Inadmissibility of cassation appeal against corporate dissolution and liquidator appointment judgments under Law No. 31/1990.

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj în data de 27 mai 2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA să numească un lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăţi, prin trecerea timpului stabilit de asociaţi pentru durata acesteia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 227, alin. (1), lit. a), art. 233, art. 253, şi art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi cele ale art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 2090 din 19.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA.

A constatat dizolvată societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L.

Prin încheierea civilă din 25 octombrie 2017 pronunţată în dosar, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea formulată de către pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 2090/19.10.2016, pronunţată în cauză.

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate a declarat apel pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii, în integralitate, a cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. şi obligarea intimatei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului.

Prin decizia civilă nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiate, apelurile formulate de pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L. şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 şi încheierii civile din data de 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016.

A respins, ca neîntemeiate, apelurile formulate de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L. şi CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 şi a încheierii civile din data de 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul formulat de A. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus numirea B. în calitate de lichidator al societăţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016.

A respins apelul incident formulat de A. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, ca rămas fără obiect.

La data de 18 aprilie 2019, recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 mai 2018.

În cadrul recursului formulat, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

A considerat că în speţă sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia instanţei de apel şi argumentele acesteia fiind echivoce, neclare, contradictorii şi reprezentând rezultatul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material.

A precizat, sub un prim aspect, că în mod greşit şi în baza unor motive contradictorii a reţinut instanţa de apel că "societatea se afla în procedura lichidării, motiv pentru care, solicitarea de numire a unui lichidator apare ca întemeiată".

A arătat că, deşi a numit un lichidator şi a susţinut că recurentul se afla în procedura lichidării, hotărârea de constatare a dizolvării nefiind necesară, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societăţii (pagina 35 paragraf 6), cu reţinerea unor motive contradictorii şi cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

A susţinut că, potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:

"Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării", ceea ce relevă ordinea cronologică a celor două proceduri şi faptul că lichidarea este ulterioară dizolvării, neexistând posibilitatea suprapunerii lor, decât în cazuri expres prevăzute de lege.

Totodată, a făcut referire la dispoziţiile art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ("după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare"), precizând că această normă confirmă faptul că intrarea în lichidare are loc doar după rămânerea definitivă a hotărârii şi exclude, astfel, ca prin aceeaşi hotărâre, pe de o parte, să se constate dizolvarea de drept, iar pe de altă parte, să se numească un lichidator.

Deşi instanţa de apel a invocat dispoziţiile legale mai sus menţionate, recurentul a considerat că s-a făcut o aplicare greşită a acestor texte, precizând că:

"menţiunea referitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare din art. 237 alin. (6) al legii nu este incidentă în situaţia dizolvării de drept, ci se aplică doar procedurii de dizolvare judiciară".

În opinia recurentului, un asemenea considerent nu are niciun fel de acoperire legală, mai ales în condiţiile în care art. 227 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 arată expres că "lichidarea şi radierea societăţii se efectuează potrivit dispoziţiilor art. 237 alin. (6)-(10)" (fără a fi excluse de la aplicarea acestui text legal dizolvarea prin expirarea duratei de funcţionare a unei societăţi prevăzută de art. 227 alin. (1) pct. a din lege).

Întrucât, pentru ipoteza dizolvării de drept nu există norme derogatorii de la aplicarea art. 227 alin. (4) şi, respectiv, art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, recurentul a susţinut că acestea îşi menţin caracterul obligatoriu, motiv pentru care intrarea în lichidare şi numirea lichidatorului nu pot fi decât ulterioare dizolvării societăţii prin hotărâre definitivă.

Ca atare, cele două etape, dizolvarea şi lichidarea, sunt distincte şi nu pot fi suprapuse prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti.

A concluzionat asupra acestui aspect, în sensul că, a constata dizolvarea de drept exclude numirea unui lichidator, motiv pentru care hotărârea instanţei de apel este contradictorie şi este rezultatul încălcării/aplicării greşite a dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990.

