Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 760/2020 AI generated

Jurisdictional validity of specialized civil panels in labor disputes when founding administrative resolutions are suspended without retroactive effect

Case Number Decizia nr. 760/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning the case to the initially invested specialized panel of the Section I Civil of the Bucharest Court of Appeal, thereby prevailing over the competing panel that had declined competence. The dispute arose from an appeal in a labor law case concerning the reinstatement of an employee's work history, where two competing panels within the same court section disputed jurisdiction after an administrative tribunal suspended the execution of the Court of Appeal’s internal resolutions regarding the formation of specialized labor panels; the initial panel claimed the suspension rendered it incompetent, while the receiving panel argued the initial panel retained competence because the suspension had no retroactive effect and the case had been randomly assigned prior to the suspension. Relying on the principles of *lis pendens* and the temporal validity of judicial appointments, the Supreme Court held that competence is determined as of the date of the court's seisin (July 31, 2019), which predates the August 21, 2019, suspension order, and that the principle of continuity and random assignment under Article 200 of the Civil Procedure Code prohibited the reassignment of the case once the initial panel was lawfully invested.

Legislator headnote

AI generated

art. 131 C. proc. civ, Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ, art. 200 C. proc. civ; Jurisdictional validity of specialized civil panels in labor disputes when founding administrative resolutions are suspended without retroactive effect: La termenul de judecată din data de 30.10.2019 Curtea, având în vedere faptul că prin sentinţa nr. 554/21.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalului Argeş a suspendat executarea articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, hotărârea fiind executorie, în temeiul art. 131 C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a acestui complet şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Keywords

AI generated
labor jurisdictional conflict negative conflict of jurisdiction judicial law assignment of civil claims assigned competence rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. Băleni pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că în perioada anilor 1968-1990 a lucrat în cadrul C.A.P. Băleni şi să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte vechimea în muncă la CAP Băleni pentru perioada 1967-1990.

Prin sentinţa civilă nr. 962/30.05.2019 Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanta A., a dispus reconstituirea vechimii în muncă a reclamantei în cadrul C.A.P. Băleni Sârbi pentru perioada 1970, 1973-1977, 1979-1981, 1986-1989, realizând un număr de norme egal cu normele planificate şi a obligat pârâta să emită reclamantei o adeverinţă în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băleni, aceasta solicitând schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, iar în subsidiar admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în parte a cererii, reţinându-se vechimea doar pentru perioada explicit arătată în adeverinţa evocată în cuprinsul motivelor de apel.

La termenul de judecată din data de 30.10.2019 Curtea, având în vedere faptul că prin sentinţa nr. 554/21.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalului Argeş a suspendat executarea articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, hotărârea fiind executorie, în temeiul art. 131 C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a acestui complet şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin încheierea din data de 30.10.2019, Curtea a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a completului de judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, în configuraţia anterioară Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12 din 20.06.2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei a reţinut următoarele:

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018) prevede că în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Completul de judecată iniţial învestit este specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal şi, în baza Articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 precum şi a art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/20.06.2019, începând cu data de 01.07.2019 în soluţionarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă .

Prin sentinţa nr. 544/21.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Argeş, s-a admis în parte acţiunea formulată de judecătorii din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi din cadrul secţiei a II a Civile din cadrul Curţii de Apel Ploieşti dispunându-se suspendarea executării Articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi, respectiv Articolului I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi colegiu. Această sentinţă este executorie de drept, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin articolul al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 s-a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă de a se repartiza cauzele având ca obiect ligii de muncă, în mod egal, celor 3 secţii non-penale ale instanţei, iar prin art. 1 al Hotărârii nr. 12/20.06.2019 s-a aprobat solicitarea Preşedintei secţiei I Civile şi s-a propus Preşedintei Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019.

Prin considerentele Deciziei nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, s-a reţinut că greşita alcătuire a completului este în strânsă legătură cu necompetenţa. Prin "compunerea instanţei" se înţelege, în sens restrâns (aspectul cantitativ), alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în sens larg, alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet.

Prin urmare, compunerea instanţei/completului nu se limitează la aspectul cantitativ. Este unanim acceptat că există situaţii în care este vizat aspectul calitativ al compunerii, una dintre acestea fiind şi cazul când, în condiţiile legii, anumite categorii de litigii trebuie să fie soluţionate de completurile/secţiile specializate, după obiectul sau natura litigiului.

