Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 741/2020 AI generated

Labour debt execution suspension barred by missing judicial stamp duty.

Case Number Decizia nr. 741/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the employer's appeal for non-payment of the mandatory 20 RON judicial stamp duty, thereby annulling the appeal and leaving in force the Court of Appeal's decision that had previously denied the suspension of provisional execution of the lower court's judgment. The dispute arose from a labor conflict where an employee sought payment of outstanding wages, severance pay, and unused vacation compensation, while the employer, a foreign subsidiary, had appealed the labor tribunal's partial grant of the employee's claims and subsequently sought to suspend execution of that judgment based on alleged financial distress and risks in international execution. The decisive legal basis was the mandatory nature of the judicial stamp duty under Government Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 197 of the Code of Civil Procedure, which requires anticipatory payment of court fees for appeals; because the appellant failed to remedy the non-payment after being formally notified by the court, the appeal was deemed inadmissible and was annulled ex officio.

Legislator headnote

AI generated

art. 450 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 719 C. proc. civ, Art. 719 din C. proc. civ, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Labour debt execution suspension barred by missing judicial stamp duty: Prin cererea formulată în cadrul memoriului de apel, apelanta-pârâtă ICM VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI a solicitat, în temeiul art. 450 din C. proc. civ., suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 6933/2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în data de 28.09.2018 în dosarul nr. x/2017.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty suspension of payments provisional payment labour dispute severance pay legal fees

Cited Legislation

AI generated
art. 450 din C. proc. civ
Prin cererea formulată în cadrul memoriului de apel, apelanta-pârâtă ICM VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI a solicitat, în temeiul art. 450 din C. proc. civ., suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Recurenta-pârâtă a mai precizat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 719 C. proc. civ
b) instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 719 C. proc. civ., deoarece a respins cererea de suspendare provizorie fără a lua considerare prevederile art.
Art. 719 din C. proc. civ
A mai arătat că procedura suspendării executării provizorii se poate dispune, potrivit prevederilor Art. 719 din C. proc. civ., la care se face trimitere în cadrul art.
art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Prin adresa emisă prin grija Înaltei Curţi, s-a pus în vedere recurentei- pârâte, la data de 26 martie 2019, să depună la dosar, sub sancţiunea anulării cererii, dovada achitării taxei de timbru de 20 de RON, conform dispoziţilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
civ., deoarece a respins cererea de suspendare provizorie fără a lua considerare prevederile art. 1066 şi următoarele din C.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013
Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă în urma renunţării la primele capete de cerere, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei ICM VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI la plata:

1) sumei de 57.029 RON reprezentând salariul aferent lunii august 2017,

2) sumei de 312.042 RON reprezentând 6 salarii de încadrare la încetarea contractului,

3) sumei de 99.800,75 RON reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat (35 de zile),

4) sumei de 27.540 RON, cu titlul de diurnă aferenta deplasărilor externe şi

5) sumei de 765 RON, cu titlul de diurnă aferenta deplasărilor interne.

A susţinut că, în vederea soluţionării cererii de chemare în judecată, instanţa trebuie să dea efecte contractului individual de muncă nr. x/31.07.2015, în executarea căruia şi-a formulat pretenţiile reclamantul.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat lipsirea de efecte a clauzelor cuprinse la pct. J, I şi L h) din contractul individual de muncă nr. x/31.07.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 6933/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, executorie de drept, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ICM SPA VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale restante aferente lunii august 2017, în cuantum de 57.029 RON brut şi contravaloarea a 6 (şase) salarii de încadrare la încetarea contractului de muncă, prin raportare la salariul brut lunar de 57.029 RON stabilit potrivit actului adiţional nr. x la contractul individual de muncă nr. x/31.07.2015, cu plata corespunzătoare a dobânzii legale de la data înregistrării cererii (3 noiembrie 2017) până la data plăţii efective a sumelor datorate.

A obligat pârâta să plătească reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2016 (23 de zile de concediu de odihnă) şi în anul 2017 (4 zile de concediu de odihnă), cu plata corespunzătoare a dobânzii legale de la data înregistrării cererii (3 noiembrie 2017), până la data plăţii efective a sumelor datorate.

A respins celelalte pretenţii formulate prin cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

A respins excepţia lipsei de obiect ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale şi reduse.

Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat apel pârâta ICM SPA VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI, ce a fost înregistrat la data de 10 decembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin cererea formulată în cadrul memoriului de apel, apelanta-pârâtă ICM VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI a solicitat, în temeiul art. 450 din C. proc. civ., suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 6933/2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în data de 28.09.2018 în dosarul nr. x/2017.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 6933/28.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, formulată de apelanta-pârâtă ICM SPA VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca neîntemeiată.

