Labor dispute over back pay and moral damages; inadmissibility of cassation against final appeal decision in labor matters under Law No. 62/2011

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2017 la data de 17 noiembrie 2017, reclamantul A. în numele şi pentru membrului de sindicat B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. în calitate de reprezentant al S.C. C. S.A. - Sucursala Roman solicitând, în contradictoriu cu aceasta, refacerea statului de plată aferent lunii octombrie 2017 şi plata integrală a orelor lucrate în această lună, respectiv 56 de ore, din care 48 ore aferente activităţii de producţie în perioada 2-6 octombrie 2017 şi 31 octombrie 2017 şi 8 ore aferente delegaţiei, la data de 30 octombrie 2017, precum şi plata de daune morale în cuantum de 3000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 509 din 15 martie 2018, Tribunalul Neamţ a admis excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a intimatei S.C. C. S.A. Bucureşti - Sucursala Roman, invocată de intimata S.C. C. S.A. Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de contestatorul A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. - Sucursala Roman., în baza acestei excepţii.

A respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii capetelor de cerere privind refacerea statului de plată aferent lunii octombrie 2017 şi privind acordarea daunelor morale, invocate de intimata S.C. C. S.A. Bucureşti, ca nefondate.

A admis, în parte, acţiunea precizată, formulată de contestatorul A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. şi a dispus obligarea intimatei să refacă statul de plată aferent lunii octombrie 2017, în sensul consemnării orelor lucrate ca activitate de producţie de către contestatorul B. în data de 31 octombrie 2017 şi să îi plătească drepturile salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată.

A respins celelalte capete de cerere formulate de contestator, ca nefondate.

Împotriva sentinţei au formulat apel A. în numele membrului de sindicat B., precum şi S.C. C. S.A. (devenită C. S.R.L.).

Prin decizia nr. 248 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat apelul declarat de A. în numele membrului de sindicat B. şi, în consecinţă, a anulat acest apel.

A admis apelul promovat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 509 din 15 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., având ca obiect obligaţia de a face.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins capetele de cerere vizând refacerea statului de plată pentru ziua de 31 octombrie 2017 şi, respectiv, plata drepturilor salariale aferente acestei zile.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat apelantul-reclamant să plătească apelantei-pârâte S.C. C. S.R.L. în sumă de 1000 RON cheltuieli de judecată, în apel, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata daunelor morale în cuantum de 3000 RON.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a precizat că instanţele de fond nu au ţinut cont de faptele grave care le-a înfăptuit conducerea S.C. S.C. C. S.R.L., răzbunându-se pe membrul de sindicat B. care, deşi s-a prezentat la serviciu în data de 31 octombrie 2017, când a prestat munca pentru intimata-pârâtă, conducerea acesteia a modificat în mod abuziv pontajul pentru aceasta dată, salariatul fiind trecut în concediu de odihnă, fără ca acesta sa aibă întocmită o nota de concediu pentru această zi.

A invocat presiuni pe care conducerea intimatei-pârâte le-a făcut atât asupra membrului nostru sindicat B., cât şi asupra altor salariaţi care fac parte din conducerea A..

Recurentul a susţinut că intimata a încercat subjugarea salariaţilor, pentru a-i îmbolnăvi psihic, iar când aceştia ajungeau să se îmbolnăvească, să recurgă la recomandarea către medicul specialist internist de a nu mai trata salariaţii, astfel cum a fost cazul membrului de sindicat B..

A arătat că membrului de sindicat B., totodată, preşedinte ales al A., ca urmare a faptului că, în calitatea sa de lider, nu a executat comenzile transmise de conducerea intimatei-pârâte, i-a fost schimbat locul de muncă în mai multe sectoare, cu scopul de a-l distanţa de colegi, a-l denigra şi a-l stresa, procedând la batjocorirea si îmbolnăvirea acestuia, fapte ce s-au concretizat în peste 90 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, a precizat că a fost necesară deschiderea de către SINDICAT a unei acţiuni in instanţă pentru obţinerea drepturilor restante neacordate şi pentru acordarea dreptului la concediul de odihnă restant pe doi ani în urmă.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţia art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât, decizia pronunţată de instanţa de apel este definitivă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 din Codul muncii.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 3 aprilie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat vizează decizia nr. 248 din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în prezentul litigiu, al cărui obiect este "obligaţie de a face - litigiu de muncă".

În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., al cărui prim alineat stipulează, în forma în vigoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată, că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit alin. (2) al textului menţionat:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează că "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs".

În raport cu obiectul cererii, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunţate de instanţele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011 coroborate cele ale art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în raport şi cu textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată de intimata-pârâtă şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 248 din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 248 din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.