S-a constatat că prin suspendarea executării celor două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă unor complete formate din judecători ce fac parte atât din secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi din secţia a II-a Civilă, s-a statuat că există o aparenţă de nelegalitate cu privire la înfiinţarea unor astfel de complete şi specializarea lor în soluţionarea litigiilor de muncă, astfel încât prezentul complet de judecată, înfiinţat ca fiind specializat în soluţionarea unor astfel de litigii, prin Hotărârile Colegiului de Conducere mai sus menţionate, nu mai are competenţa materială procesuală (funcţională) să soluţioneze cauze având ca obiect litigii de muncă, nefiind compus din judecători specializaţi în această materie ori care să facă măcar parte din secţia I Civilă.

În acest sens au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării".

Astfel, s-a reţinut, completul este doar aparent specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, specializare în privinţa căreia s-a constatat deja o aparenţă de nelegalitate printr-o sentinţă judecătorească executorie, acesta fiind în realitate specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, întrucât specializarea urmăreşte judecătorul şi nu completul în abstract.

S-a apreciat că, dacă la nivelul instanţei există o secţie sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secţia (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civilă - completul 10 ACIV la data de 08.11.2019.

Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2020, completul 10 A CIV a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit.

A constatat apariţia conflictului negativ de competenţă şi a suspendat de drept judecarea cererii.

A dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În considerentele încheierii instanţa a reţinut următoarele:

Prin încheierea dată de completul LM 34 AIII la data de 30.10.2019 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială funcţională a acestuia şi s-a declinat competenţa judecării cererii de apel în favoarea completelor specializate ale secţiei, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare suspendării executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019.

Competenţa materială poate fi funcţională (ratione oficii) şi procesuală.

Competenţa ratione oficii determină funcţiile şi rolul fiecăreia dintre categoriile de instanţe care fac parte din sistemul judiciar. Prin competenţa materială funcţională se stabileşte, în primul rând, ierarhia instanţelor judecătoreşti, în sensul delimitării organelor care desfăşoară jurisdicţia de fond şi cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. În al doilea rând, prin regulile de competenţă materială funcţională se determină care dintre instanţele judecătoreşti pot cumula judecata în fond cu judecata în apel sau recurs.

Competenţa materială procesuală se determină în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, de cauzele care pot fi soluţionate numai de anumite instanţe judecătoreşti, în ordinea ierarhiei acestora, judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţei materiale i se subsumează repartizarea cauzelor între secţiile sau completuri specializate ale aceleiaşi instanţe, în funcţie de natura raportului juridic litigios (cauză civilă, de contencios administrativ, de muncă, etc.). S-a remarcat că, în raport de conceptele utilizate în doctrină, este vorba de fapt despre o competenţă materială procesuală, iar nu funcţională, fiind preferabilă denumirea de competenţă specializată, care reflectă în mod corespunzător dispoziţiile din Legea nr. 304/2004, privind organizarea unei instanţe în secţii specializate, precum şi existenţa completelor specializate, întrucât departajarea cauzelor în funcţie de domenii are în vedere specializarea magistratului în anumite domenii şi nu desemnează o departajare a competenţelor în sensul legii de procedură.

Termenul de competenţă materială procesuală a fost clarificat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care prin decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 6.04.2017, a arătat că în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţă materială (de atribuţie) şi competenţă teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs), şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (considerentul 155).

Prin urmare, excepţia de necompetenţă materială funcţională, care a fost invocată din oficiu şi admisă de completul iniţial învestit, nu are legătură cu specializarea completului respectiv şi nu putea să conducă la declinarea competenţei în favoarea altor completuri specializate.

Potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care, în temeiul art. 482 C. proc. civ., se aplică prin asemănare şi în apel, "în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare. În temeiul textului citat, la primirea dosarului repartizat aleatoriu, judecătorul va verifica, din punctul de vedere al specializării, dacă cererea este de competenţa completului sau a secţiei căreia i-a fost repartizată spre soluţionare. Rezultă din topografia art. 200 C. proc. civ., că acest aspect va fi analizat cu prioritate faţă de cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din faza scrisă o eventuală necompetenţă a completului sau a secţiei specializate, prin derogare de la regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. proc. civ.

