Social security pension recovery and modification decisions; inadmissibility of cassation appeal due to finality of appellate judgments in social security matters under Art. 483(2) C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision to dismiss the plaintiff’s claims as final and binding. The dispute involved a social security case where the plaintiff challenged pension decision modifications and the recovery of allegedly overpaid benefits by the County Pension House, after the first-instance court had initially annulled those decisions and ordered restitution, a ruling later reversed on appeal. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 483(2) and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, final judgments in matters concerning social security are not subject to cassation appeal; recognizing such an appeal would violate the principle of legality of appeals and constitutional equality before the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ; Social security pension recovery and modification decisions; inadmissibility of cassation appeal due to finality of appellate judgments in social security matters under Art. 483(2) C. proc. civ: În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât, în raport cu obiectul litigiului, decizia pronunţată de instanţa de apel este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ, solicitând anularea deciziei nr. 1874 din data de 22 mai 2017 privind modificarea deciziei de debit nr. x din 19 mai 2017, a deciziei nr. x din data de 22.05.2017 privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă şi a deciziei nr. 1874 din data de 19 mai 2017 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 1137/2018 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. împotriva pârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ şi, în consecinţă:
A anulat deciziile nr. x din data de 22 mai 2017, nr. 1874 din data de 19 mai 2017 şi nr. 1874 din data de 22 mai 2017.
A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute în baza deciziilor nr. 1874 din data de 19 mai 2017 şi nr. 1874 din data de 22 mai 2017.
Împotriva hotărârii anterior menţionate au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ.
Prin hotărârea intermediară nr. 2 din 9 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 1137/2018 din 19 aprilie 2018 a Tribunalului Cluj, care a fost anulată în tot şi s-a fixat termen pentru rejudecarea cauzei la data de 29 octombrie 2018.
După rejudecare, prin decizia nr. 1769/A/2018 din data de 4 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ.
La data de 18 decembrie 2018, reclamantul A. a formulat un memoriu criticând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Ulterior, la datele de 30 ianuarie 2019 şi 22 februarie 2019, a formulat încă două memorii conţinând critici în legătură cu modul de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Memoriile formulate au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca reprezentând recurs împotriva deciziei civile nr. 1769/A/2018 din data de 4 decembrie 2018 pronunţată în dosarul în nr. x/2017, la data de 27 martie 2019.
În cadrul recursului formulat, recurentul-reclamant a formulat susţineri prin care a caracterizat drept abuzive, nelegale, netemeinice deciziile contestate în cadrul acţiunii introductive şi, totodată, a contestat măsura reţinerii de către pârâtă a unor sume din pensia cuvenită.
Recurentul-reclamant a depus la dosar un nou memoriu, la data de 24 aprilie 2019, prin care a reiterat criticile formulate prin memoriile depuse anterior la dosar, memoriul fiind însoţit şi de înscrisuri în dovedirea cererii.
Intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ a formulat întâmpinare, la data de 17 mai 2019, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât, în raport cu obiectul litigiului, decizia pronunţată de instanţa de apel este definitivă.
Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 3 aprilie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.
Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Se constată că recursul declarat vizează decizia nr. 1769/A/2018 din data de 4 decembrie 2018, prin care Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ în prezentul litigiu, al cărui obiect este "asigurări sociale".
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., al cărui prim alineat stipulează, în forma în vigoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată, că:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Potrivit alin. (2) al textului menţionat:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Totodată, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează că "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs".
În raport cu împrejurarea că decizia civilă recurată în speţă a fost pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în cadrul prezentului litigiu, având ca obiect asigurări sociale, din interpretarea coroborată a textelor anterior evocate rezultă că această hotărâre nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1769/A/2018 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1769/A/2018 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.