Untimely appeal due to unpaid stamp duty leaves loss-of-use damages award intact

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2015, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal: obligarea pârâtei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 5.772 RON/lună) pentru perioada cuprinsa între data de 17 februarie 2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, (echivalentul sumei de 207.792 RON), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1250 euro/lună (echivalentul a 5550 RON/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă, evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lună (echivalentul a 222 RON/lună) reprezintă daune morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare, până la data predării efective a locuinţei tip S9 la cheie situate pe lotul x, cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii nr. 16471 din 19 august 2004, situată în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale.

În subsidiar, au solicitat: obligarea pârâtelor AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% - AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi câte 0,90% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.300 euro/lună, echivalentul a 5.772 RON/lună pentru perioada cuprinsă între data de 17 februarie 2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 207.792 RON, cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1.250 euro/lună (echivalentul a 5550 RON/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lunar (echivalentul a 222 RON/lună) reprezintă daunele morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei la cheie tip tip S9 situate pe lotul x, cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471 din 19 august 2004 situata în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru toate pârâtele şi, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte.

A solicitat, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în mod determinat în ceea ce priveşte suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

Prin încheierea interlocutorie din data de 7 decembrie 2015, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtelor SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI.

În temeiul art. 176 pct. 1 raportat la art. 56 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtele SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi CONSILIUL LOCAL ALSECTORULUI 1 BUCUREŞTI a fost anulată.

Totodată, la aceeaşi dată, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în privinţa capătului de cerere subsidiar, privind răspunderea contractuală a pârâtelor MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., dispunând ca, cererea întemeiată pe acest temei, faţă de aceste pârâte, să nu mai fie analizată de instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1201 din data de 10 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâtelor MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. pentru lipsa calităţii procesuale active.

S-a respins, în rest, cererea principală precizată formulată de reclamanţii A. în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, JUDEŢUL ILFOV, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L, ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI şi CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiată.

S-a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtele SECTORUL 1 AL MUNCIPIULUI BUCUREŞTI şi CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţii A. şi B., precum şi pârâta DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub acelaşi număr de dosar, x/2015

Prin decizia nr. 1249 din data de 30 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1201 din data de 10 aprilie 2017 şi a încheierii din 7 decembrie 2015, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A admis apelul declarat de reclamanţii B.- şi A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE - SUCCESOR AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A..

A schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că:

A obligat pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE la plata către reclamanţi a sumelor de 36700 Euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20 februarie 2012 - 20 octombrie 2016 şi a sumei de 10400 Euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20 octombrie 2016 - 25 februarie 2018 (ambele sume în echivalent RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii), în temeiul răspunderii contractuale.

A respins cererea pentru restul pretenţiilor solicitate, reprezentând daune morale, ca nefondată.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, faţă de intimatele-pârâte.

Prin decizia nr. 2237 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis, în parte, cererea având ca obiect completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2015, formulată de petenţii-apelanţi B. şi A..

A dispus obligarea intimatei-pârâte AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 16804,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond şi apel.

A respins cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata sumei de 5369 RON, reprezentând onorariu de avocat fond, ca neîntemeiată.

A respins cererea de completare a dispozitivului deciziei menţionate, cu soluţia asupra solicitării de plată a daunelor interese pretinse până la momentul predării locuinţei, ca neîntemeiată.

În cauză, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recurentele-pârâte AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L.

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE şi DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L. au vizat decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi-au subsumat criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Au solicitat acordarea obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

O primă critică a vizat faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969, 1413 şi 1294 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., în privinţa pretenţiilor cu care recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de apel.

Au precizat că, la termenul de judecată din data de 7 martie 2018, în apel, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, recurenţii-reclamanţi au cerut şi administrarea probei cu expertiza tehnică evaluatoare, cu obiectivul descris în cererea de apel, depunând o precizare a modului de calcul al daunelor.

Au arătat că instanţa de apel a respins proba cu expertiza solicitată, ca nefiind utilă.

Au menţionat faptul că, prin cererea precizatoare, au indicat atât modul de calcul al daunelor, bazat pe media chiriei calculate de expertul tehnic în raportul de expertiză tehnica de evaluare imobile administrat la fond, cât şi suma daunelor acumulate până la data depunerii cererii precizate.