S-a avut în vedere că din actele dosarului, rezultă că acest complet căruia i-a fost repartizată aleatoriu cererea a procedat la regularizarea cererii de apel şi apoi a procedat la invocarea excepţiei de necompetenţă materială, în şedinţă publică, după citarea părţilor, cu eludarea prevederilor anterior redate.

Această cauză a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare unui complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, înfiinţat prin decizia nr. 47/2019 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, în virtutea prerogativelor consacrate de art. 7 lit. f) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, act administrativ, cu privire la care nu a fost formulată cerere de suspendare, prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019 dispunându-se doar suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 (prin care s-a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civile de a se repartiza cauzele având ca obiect litigii de muncă, în mod egal, celor 3 secţii non-penale ale instanţei), şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu (prin care s-a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I Civile şi s-a propus Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019). Actul administrativ prin care au fost înfiinţate completurile respective este decizia nr. 47/2019 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, act care nu a fost nici anulat, nici suspendat, ci se bucură de prezumţia de validitate, suspendarea hotărârilor de colegiu care au stat la baza emiterii sale neafectând în niciun mod efectele acestuia.

Prevederile legale anterior menţionate constituie o aplicare a principiului de drept unanim recunoscut în practica judiciară şi în literatura de specialitate, potrivit căruia, competenţa, fie ea generală ori jurisdicţională (materială ori teritorială) se apreciază în raport cu data sesizării instanţei. De altfel, în C. proc. civ., acest principiu este reglementat în art. 25 alin. (2) C. proc. civ. care dispune că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. De asemenea, aplicarea acestuia este reglementată în mod expres în materia competenţei materiale, în funcţie de criteriul valoric, stabilindu-se că instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect, dispoziţii aplicabile şi la judecata căilor de atac (art. 106 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.), dar şi în materia competenţei teritoriale, statuându-se că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, schimbarea domiciliului sau sediului acestuia ori al creditorului după începerea executării silite neatrăgând schimbarea competenţei instanţei de executare (art. 651 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.). Reglementările cuprinse în art. 101-107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti sunt menite să ofere garanţiile necesare respectării acestui principiu.

Prin prisma celor ce preced, contrar celor reţinute de completul LM19AII, Curtea a apreciat că este deosebit de relevantă împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înfiinţat la data de 23.07.2019, la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiţi au efectuat procedura de regularizare în dosar - momentul procesual de stabilire a competenţei fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 200 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia nr. 47/24.06.2019 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti a fost fundamentată pe art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12 din 20 iulie 2019, prin care s-a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I civilă de înfiinţarea de complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale, în această hotărâre făcându-se trimitere la o altă Hotărâre a aceluiaşi colegiu, nr. 9/22.05.2019, art. II, prin care se aprobase propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale.

Prin sentinţa nr. 554/21.08.2019 pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi, respectiv, a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, mai sus expuse.

În ceea ce priveşte efectele sentinţei anterior menţionate în prezenta cauză, Curtea a reţinut că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte şi pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor. Ca atare, efectele produse de Hotărârile Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi, respectiv, nr. 12/20.06.2019, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 47/24.06.2019 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării acestora şi data de 21.08.2019, câtă vreme acestea nu au fost anulate. Prin urmare, în temeiul sentinţei civile nr. 554/21.08.2019 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019, pe completurile respective nu se mai repartizează cauze, începând cu data de 21.08.2019, însă dosarele înregistrate anterior acestei date rămân să fie judecate de aceste completuri competente să soluţioneze în această materie. A interpreta în alt mod echivalează cu acordarea unui efect retroactiv suspendării.

În acest context s-a avut în vedere că aprecierea asupra competenţei materiale procesuale, cum este cazul în speţă, se realizează în raport cu data sesizării instanţei, respectiv data de 31.07.2019, moment care se situează anterior pronunţării sentinţei nr. 554/21.08.2019 de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, Curtea consideră a considerat că în mod greşit s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a apelurilor în favoarea altor complete, deopotrivă specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, cum este şi completul de faţă, 10Aciv.

