Abusive fee clauses claim fails; appeal annulled for lack of grounds.

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 23.01.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Cabinet de Avocat C., reprezentat legal prin C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterului abuziv al clauzelor contractuale stipulate la art. 2.3.1., 2.3.2., 2.4., 2.5., 2.6., 2.7., 2.8., 2.9. din contractul de asistenţă juridică nr. x/2014 şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea acestora.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 129,130 din Statutul profesiei de avocat, art. 1203 C. civ. rap. la art. 453 C. proc. civ.

Urmare a solicitării instanţei, reclamanţii A. şi B. au depus la dosar precizări, în sensul că obiectul acţiunii îl constituie nulitatea absolută a clauzelor menţionate în acţiunea principală, în sensul constatării caracterului abuziv al acesta, important fiind momentul încheierii contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 1306 din 27 septembrie 2018 Tribunalul Buzău, secţia I Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat apel reclamanta A., considerând-o netemeinică şi nelegală.

Prin decizia nr. 1891 din 26 iunie 2019 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 1306/27 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de Avocat C. şi reclamantul B..

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi art. 453 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat următoarele:

Hotărârea instanţei de apel este greşită întrucât a apreciat că este în inferioritate faţă de intimat, contestând şi asumarea contractului prin semnătură.

Caracterul abuziv urmează să fie stabilit de instanţă, care are la dispoziţie prezumţii pentru stabilirea dezechilibrului prestaţiilor, respectiv prezumţia calităţii de consumator, prezumţia de lipsă a negocierii, prezumţia de dezechilibru al prestaţiilor.

Şi în ceea ce priveşte cuantumul onorariului de succes, instanţa nu îl apreciază ca fiind vădit disproporţionat, concluzia fiind aceea că suma 30.000 de euro este o sumă la îndemâna oricui.

Se mai susţine că instanţa de apel a dat o interpretare eronată motivelor de apel, pretenţiile intimatului nefiind însuşite de reclamantă şi nici nu reprezintă o contraprestaţie justă a serviciilor avocatului.

De asemenea, se mai arată că nu se află în posesia unui exemplar original al contractului.

Se mai susţine că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale pactului de quota litis fără a avea în vedere dispoziţiile reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2131/2013.

Solicită să nu fie reţinută motivarea instanţei în sensul că nu s-a contestat punerea în executare a contractului, în condiţiile în care reclamanta a formulat contestaţie la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Nelegalitatea clauzelor trebuie analizată prin prisma împrejurărilor contemporane momentului încheierii contractului de asistenţă, dar şi împrejurări ulterioare acestui moment.

În raport de aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii.

Analizând cu prioritate excepţia de netimbrare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, litigiul fiind scutit de plata taxei de timbru, în considerarea naturii acestuia.

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la data declarării recursului, respectiv 05.08.2019 şi data comunicării deciziei de apel, respectiv 30.07.2019.

Luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în cuprinsul recursului niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar criticile nu pot fi circumscrise acestora.

În motivarea recursului, criticile recurentei-reclamantă se rezumă la exprimarea nemulţumirii cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, cu trimitere în mod generic la nelegalitatea contractului de asistenţă juridică, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, susţinerile privind respingerea cererii formulată în cadrul judecăţii în apel, nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Trimiterile recurentei-reclamantă la unele texte legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1891 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1891 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. şi intimata-pârâtă CABINET DE AVOCAT C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 09 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.