Recourse for annulment of arbitral award annulled for failure to develop illegality grounds on contract termination and arbitral disjunction

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 8 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, petenta A. S.R.L. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze sentinţa arbitrală nr. 74 din 26 septembrie 2017 şi a încheierii din 6 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2017 şi să trimită cauza Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în vederea rejudecării. Reclamant a mai solicitat suspendarea executării sentinţei arbitrale nr. 74 din din 26 septembrie 2017 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de A. S.R.L. şi a dispus suspendarea executării sentinţei arbitrale nr. 74 din 26 septembrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta A. S.R.L., solicitând casarea sentinţei civile nr. 38 din 25 aprilie 2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta face o succintă expunere a situaţiei de fapt în care arată că între cele două societăţi care sunt părţi în prezenta cauză s-a încheiat la 1 mai 2015 un contract cadru privind executarea unor lucrări din cadrul proiectului "Reabilitarea DN66 contract 5R3 - Bumbeşti Jiu - Petroşani, km 93+500 - km 126+000", urmat de anexe şi acte adiţionale. Întrucât intimata nu a respectat termenele de execuţie, recurenta a reziliat contractul, notificând-o în acest sens. Mai precizează recurenta că intimata nu a contestat notificarea de reziliere şi nici nu şi-a executat obligaţiile contractuale. Ulterior transmiterii notificării de reziliere, intimata a sesizat Curtea de Arbitraj cu o cerere prin care a solicitat obligarea recurentei la achitarea unor facturi în valoare totală de 2.268.935,21 RON, formându-se dosarul arbitral nr. x/2017, în care recurenta a formulat cerere reconvenţională. În cadrul unui alt dosar arbitral nr. x/2017, intimata a formulat o altă cerere susţinând pretenţii financiare proprii faţă de recurentă. Prin încheierea din 6 septembrie 2017, tribunalul arbitral a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate de A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 şi conexarea acesteia la dosarul nr. x/2017. Prin sentinţa arbitrală nr. 74 din 26 septembrie 2017, pronunţtă în dosarul nr. x/2017, Curtea de Arbitraj a admis cererea formulată de B. S.R.L. şi a dispus obligarea recurentei la plata sumei de 2.632.655,75 RON, reprezentând contravalorea facturilor neachitate, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată. Acţiunea în anulare formulată de recurentă împotriva acestei sentinţe arbitrale a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată.

În opinia recurentei, sentinţa atacată încalcă normele de drept material referitoare la disjungere, respectiv prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ., şi principiul libertăţii contractuale. Se susţine că pretenţiile recurentei şi ale intimatei ar fi trebuit analizate în cadrul aceluiaşi dosar deoarece recurenta a indicat în notificarea de reziliere că reţine, drept cauţiune, facturile rămase de plată, având în vedere că intimata nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, soluţionarea cererii reconvenţionale fiind intim legată de soluţia din dosarul nr. x/2017. Apreciază recurenta că măsura disjungerii cererii reconvenţionale este una excepţională, care poate fi luată cu respectarea prevederilor art. 210 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., şi că, prin judecarea separata a acestei cereri, drepturile sale ar fi fost încălcate deoarece admiterea cererii reconvenţionale ar fi dus în mod automat la respingerea cererii principale ca neîntemeiată.

Se mai arată că instanţa care a soluţionat acţiunea în anulare nu a analizat corespunzător clauzele contractului şi că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, ale art. 8, art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se susţine că au fost încălcate normele de drept material privitoare la principiul libertăţii contractuale şi principiul obligativităţii contractului deoarece Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat asupra nelegalei invalidări de către tribunalul arbitral a art. 19 lit. b) din contract deşi recurenta a arătat că niciuna din părţi nu a pus în discuţie această chestiune. Astfel au fost încălcate prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ. care reglementează forţa obligatorie a contractului şi cele ale art. 1160 C. civ. privind libertatea contractuală. Recurenta arată că nu este de acord cu cele reţinute de curtea de apel în sentinţa atacată referitor la analizarea şi soluţionarea de către tribunalul arbitral a tuturor capetelor de cerere, în limitele învestirii, şi nici cu modalitatea de interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale şi consideră că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului promovat, în raport de dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că doar în situaţia admiterii acţiunii în anulare, părţile au deschisă calea de atac a recursului şi a arătat că argumentele invocate de recurentă sunt nefondate. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea apărărilor legate de fondul cauzei.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse de intimată şi a răspunsului la întâmpinare formulat de recurentă, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este nul deoarece susţinerile recurentei nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să fie înlăturate concluziile acestuia, iar recursul să fie considerat admisibil. Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport, arătând că este de acord cu concluziile raportului.

Analizând recursul, din perspectiva art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, constată că excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare este nefondată şi reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, iar, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, intimata a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs numai hotărârea curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anulare. Acţiunea arbitrală a fost transmisă instanţei de arbitraj la 27 aprilie 2017, moment la care erau în vigoare prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, aplicabilă de la 24 martie 2017. Conform textului de lege modificat, hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.

Cu privire la inexistenţa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte reţine prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. în sensul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta nu a indicat în concret normele materiale a căror aplicare greşită sau încălcare ar atrage casarea sentinţei atacate. Menţionarea prevederilor art. 1169 C. civ. şi ale art. 1270 C. civ., texte de lege care reglementează principii generale de drept, respectiv libertatea de a contracta şi forţa obligatorie a contractului, nu este suficientă pentru a încadra aceste critici în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nici invocarea prevederilor C. proc. civ. referitoare la motivele acţiunii în anulare (art. 608), la principiul egalităţii (art. 8), la principiul contradictorialităţii (art. 14), la rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22) sau ale art. 7 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală nu echivalează cu nişte veritabile motive de recurs. În fapt, recurenta este nemulţumită de soluţia pronunţată în ceea ce priveşte acţiunea în anulare, invocând numai cu titlu formal textele de lege menţionate mai sus şi criticând în realitate modul în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat aspectele de fapt cu care a fost învestită, respectiv aplicabilitatea sau nu a unor prevederi contractuale şi raporturile dintre părţile în litigiu în urma rezilierii de către recurentă a contractului. Recurenta critică soluţia de disjungere pronunţată de către tribunalul arbitral şi nu hotărârea pronunţată de instanţa de judecată învestită cu acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale. Se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 210 alin. (2) C. proc. civ. ca un motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste dispoziţii fiind norme de procedură a căror critică poate fi eventual subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 25 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.