Au arătat că precizarea cererii nu a reprezentat o restrângere a pretenţiilor sau o renunţare la pretenţiile cerute prin cererea de chemare in judecată pentru perioada de până la data predării efective (după recepţia la terminarea lucrărilor). În acest sens, au făcut referire la faptul că, prin decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti a schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, a admis, în parte, cererea, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere, însă doar pentru perioada 20 februarie 2012-25 februarie 2018, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, fără ca în dispoztiv să existe menţiuni exprese de respingere a pretenţiilor pentru perioada ulterioară, cuprinsă între data de 25 februarie 2018 şi data predării efective a locuinţei (după realizarea recepţiei la terminarea lucrării, conform legii) şi fără să existe considerente pentru aceasta respingere implicită.

Recurenţii-reclamanţi au făcut, totodată, aprecieri cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul, cu referire la o serie de texte din Legea nr. 50/1991 şi din Regulamentul privind recepţia construcţiilor.

Cea de-a doua critică formulată a avut în vedere pronunţarea deciziei cu încălcarea dispoziţiilor art. 122 din Statutul profesiei de avocat, coroborate cu cele ale art. 453 C. proc. civ.

Au arătat că au solicitat cheltuieli de judecată în cursul procesului, atât la judecata în fond, prin cererea de chemare in judecată la fond şi prin concluziile orale formulate la fond, cât şi la judecata în apel, prin cererea de apel şi prin concluziile orale de la termenele de judecată din data de 7 martie 2018 si din 2 mai 2018, însă instanţa de apel nu a luat în considerare cererea recurenţilor şi, astfel, a realizat o aplicare greşită a textului art. 444 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, recurenţii-reclamanţi şi-au circumscris criticile motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privind respingerea pretenţiilor pentru perioada cuprinsă între 25 februarie 2018 şi data predării efective a locuinţei, după recepţia la terminarea lucrărilor, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76 din data de 24 mai 2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ.

În recursul formulat, recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a solicitat, în principal, admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1249 din data de 30 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., ca neîntemeiat.

În privinţa motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a concluzionat că instanţa de apel a oscilat între a califica obligaţiile asumate de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE în baza contractului de mandat, ca fiind, pe de o parte, obligaţii de a urmări executarea lucrărilor, iar pe de altă parte, ca fiind obligaţii de a asigura finalizarea şi predarea locuinţei, precizând că raţionamentul instanţei este neclar şi contradictoriu.

Recurenta-pârâtă a considerat că hotărârea este nelegală, întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că instanţa de apel a analizat răspunderea contractuală a AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE având în vedere contractul de mandat nr. x din data de 20 februarie 2008 aparţinând beneficiarului C., deşi acest contract nu face obiectul cauzei.

A apreciat că instanţa de apel s-a raportat la data de 15 octombrie 2010 ca termen de predare a locuinţei (acest termen fiind stabilit pentru imobilul aflat pe lotul x - beneficiar C.) şi a susţinut că, în aceste condiţii, nu a existat o analiză a situaţiei de fapt, a probelor administrate, a susţinerilor părţilor şi a aplicării dreptului.

Întrucât dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti, a susţinut că o astfel de motivare este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai extinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

O altă critică a recurentei-pârâte s-a referit la faptul că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice raporturilor juridice dintre părţi, din motivarea hotărârii neputându-se concluziona care este temeiul de drept în baza căruia instanţa de apel şi-a format convingerea, nici care din actele civile şi/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligaţiilor asumate de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi în stabilirea culpei acestei recurente-pârâte.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel, în mod eronat, a pus în sarcina sa o serie de obligaţii, asumate, în opinia instanţei, prin contractul de mandat şi a înlăturat răspunderea celorlalte părţi pe considerentul că, deşi pârâtele şi-au asumat, fiecare în parte, obligaţii concrete în vederea realizării utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE.

Recurenta-pârâtă a arătat că un alt argument în susţinerea faptului că şi-a îndeplinit mandatul acordat este acela că, astfel cum rezultă din toate apărările formulate în prezenta cauză şi din înscrisurile depuse la dosar, imobilul reclamanţilor-intimaţi a fost finalizat.