Nu a putut fi primit argumentul potrivit căruia momentul procesual de stabilire a competenţei este cel prevăzut de art. 131 din C. proc. civ., deoarece la primul termen de judecată din faţa instanţei de apel, la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, judecătorii trebuie să îşi verifice competenţa, întrucât acest text reglementează în mod imperativ cel mai îndepărtat moment la care judecătorul este obligat să verifice şi să stabilească competenţa, în condiţiile în care art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. trasează o primă iniţiativă de stabilire a completului sau secţiei specializate, verificări care nu se pot realiza, indiferent de momentul ales, decât prin raportare la momentul sesizării instanţei, după cum s-a arătat anterior.

Legea nr. 304/2004 republicata consacră principiile în materia repartizării aleatorii, după cum urmează: în art. 11, în care se arată că activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective, precum şi în art. 53, care dispune că repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, in sistem informatizat, în alin. (1), iar conform alin. (2), cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege".

Astfel, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie. Odată consacrat legislativ principiul fundamental al repartizării aleatorii a cauzelor, trebuie asigurată şi respectarea lui prin reglementarea modalităţii concrete în care se aplică acest principiu. In legislaţia noastră această reglementare a fost instituită prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, care a stabilit ca repartizarea aleatorie se face prin sistemul informatic - ECRIS.

Principiul fundamental al repartizării aleatorii consacrat de legislaţia României corespunde rigorilor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care consacră şi garantează dreptul la un proces echitabil, drept circumstanţiat sub următoarele aspecte relevante: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, (…) de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege…"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că noţiunea "instanţa stabilită prin lege" presupune asigurarea garanţiilor privind organizarea şi compunerea tribunalului, reflectă un "principiu al statului de drept inerent oricărui sistem al Convenţiei", iar noţiunea de "lege" avută în vedere de art. 6 par. 1 este extensivă, priveşte "nu numai legislaţia referitoare la stabilirea si competenta organelor judiciare, dar şi orice altă dispoziţie de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularităţii participării unui membru al formaţiunii de judecata la soluţionarea unei cauze". Ceea ce contează este ca "tribunalul să răspundă criteriilor de precizie şi accesibilitate", întrucât organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreţia executivului şi nici la discreţia autorităţilor judiciare. Din aceasta perspectivă, nerespectarea principiului repartizării aleatorii poate pune o problemă de încălcare a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană.

Astfel cum statuează art. 101 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu titlu de principiu, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, aspect încălcat de completul iniţial învestit care a dispus, fără temei, repartizarea aleatorie încă o dată a cauzei.

Afirmaţia că prin înfiinţarea acestor completuri ar fi fost afectate principiile inamovibilităţii şi specializării judecătorului nu corespund realităţii. Avizul nr. x/2012 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de a 13-a reuniuni plenare a CCJE (Paris, 5-6 noiembrie 2012) a statuat că: Pct. 45:

"La vârful ierarhiei sistemului judiciar (iar în ceea ce priveşte materia litigiilor de muncă, având în vedere că hotărârile pronunţate în această materie rămân definitive în faţa curţilor de apel, curtea de apel reprezintă vârful ierarhiei) specializarea nu trebuie să împiedice existenţa unei anumite polivalenţe, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai înalt nivel. Această flexibilitate este indispensabilă instanţelor superioare pentru a-şi îndeplini misiunea lor legală şi constituţională, mai ales garantarea unităţii şi coerenţei în interpretarea şi aplicarea legii şi a jurisprudenţei. De asemenea, flexibilitatea va garanta că, în cadrul căilor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrâns de judecători care pot impune astfel punctul lor de vedere într-o materie anume şi, prin acest fapt, pot împiedica dezvoltarea interpretării legii în respectivul domeniu"; "Este de evitat, mai ales la nivelul instanţelor superioare, monopolul asupra judecării anumitor tipuri de cauze de către un număr restrâns de completuri de judecată. Totodată, la nivelul instanţelor superioare trebuie să existe multă flexibilitate, astfel încât unificarea practicii judiciare şi soluţiile de principiu să nu fie oferite de un număr foarte restrâns de judecători." Prin raportare la acest aviz, înfiinţarea de completuri specializate în materia litigiilor de muncă din judecători aparţinând celor trei secţii non-penale nu contravine principiului specializării judecătorilor.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două completuri ale aceleiaşi secţii a Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se observă că sunt întrunite condiţiile conflictului negativ de competenţă, având în vedere declinările reciproce pronunţate în aceeaşi cauză de completurile Curţii de Apel Ploieşti, fiind disputată competenţa specializată a acestora, în sensul art. 136 alin. (4) C. proc. civ., în soluţionarea unui litigiu de muncă şi asigurări sociale.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. s-a instituit un regim derogatoriu în ce priveşte necompetenţa specializată a instanţei, în sensul că în cadrul procedurii de regularizare în prima instanţă se poate trimite dosarul completului specializat competent ori secţiei specializate din instanţa respectivă.