Sub un al doilea aspect, a susţinut că în mod greşit şi în temeiul unor motive contradictorii a reţinut instanţa de apel că soluţia de constatare a dizolvării societăţii recurente "este corectă raportat la dispoziţiile art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, fiind pronunţată în aplicarea principiului disponibilităţii", dar cu toate acestea "existenta unei hotărâri judecătoreşti în acest sens nu era necesară".

A precizat că decizia recurată are la bază premisa greşită potrivit căreia, în vedere numirii unui lichidator, existenţa unei hotărâri anterioare de constatare a dizolvării în temeiul art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu este obligatorie, ci facultativă.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond prin care a fost constată dizolvarea de drept a recurentului, doar pentru că reclamanta o formulat o astfel de cerere, o asemenea hotărâre fiind, în realitate, în aprecierea instanţei, lipsită de utilitate.

Astfel, a menţionat că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre lipsită de utilitate, doar în considerarea solicitării unei părţi, un astfel de demers trebuind a fi respins ca lipsit de interes, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ.

A mai menţionat că, în vederea numirii unui lichidator, dizolvarea de drept a societăţii, prin expirarea duratei acesteia, trebuie în mod obligatoriu constatată printr-o hotărâre, fiind greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că, în ipoteza expirării duratei societăţii, numirea lichidatorului poate fi dispusă şi fără existenţa unei hotărâri prin care să se constate dizolvarea.

În acest sens, a apreciat că trebuie făcută o distincţie clară între dizolvarea de drept, fără alte formalităţi, în urma expirării duratei societăţii şi necesitatea existenţei unei hotărâri prin care să se constate dizolvarea de drept, în scopul parcurgerii procedurii de lichidare şi radiere.

A considerat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 237 alin. (6) şi art. 227 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 şi a lăsat fără efect dispoziţiile art. 227 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 237 alin. (6)-(13) din Legea nr. 31/1990, deoarece, pentru demararea procedurii de lichidare şi de numirea a unui lichidator, este obligatorie existenţa prealabilă a unei hotărâri definitive prin care să se constate dizolvarea de drept a societăţii, în urma expirării duratei acesteia.

În acelaşi timp, a susţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 232 alin. (1) şi ale art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 reiese că, prin aceeaşi hotărâre, nu se poate constata dizolvarea de drept a societăţii, deopotrivă cu numirea unui lichidator.

Sub un al treilea aspect, a precizat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că decizia nr. 106/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2015, deşi nu poate reprezenta o hotărâre de dizolvare în sensul art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, statuează cu putere de lucru judecat asupra dizolvării societăţii CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., prin pretinse "considerente decizorii".

În realitate, considerentele deciziei menţionate, pronunţate sub imperiul C. proc. civ. din 1865, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, deoarece, potrivit art. 24 din C. proc. civ.:

"dispoziţiile legii noi de procedură se aplica numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, în opinia recurentului, prin simpla invocare a textului art. 430 din C. proc. civ. în sprijinul autorităţii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 106/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură impuse de art. 24 din C. proc. civ.

A mai arătat că efectele hotărârii judecătoreşti, printre care şi autoritatea de lucru judecat a acesteia, sunt guvernate de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată respectiva hotărâre, iar potrivit art. 725 alin. (4) teza I din C. proc. civ. din 1865:

"Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor vechii legi", ceea ce înseamnă că efectele deciziei la care instanţa de apel a făcut referire sunt cele prevăzute de C. proc. civ. anterior, care nu reglementa autoritatea de lucru judecat a considerentelor.

Prin urmare, în opinia recurentului, în mod greşit s-a prevalat instanţa de apel de o pretinsă autoritate de lucru judecat a considerentelor menţionate, întrucât legea nu prevedea un asemenea efect.

În plus, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a avut ca obiect o cerere de dizolvare judiciară, prin care reclamanta din cauză a solicitat instanţelor de judecată să dispună dizolvarea recurentului-pârât, prin reţinerea a două cazuri de dizolvare:

- imposibilitatea realizării obiectului de activitate, caz prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. b), prima teza din Legea nr. 31/1990 şi

- neînţelegeri grave dintre asociaţi, caz prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Instanţele de fond, Tribunalul Specializat Cluj şi Curtea de Apel Cluj au admis acţiunea, dispunând dizolvarea societăţii recurente pentru motivele invocate.