A considerat că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, instanţa de apel neanalizând toate probele şi neargumentând o eventuală lipsă de relevanţă a înscrisurilor depuse de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE.

A subliniat că s-a implicat activ, de la începutul lucrărilor la amplasament şi o va face şi în continuare, precizând însă, că demersul său în realizarea utilităţilor este unul de mijloace (de diligenţă), nu de rezultat, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE neavând cum să finanţeze sau să realizeze efectiv lucrările pentru utilităţi, deoarece ar fi contrar dispoziţiilor din Legea nr. 152/1998 de înfiinţare a AGENŢIEI, din H.G. nr. 962/2001 (normele de aplicare la lege), din Legea locuinţei nr. 114/1996 şi din legislaţia care reglementează alimentarea cu gaze şi energie electrică.

A menţionat că, înlăturând răspunderea delictuală, instanţa de apel a pus în sarcina pârâtei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE o serie de obligaţii neasumate prin contractul de mandat şi a înlăturat răspunderea celorlalte părţi, pe considerentul că, deşi pârâtele şi-au asumat, fiecare în parte, obligaţii concrete în vederea realizării utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, întrucât părţile chemate în litigiu de către reclamanţi nu au avut raporturi contractuale cu aceştia.

A concluzionat că AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE nu are instituită, în sarcina sa, nici sub aspect contractual, nici sub aspect legal, obligaţia finanţării şi/sau realizării utilităţilor în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a unui imobil, din cauza nerealizării utilităţilor, nu poate avea niciun temei legal sau contractual, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE neavând obligaţia legală şi neasumându-şi prin vreun document obligaţia asigurării finanţării şi realizării efective a lucrărilor de execuţie a utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă.

A arătat recurenta că obligaţia de viabilizare sau de finanţare a viabilizării nu este în sarcina AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE, acest aspect fiind stabilit şi de către instanţele de judecată, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 620 din data de 27 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 3291/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de apel a luat în considerare efectuarea unei expertize de specialitate pentru a determina eventualul prejudiciu cauzat intimaţilor-reclamanţi, constând în lipsa de folosinţă a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE existenţa unui prejudiciu cauzat de nepredarea şi nefinalizarea la termen a imobilului.

Sub acest aspect recurenta-pârâtă a făcut trimitere la doctrină şi la jurisprudenţa în materie, concluzionând în sensul că, în baza contractului de mandat, obligaţia AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligenţele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care recurenta-pârâtă şi-a respectat-o (imobilul fiind finalizat iar obiectul mandatului fiind îndeplinit).

Şi recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1249 din data de 30 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra apelului formulat de DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că recurenta nu ar fi suferit nici un prejudiciu şi nu a avut un interes în formularea apelului, în condiţiile în care legitimitatea apelului formulat de DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. se circumscrie condiţiilor generale ale interesului, reglementate de dispoziţiile art. 33 teza a doua din C. proc. civ., prevederi despre care recurenta-pârâtă a considerat că nu au fost observate de instanţa de apel.

A apreciat că interesul în promovarea apelului izvorăşte din faptul că soluţia de fond, care îi este favorabilă, nu este una definitivă, astfel că, din punct de vedere teoretic, această soluţie poate fi infirmată în calea de atac a recursului, până la momentul pronunţării hotărârii definitive de către instanţa de recurs existând interesul efectuării oricăror apărări pentru protejarea intereselor legitime.

A precizat că interesul său în ceea ce priveşte soluţionarea favorabilă a excepţiei prescripţiei subzistă, chiar dacă, pe fond, acţiunea a fost respinsă în ceea ce o priveşte, întrucât, în ipoteza teoretică şi nelegală în care, ulterior, s-ar aprecia în căile de atac că recurenta-pârâtă ar putea fi obligată la despăgubiri faţă de reclamanţi, atunci ar suferi un prejudiciu, iar analizarea prescripţiei ar avea sens.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a vizat faptul că instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că prima instanţă ar fi soluţionat judicios excepţia prescripţiei, însuşindu-şi, fără motivare, în totalitate, argumentele expuse de prima instanţă pentru respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor şi ignorând complet criticile recurentei formulate în apel.

În cauză, intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii de parte intimată în recursul formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L.