Chiar şi în această situaţie, completul căruia i s-a repartizat cauza îşi păstrează posibilitatea de a-şi invoca necompetenţa materială procesuală în funcţie de obiectul şi natura litigiului, potrivit art. 130, 131 din C. proc. civ., limite procedurale în care s-a încadrat primul complet din cadrul secţiei I Civilă, învestit, de altfel, cu soluţionarea litigiului ca instanţă de control judiciar, în apel.

Cu privire la competenţa specializată a acestui complet, se reţine că prin art. II din Hotărârea nr. 9/22.05.2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, s-a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă şi asigurări sociale tuturor secţiilor non - penale din cadrul instanţei.

Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a decis repartizarea cauzelor având ca obiect aceste litigii unor completuri specializate nou înfiinţate, formate cu participarea unor judecători din cadrul altor secţii ale instanţei.

Prin aceste hotărâri ale colegiului de conducere date în executarea dispoziţiilor de organizare judiciară, s-a procedat la stabilirea criteriilor şi a procedurii de determinare a specializării şi, de asemenea, la constituirea completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

Cu alte cuvinte, se distinge între, pe de o parte, repartizarea judecătorilor în virtutea specializării acestora, prin stabilirea compunerii completelor respective şi, pe de altă parte, stabilirea criteriilor de determinare a completelor specializate cărora le revine, în consecinţă, competenţa exclusivă de a soluţiona litigiile de muncă şi asigurări sociale.

Argumentele primului complet învestit cu soluţionarea cauzei, care nu au în vedere specializările în materii diferite ale completelor, ci chestiunea litigioasă a nelegalităţii, inclusiv sub aspectul calitativ al compunerii sale, excedează limitele analizei efectuate în regulatorul de competenţă.

Primul complet nici nu contestă, de altfel, că la data învestirii cu soluţionarea cauzei îi revenea competenţa specializată în raport cu obiectul şi natura litigiului, ci invocă efectele produse de pronunţarea sentinţei civile nr. 554/21.08.2019 a Tribunalului Argeş, secţia I civilă.

Astfel, se reţine că hotărârile menţionate anterior ale Colegiului de conducere au fost contestate de judecătorii curţii de apel şi prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cu rezultatul întreruperii temporare a efectelor acestora.

Este de subliniat că efectele produse până la adoptarea soluţiei de suspendare se menţin, hotărârile de colegiu antereferite nefiind anulate.

Faptul că, urmare a măsurii suspendării, s-a procedat la repartizarea dosarelor de litigii de muncă şi asigurări sociale înregistrate ulterior altor completuri specializate din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, nu ar putea constitui un argument valid pentru declinare, atâta timp cât completul de judecată căruia i-a fost repartizat iniţial dosarul şi-a păstrat funcţionalitatea, în sensul programării în şedinţele de judecată, în vederea soluţionării cauzelor cu care a fost învestit.

Suspendarea executării este o măsură provizorie care îşi produce efectele odată cu pronunţarea instanţei de contencios administrativ la 21.08.2019, în timp ce învestirea primului complet de judecată specializat este un fapt epuizat, care s-a realizat anterior, prin înregistrarea apelului şi repartizarea în data de 31.07.2018, acestui complet revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei în virtutea principiului repartizării aleatorii, precum şi a continuităţii, potrivit art. 19 C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în considerarea principiului asigurării accesului efectiv la justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că revine competenţa de soluţionare a cauzei completului iniţial învestit din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului mai întâi învestit al secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 aprilie 2020.