Însă, urmare casării deciziei pronunţate în apel şi admiterii apelurilor, cererea de dizolvare a societăţii a fost respinsă.

A precizat că prin decizia nr. 106/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra dizolvării recurentului, ci, potrivit considerentelor din decizia menţionată, instanţa supremă a arătat doar că instanţele de fond nu au făcut o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt stabilite în dosar, întrucât nu se putea dispune dizolvarea pentru cazurile prevăzute de art. 227 lit. b) şi c) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care la data cererii, societatea figura deja ca fiind dizolvată de plin drept.

A susţinut că această constatare a instanţei supreme nu echivalează cu o statuare asupra dizolvării de drept a societăţii, ci se rezumă strict la interpretarea situaţiei de fapt, în baza probelor de la dosar.

Sub un al patrulea aspect, a precizat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că în cauză nu a operat prelungirea tacită a societăţii.

Astfel, a făcut referire la textul art. 1524 din C. civ. din 1864:

"Prorogarea unei societăţi contractată pentru un timp determinat nu poate fi probată decât prin aceleaşi mezii, prin care poate fi probat contractul societăţii", arătând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1931 din C. civ. din 1864:

"Societatea este tacit prorogată atunci când, cu toate că durata sa a expirat, aceasta continuă să execute operaţiunile sale, iar asociaţii continuă să iniţieze operaţiuni ce intră în obiectul său şi să se comporte ca asociaţi. Prorogarea operează pe o durată de un an, continuând din an în an, de la data expirării duratei, dacă sunt îndeplinite aceleaşi condiţii".

A precizat că, potrivit art. 6 alin. (6) C. civ. din 1864:

"dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitate persoanelor", textul de lege acoperind, deopotrivă, atât situaţia persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice.

Prin urmare, a menţionat că cercetarea stării de activitate sau de dizolvare a societăţii recurente, precum şi a capacităţii acesteia de exerciţiu, se face şi prin raportare la dispoziţiile noii legi, întrucât suntem în prezenţa unor efecte viitoare ale unei situaţii juridice născute anterior.

Concluzionând asupra criticii, a precizat că instanţa de apel nu a cercetat în ce măsură a operat prorogarea tacită a duratei societăţii, ci, prin încălcarea art. 6 din C. civ., a stabilit că dispoziţiile art. 1931 din C. civ. din 1864 nu sunt aplicabile.

Recurentul-pârât a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

Intimatele pârâte CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului formulat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI S.R.L., casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Şi intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, arătând că recursul formulat trebuie respins, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat, invocând puterea de lucru judecat a deciziei nr. 106/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015. .

La data de 17 iulie 2019, recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând respingerea excepţiilor invocate (excepţia inadmisibilităţii şi excepţia puterii/autorităţii de lucru judecat) şi înlăturarea tuturor apărărilor formulate de intimată.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu cele ale art. 237 alin. (5) din aceeaşi lege, sentinţa pronunţată de către instanţa de fond poate fi atacată doar cu apel.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior întocmirii şi comunicării raportului, la data de 22 ianuarie 2020, recurentul-pârât a formulat o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ., prin intermediul căreia a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"1) Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 şi art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, este obligatorie existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de constatare a dizolvării de drept (ca urmare a expirării duratei societăţii), în vederea numirii lichidatorului de către instanţă, în temeiul art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990?

2) Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6), art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, este posibil ca prin aceeaşi hotărâre instanţa să constate dizolvarea de drept a societăţii (ca urmare a expirării duratei) şi să dispună totodată numirea unui lichidator?

3) Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6), art. 262 alin. (2), (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 3 alin. (3), (6) din O.U.G. nr. 116/2009, în cazul în care prin aceeaşi hotărâre, pronunţată în apel, s-a constatat dizolvarea de drept a societăţii (ca urmare a expirării duratei) şi s-a dispus numirea unui lichidator, deşi soluţionarea simultană a celor două cereri este incompatibilă cu dispoziţiile legale în materie, hotărârea din apel este definitivă?

Sau dacă o asemenea hotărâre poate fi atacată cu recurs, în considerarea regimului de drept comun al căilor de atac, dată fiind nerespectarea de către hotărâre a dispoziţiilor legale derogatorii ce au instituit calea de atac a apelului pentru hotărârile distincte prin care, iniţial, se constată dizolvarea de drept a societăţii, iar ulterior, se dispune numirea lichidatorului?"

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 3 aprilie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat vizează decizia nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în faza procesuală a apelului declarat împotriva unei sentinţe date în cadrul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 227 şi art. 262 din Legea nr. 31/1990, având ca obiect cererea intimatei-reclamante de numire a unui lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăţi.

Se reţine, astfel, că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de fond, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei să numească un lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăţi, prin trecerea timpului stabilit de asociaţi pentru durata acesteia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. a), 233, 253 şi 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi textul art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009.

Potrivit dispoziţiilor art. 262 din Legea nr. 31/1990 republicată:

"numirea lichidatorilor în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toţi asociaţii, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel" (alin. (1)., iar "dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanţă, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaţilor şi administratorilor" (alin. (2).

Alineatul 3 al textului de lege anterior menţionat prevede că "împotriva sentinţei se poate declara numai apel de către asociaţi sau administratori, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului prevăd că cererile prevăzute la alin. (1) şi alin. (3)-(5) din acest text de lege - între care şi cererile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau ale oricărei persoane interesate de constatarea dizolvării persoanei juridice, formulate în temeiul prevederilor art. 227 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990 - se soluţionează de instanţă, de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, iar hotărârea instanţei este executorie şi este supusă numai recursului.

Se constată că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., care stabilesc, în alin. (1), că:

"ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care, printr-o lege specială, se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Aşadar, în raport cu obiectul litigiului, rezultă că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond poate fi atacată doar cu apel, potrivit dispoziţiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

De altfel, textul art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (la care face trimitere art. 227 din aceeaşi lege, indicat drept temei al cererii de către reclamantă) prevede, de asemenea, că:

"Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a".

Prin urmare, deciziile pronunţate de instanţele de apel cu privire la astfel de litigii ca cel de faţă, având ca obiect atât constatarea dizolvării societăţilor comerciale, cât şi numirea lichidatorilor, în condiţiile Legii nr. 31/1990, sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu cele ale art. 237 alin. (5) din aceeaşi lege, văzând şi prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurent în temeiul dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., prin intermediul căreia acesta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se reţine că, potrivit textului de lege menţionat:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prescrise de dispoziţiile anterior evocate, Înalta Curte reţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept indicate de recurentul-pârât în cererea sa.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de admisibilitate, iar în cazul nerespectării acestor condiţii, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Aşa fiind, Înalta Curte constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie.

Ca orice mijloc procedural, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru lămurirea unor chestiuni de drept noi, de a căror lămurire ar depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective.

Incidenţa în soluţionarea cauzei a lămuririi chestiunilor de drept menţionate în cererea formulată de recurentul-pârât nu se analizează in abstracto, ci, avându-se în vedere interesul procesual al unei astfel de cereri, prin prisma utilităţii pentru soluţionarea prezentului recurs a unei eventuale dezlegări pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aspectele indicate, de care să depindă modul de rezolvare al cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât recursul declarat de recurentul-pârât nu întruneşte condiţiile de admisibilitate a căii de atac, fiind respins ca inadmisibil, cu consecinţa neanalizării criticilor de nelegalitate conţinute de cererea de recurs, ceea ce face, astfel, ca cererea de sesizare să rămână fără finalitate.

Cum textul de lege, respectiv art. 519 din C. proc. civ., impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele - în speţă condiţia ca soluţionarea cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept invocate - atrage respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, formulată de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.