Inadmissibility of cassation appeal in individual labor dispute under statutory prohibition of further appeal

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub dosarul nr. x/2016 la 10 mai 2016, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 25.131,05 RON, reprezentând daune ocazionate unităţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 253 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1228 din 19 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 25.131,05 RON, cu titlu de daune materiale către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâtul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 785 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul A. şi a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 1228 din 19 iulie 2018 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 24.593,07 RON către reclamantă, reprezentând contravaloare prejudiciu.

Totodată, s-a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., solicitând casarea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că, în mod greşit, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 24.593,07 RON, reprezentând prejudiciu, deoarece instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că prima instanţă a înlăturat expertiza efectuată şi că răspunsul la obiecţiuni nu a fost validat, astfel că i-a fost imputată contravaloarea unor cioate pentru care pârâtul nu se face vinovat întrucât nu era gestionarul cantonului respectiv.

Intimata-pârâtă RNP Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa a formulat şi înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 274 din Codul muncii, învederând faptul că decizia atacată nu este supusă recursului.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, având în vedere considerentele deciziei nr. 874/2018 a Curţii Constituţionale şi împrejurarea că prezentul litigiu este evaluabil în bani.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere la raport.

Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

În cadrul demersului judiciar de faţă este dedus judecăţii un conflict de muncă astfel cum este definit de art. 231 din Codul Muncii şi de art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Totodată, conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în forma în vigoare de la data de 1 februarie 2013, potrivit articolului unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012, hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Obiectul acţiunii introductive se încadrează în ipoteza reglementată de art. 211 pct. c din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Acţiunea introductivă are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale conform art. 253 din Codul muncii, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamanta, în calitate de angajator, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de angajat, la plata prejudiciului ce i-a fost cauzat de către acesta în urma îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare şi, ca atare, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 785 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 785 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 28 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.