Tort appeal against university annulled as procedurally void for lack of cassation grounds; lower inadmissibility ruling upheld

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate aflată în procedura insolvenţei, prin lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Naţională pentru Studii Politice şi Administrative (S.N.S.P.A.), solicitând:

în principal:

- obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prejudiciul cauzat prin întârzierea plăţii lucrărilor prestate acesteia, situaţie care a dus la declanşarea procedurii insolvenţei, respectiv obligarea la plata sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea prejudiciului înregistrat prin refuzul nejustificat de plată a lucrărilor prestate (cuantificat prin însumarea profitului nerealizat, a activelor valorificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), a penalităţilor A.N.A.F. calculate şi încasate şi a valorii masei credale din dosarul nr. x/2016) şi suma de 2.891.394 RON încasată cu titlu de penalităţi de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, estimată provizoriu la 6.500.000 RON;

în subsidiar:

- obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea prejudiciului înregistrat prin refuzul nejustificat al pârâtei S.N.S.P.A. de efectuare a plăţii lucrărilor prestate (cuantificat prin însumarea activelor valorificate de A.N.A.F., a penalităţilor A.N.A.F. calculate şi încasate şi a valorii masei credale din dosar nr. x/2016) şi suma de 2.891.394 RON, încasată cu titlu de penalităţi de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, estimată provizoriu la 4.500.000;

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 şi urm., art. 1381 şi urm. C. civ., art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 362 din 02 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâta S.N.S.P.A.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1491A din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva deciziei evocate, reclamanta a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că nu poate fi reţinută inadmisibilitatea acţiunii, în considerarea prevederilor art. 1350 alin. (3) C. civ., normă legală ce limitează dreptul părţii de a opta pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, atunci când există premisele antrenării răspunderii civile contractuale, întrucât a solicitat ca din valoarea prejudiciului înregistrat să se deducă suma de 2.891.394 RON, încasată în cursul lunii februarie 2014 cu titlu de penalităţi de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului x/2011 Astfel spus, recurenta a arătat că, în speţă, nu există o opţiune în sensul respectiv, ci un demers juridic menit să acopere repararea integrală a unui prejudiciu.

În continuare a notat că plata penalităţilor în valoare de 2.891.394 RON, calculate conform dispoziţiilor contractuale şi sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2011, nu a acoperit decât o mică parte a prejudiciului pe care i l-a creat pârâta S.N.S.P.A., astfel încât promovarea acţiunii de faţă s-a impus în scopul acoperirii integrale a prejudiciului produs.

Totodată, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că, potrivit înscrisurilor anexate cererii introductive, valoarea penalităţilor A.N.A.F. generate de întârzierea în onorarea obligaţiilor sale către bugetul statului, aferente facturii reprezentând valoarea lucrărilor prestate, sumă cu care A.N.A.F. s-a înscris la masa credală, este de 819.993 RON, iar valoarea debitelor către creditorii chirografari este de 3.157.117,05 RON, astfel că, totalul masei credale se ridică la suma de 3.997.110,05 RON.

De asemenea, recurenta a apreciat că, prin promovarea acţiunii în răspundere civilă contractuală, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, a dat curs dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., care limitează dreptul la opţiune între cele două feluri de răspundere, epuizând demersul juridic întemeiat pe dispoziţiile legale referitoare la antrenarea răspunderii civile contractuale.

Totodată, a precizat că, în condiţiile în care prejudiciul produs nu a fost acoperit prin antrenarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, acţiunea de faţă este admisibilă, neexistând nicio interdicţie/impediment legal în a iniţia un demers juridic în temeiul răspunderii civile delictuale, menit să ducă la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Pentru a reţine o eventuală inadmisibilitate a acţiunii, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele de fond trebuiau să arate în mod concret care este norma de drept material încălcată ce ar avea ca efect inadmisibilitatea acţiunii.

În continuare, a subliniat că nu trebuie confundată interdicţia legală de opţiune între cele două feluri de răspundere cu antrenarea lor succesivă în vederea respectării principiului fundamental al reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia, autorul prejudiciului este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans), conform prevederilor art. 1349 coroborate cu cele cuprinse în art. 1385, art. 1516 din noul C. civ. (art. 1073 C. civ. din 1864) şi art. 1531 din noul C. civ. (art. 1084 din C. civ. de la 1864).

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că aplicarea acestui principiu are în vedere asigurarea restabilirii situaţiei anterioare în ceea ce o priveşte pe victima prejudiciului, amintind că, potrivit doctrinei, principiul reparării integrale are valoarea unui principiu fundamental al răspunderii delictuale, iar, în cazul răspunderii civile delictuale, reparaţia trebuie să fie integrală, în caz contrar, orice limitare a dreptului victimei de a pretinde acoperirea în totalitate a prejudiciului contravenind art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire la întinderea despăgubirii, recurenta-reclamantă a făcut trimitere şi la practica judiciară ce a statuat că, în cazul unui prejudiciu patrimonial, singurul criteriu pentru determinarea cuantumului despăgubirii este acela a întinderii lui, iar nu cel al situaţiei materiale a victimei, autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii răspunzând atât pentru prejudiciile previzibile, cât şi pentru cele pe care nu le-a prevăzut, dar care totuşi s-au produs.

Intimata-pârâtă S.N.S.P.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac exercitate de reclamantă şi menţinerea deciziei civile nr. 1491A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. În final, intimata-pârâtă a apreciat recursul pendinte ca fiind inadmisibil întrucât, prin memoriul formulat, autoarea nu a criticat decizia atacată, iar prevederile art. 1350 alin. (3) din C. civ. au fost corect aplicate şi interpretate în mod legal de instanţele de fond.

Pentru situaţia în care recursul ar fi declarat admisibil în principiu, intimata-pârâtă a subliniat că, prin recursul formulat, reclamanta a reluat motivele invocate în faţa instanţei de apel, referitoare la temeinicia acţiunii, fără a demonta temeinicia soluţiei dispuse de aceasta.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Cu titlu preliminar, deşi intimata-reclamantă a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului, se constată că, în realitate, se pune în discuţie excepţia nulităţii acestuia, întrucât intimata a susţinut că argumentele din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentele recurentei în sprijinul admisibilităţii acţiunii, constând în modul de determinare a pretinsului prejudiciu, sunt argumente privind temeinicia acţiunii, contribuind la stabilirea de către instanţele devolutive a situaţiei de fapt prin aprecierea probelor administrate, or motivele de recurs trebuie să vizeze doar legalitatea hotărârii atacate, întrucât această cale de atac nu are un caracter devolutiv.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1491A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1491A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.