A solicitat ca recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE să precizeze dacă înţelege să se judece, în recurs, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREŞTI şi, dacă răspunsul este afirmativ, a precizat că înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii recursului AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE iar, dacă răspunsul este negativ, solicită să se constate că intimata nu are calitate de parte în această etapă procesuală.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva primei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, intimata menţionată a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă în ceea ce priveşte critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului, iar în ceea de priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva celei de a doua decizii atacate, a solicitat instanţei de recurs să constate că intimata nu are calitatea de parte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei nr. 1249 din 30 mai 2018, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi să se constate că recurenta nu are calitatea de parte în recursul declarat de recurenţii menţionaţi împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018.

Totodată, recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a cerut să se constate că nu are calitatea de parte în cadrul recursului promovat de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, iar în situaţia în care se va constata că are calitate procesuală în recurs, a solicitat respingerea recursului AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU LOCUINŢE, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. şi respingerea celorlalte recursuri, ca nefondate.

Intimata-pârâtă ORAŞUL VOLUNTARI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză, ca nefondate.

Şi intimata-pârâtă JUDEŢUL ILFOV a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate de recurenţii-reclamanţi şi de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, ca nefondate şi, totodată, a cerut ca recurenta-pârâtă menţionată să precizeze dacă înţelege să formuleze recurs şi în contradictoriu cu JUDEŢUL ILFOV.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a considerat că recursurile declarate de recurenţii A. şi B. trebuie respinse, ca nefondate.

Prin rezoluţia de primire din 15 februarie 2019, în sarcina recurenţilor-reclamanţi A. şi B. a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru de 100 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursurilor declarate, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu şi declarate în termen, iar motivele invocate permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că recurenţii-reclamanţi nu au achitat taxa de timbru judiciar în valoare de 100 RON, precum şi faptul că în cauză au fost invocate o serie de excepţii, după cum urmează:

- excepţia lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ REŢELE S.R.L., invocată de recurenţii-reclamanţi, prin întâmpinare;

- excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva primei decizii, în ceea ce priveşte critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului, excepţie invocată de intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREŞTI;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte MUNICIPIUL BUCUREŞTI, în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva celei de a doua decizii atacate în cauză, excepţie invocată de intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREŞTI;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte MUNICIPIUL BUCUREŞTI, invocată de această intimată în privinţa recursului declarat de DISTRIGAZ REŢELE S.R.L.;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ REŢELE S.R.L., în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii reclamanţi împotriva deciziei nr. 2237/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursurilor a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cu privire la recursul formulat de recurenţii-reclamanţi

La termenul din data de 3 aprilie 2020, acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursurilor în completul de filtru, constatând că recursul formulat de recurenţii-reclamanţi nu a fost timbrat, deşi aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate faţă de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi.

Excepţia de netimbrare va fi admisă şi recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B., având ca obiect recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, deşi recurenţii-reclamanţi au fost încunoştinţaţi despre obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanţa de recurs, până la acest termen, aceştia nu s-au conformat dispoziţiei instanţei şi nu au achitat taxa judiciară de timbru datorată, în sumă de 100 RON.

Reţinând că, în speţă nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale mai sus redate şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de recurenţii-reclamanţi.

Cu privire la recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE şi DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L.

Analizând, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L., invocată de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că, în raport cu criticile invocate şi dezvoltarea acestora, calea de atac declarată de recurenta-pârâtă relevă faptul că aceasta deţine un interes procesual actual, legitim şi personal în exercitarea recursului formulat, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., astfel încât excepţia este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Constatând că recursurile declarate de recurentele-pârâte nu pot fi soluţionate conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ., apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) din acelaşi Cod, motiv pentru care va admite în principiu recursurile.

Apreciind că excepţiile mai sus enumerate, invocate de părţi prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, reprezintă, în realitate, apărări ce vizează fondul recursurilor declarate, Înalta Curte urmează a le avea în vedere şi a le analiza cu ocazia soluţionării căilor de atac formulate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE şi DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L.

Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, Înalta Curte va constată suspendarea judecăţii de plin drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Fără nicio cale de atac.

Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L., invocată de recurenţii-reclamanţi.

Admite în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE şi DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Constată suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Pronunţată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.