ale art. 452 şi 453 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat. În dezvoltarea acestei critici se arată că pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală în forma specială prevăzută de art. 452 şi 453 C. proc. civ., este necesar să fie îndeplinite condiţiile art. 1357 C. civ.. În prezenta cauză, intimata D. S.R.L. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, respectiv a prejudiciului produs prin fapta ilicită a recurenţilor-revizuenţi şi nici dovada existenţei şi întinderii acestor cheltuieli deoarece a depus la dosarul cauzei un contract de asistenţă juridică încheiat între un terţ faţă de prezenta cauză (E. S.A.) şi o societate de avocatură (F.) şi o factură emisă de această societate de avocatură pe numele terţului.

Se mai arată că art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat permite ca o terţă persoană să fie beneficiarul serviciilor din contractul de asistenţă juridică, cu acordul tacit al terţului, prevederi legale care dau eficienţă instituţiei juridice a stipulaţiei pentru altul, reglementată de art. 1284-1288 C. civ., şi că în cauză există două categorii de raporturi juridice. Prima categorie de raporturi juridice rezultă din stipulaţia pentru altul şi implică pe E. S.A., F. şi pe intimată. A doua categorie de raporturi juridice rezultă din litigiul ce face obiectul dosarului de faţă şi implică numai părţile acestui dosar, astfel că dreptul de a pretinde cheltuieli de judecată revine părţii care a câştigat procesul şi care a făcut dovada existenţei şi întinderii acestora în condiţiile legii, condiţii pe care intimata nu le îndeplineşte.

În opinia recurenţilor-revizuenţi, intimata D. S.R.L. nu a suferit prejudiciu direct şi personal deoarece suma reprezentând cheltuielile de judecată a fost achitată de o persoană juridică distinctă, contractul de asistenţă juridică a fost încheiat cu o societate terţă, iar E. S.A., societatea terţă care a plătit suma în discuţie, nu a fost chemată în judecată de recurenţii-revizuenţi.

Se mai afirmă că menţiunea din contractul de asistenţă juridică referitoare la existenţa unor raporturi de afiliere între intimata D. S.R.L. şi E. S.A. nu defineşte un concept juridic cunoscut în dreptul român. Recurenţii-revizuenţi invocă în continuare Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, în interpretarea instanţei supreme, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. F. sunt avocaţii E. S.A. şi nu ai intimatei, astfel că recurenţii-revizuenţi susţin că nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de E. S.A.

În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus precizări prin care a arătat că, în opinia sa, nu are calitatea de parte în prezentul recurs şi nu înţelege să depună întâmpinare.

Intimata Oraşul Voluntari a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata D. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în măsura în care recurenţii vor achita taxa judiciară de timbru.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata Oraşul Voluntari a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să fie admise concluziile acestuia, iar recursul să fie considerat admisibil. Intimata Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond a apreciat că recursul este admisibil în principiu. Intimata D. S.R.L. a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să se constate că recursul nu este admisibil în principiu deoarece motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi la dosar nu se regăseşte dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin cererea transmisă prin intermediul poştei eletronice la 6 februarie 2020, recurenţii-revizuenţi au precizat că nu înţeleg să achite taxa judiciară de timbru şi au solicitat anularea recursului.

La termenul din 29 aprilie 2020, acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenţii-revizuenţi nu a fost timbrat, deşi aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 50 de RON, Înalta Curte a invocat din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia netimbrării recursului şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Prezentul recurs a fost formulat împotriva unei decizii pronunţate în calea extraordinară de atac a revizurii, prin care instanţa a luat act de renunţarea recurenţilor la judecata respectivei cereri de revizuire. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, calea de atac împotriva hotărârii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată se taxează cu 50 de RON.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, iar conform art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că recurenţilor-revizuenţi li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru prin adresele emise la 3 decembrie 2018, dar aceştia nu şi-au îndeplinit această obligaţie şi, mai mult decât atât, au precizat în scris că nu înţeleg să achite taxa judiciară de timbru.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (2) şi (3), în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de de recurenţii-revizuenţi A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1686 din 19 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.