A dispus restituirea către apelanta-pârâtă a cauţiunii în cuantum de 9288 RON, consemnată cu recipisele nr. x/1 din 11 decembrie 2018 şi nr. x/1 din 15 ianuarie 2019 la CEC- Sucursala Victoria.

La data de 11 februarie 2019 (data plic poştal dosar şi fax - dosar recurs), recurenta-pârâtă ICM SPA VICENZA - SUCURSALA BUCUREŞTI a declarat recurs împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 martie 2018.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare provizorie a executării sentinţei civile nr. 6933/28.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017.

A precizat că încheierea atacată cuprinde motive contradictorii, respectiv motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin, 1 pct. 6 din C. proc. civ.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că suspendarea provizorie a executării unei sentinţe executorii se dispune doar atunci când executarea acesteia ar aduce un prejudiciu de neînlăturat debitorului.

De asemenea, a precizat că apelanta-pârâtă este o doar o sucursală a unei societăţi de drept italian, care, aşa cum rezultă fără dubiu din probele administrate, înregistrează pierderi uriaşe, singura modalitate de supravieţuire fiind obţinerea unor finanţări (rambursabile) din partea societăţii mamă.

A mai susţinut că în mod eronat a considerat instanţa de aple că nu pot exista dificultăţi eventuale în recuperarea sumelor achitate intimatului-reclamant în temeiul sentinţei, deşi acesta din urmă este cetăţean străin, cu reşedinţa temporară în România, nefiind sigur că aceasta reşedinţă va fi menţinută ulterior executării.

Recurenta-pârâtă a mai precizat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că:

a) instanţa a dat o interpretare restrânsă prevederilor referitoare la procedura întoarcerii executării, nedând valoare prevederilor referitoare la procesul civil internaţional şi

b) instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 719 C. proc. civ., deoarece a respins cererea de suspendare provizorie fără a lua considerare prevederile art. 1066 şi următoarele din C. proc. civ., ce pot deveni aplicabile, în viitor, dacă:

- intimatul-reclamant, cetăţean strain, nu va mai avea reşedinţa în România,

- intimatul-reclamant nu se prezintă în faţa instanţei sau nu formulează apărări în fond,

- intimatul-reclamant invocă excepţia de necompetenţă,

- instanţa română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanţelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România, chiar în cazul în care:

(i) părţile au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi sau (ii) pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe.

Prin urmare, în situaţia intoarcerii executării, recurenta-pârâtă nu ar avea la îndemână calea "clară şi accesibilă" prevăzută de art. 723 şi următoarele din C. proc. civ., prin hotărâre fiind interpretate restrâns normele de drept material.

A mai arătat că procedura suspendării executării provizorii se poate dispune, potrivit prevederilor Art. 719 din C. proc. civ., la care se face trimitere în cadrul art. 450 din C. proc. civ., pentru "motive temeinice", adică nu doar în situaţia în care executarea hotărârii primei instanţe ar produce un prejudiciu de neînlăturat intimatului-reclamant.

Ca atare, a susţinut că oricare alte motive temeinice sunt admisibile şi pot face obiectul verificării instanţei.

A mai arătat că instanţa a reţinut situaţia financiară a recurentei-pârâte contrar aspectelor rezultate din actele depuse în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil şi s-a arătat că recurenta-pârâtă nu a achitat taxa de timbru judiciar în valoare de 20 RON.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 6 decembrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin adresa emisă prin grija Înaltei Curţi, s-a pus în vedere recurentei- pârâte, la data de 26 martie 2019, să depună la dosar, sub sancţiunea anulării cererii, dovada achitării taxei de timbru de 20 de RON, conform dispoziţilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

La termenul din data de 3 aprilie 2020 acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat nu a fost timbrat, deşi recurenta-pârâtă a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 20 RON prin adresele emise de instanţă şi dovezile de comunicare aferente, Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate faţă de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.

Excepţia de netimbrare va fi admisă şi recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenta-pârâtă ICM SPA VICENZA SUCURSALA- BUCUREŞTI, având ca obiect recurs declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, nu a fost timbrată anticipat.

În acest sens, se constată că, până la acest termen, recurenta-pârâtă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 20 RON, potrivit rezoluţiei de primire din data de 18 martie 2019 şi adresei de înştiinţare comunicată la data de 2 aprilie 2019 .

Reţinând că în speţă nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale mai sus redate şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă ICM SPA VICENZA SUCURSALA- BUCUREŞTI împotriva încheierii din 17 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.