Insolvency litigation: Prematurity of separate appeal against interlocutory recusal order

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 510 din 28.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al debitoarei S.C. A. S.A. a lui B. invocată de debitoare prin administrator special C.; anulează cererea formulată de S.C. A. S.A. prin B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant; admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B. invocată de debitoare prin administrator judiciar şi special; respinge cererea formulată de reclamantul B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului D. invocată de debitoare prin administrator judiciar şi special; respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantului D. invocată de debitoare prin administrator special.

Totodată, admite cererea formulată de reclamantul D. în cauzele conexe privind pe contestatorii B., în calitate de creditor în dosarul nr. x/2017, S.C. A. S.A. în insolvenţă, prin administratorul special B. şi D., în calitate de acţionar al debitoarei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu acţionarul S.C. E. S.R.L. prin administratorul judiciar F. şi administratorul special C. şi G. în calitate de administratorul judiciar al S.C. A. S.A., S.C. A. S.A. prin Administrator special C. având ca obiect acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor A. S.A. din data de 03.05.2018 şi dispune anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.C. A. S.A. din data de 03.05.2018.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, înregistrat sub nr. x/2017/a33 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, debitoarea S.C. A. S.A., prin/şi administratorul special C., precum şi administratorul judiciar G. pentru debitoarea S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La data de 22 aprilie 2019 contestatorul D. a depus la dosar apel incident prin care a solicitat admiterea apelului incident, modificarea în parte a hotărârii atacate, urmând a se constata următoarele: caracterul executoriu al acesteia; termenul de apel este de 7 zile de la comunicare; neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantuoui B.; administratorul special nu poate reprezenta societatea debitoare în prezentul dosar.

La data de 22 aprilie 2019 E. S.R.L. a depus la dosar cerere de repunere în termenul de apel în privinţa sentinţei civile nr. 510/28.12.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, precum şi apel împotriva sentinţei civile nr. 510/28.12.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului D., precum şi împotriva admiterii cererii de chemare în judecată formulată de D..

La data de 22 aprilie 2019 numitul H. a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie în sprijinul apărării intimatului D..

În cursul soluţionării apelului, petentul D. a formulat, la data de 22.04.2019, cerere de recuzare împotriva ambilor membri din completul de judecată, I. şi J..

Procedând la ascultarea judecătorilor recuzaţi, la data de 7.05.2019 şi potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., aceştia au declarat că înţeleg să se abţină, întrucât şi-au spus deja părerea cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special C., în cadrul altui dosar asociat.

În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a reţinut că urmează să soluţioneze cu prioritate cererea de abţinere a domnilor judecători I. şi J..

Prin încheierea din 7 mai 2019, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată, cererea de abţinere formulată de domnii judecători I. şi J., membri ai completului de judecată 1A LPI, în cadrul dosarului nr. x/2017

A respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petentul D. împotriva domnilor judecători I. şi J., membri ai completului de judecată 1A LPI.

Împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, recurentul D. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a arătat, în sinteză, că motivele de casare invocate constau şi decurg din aceea că pe de o parte se reţine că "domnii judecători au analizat şi şi-au spus părerea ... într-o altă cauză, iar nu în cea pendinte ...", pentru ca apoi să se reţină că "dispoziţiile art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar ..." (pag. 2 din încheiere alin. (5) şi (6).

Pe de o parte, motivul referitor la faptul că "domnii judecători au analizat şi şi-au spus părerea ... într-o altă cauză, iar nu în cea pendinte ..." este contradictoriu concluziei reţinute în urma aplicării dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează incompatibilitatea judecătorului sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar.

Pe de altă parte, sunt aplicate în mod greşit normele de drept material reprezentate de art. 142 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, art. 5 alin. (1), pct. 8, art. 7, art. 8, art. 9, art. 40, art. 43, art. 45 şi art. 46 din Legea nr. 85/2014, precum şi de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului,casarea în tot a încheierii din data de 07.05.2019 şi admiterea cererii de recuzare formulată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, faţă de care S.C. E. S.R.L. a depus punct de vedere prin care a susţinut că recursul este prematur.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia prematurităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge ca prematur recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 7 mai 2019 (pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017) în ceea ce priveşte soluţia privind respingerea cererii de recuzare formulată de petentul D. împotriva domnilor judecători I. şi J..

Dosarul nr. x/2017 este dosar asociat celui cu nr. x/2017, în care se desfăşoară procedura insolvenţei debitoarei S.C. A. S.A., acesta din urmă fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.04.2017.

La originea exercitării recursului pendinte se află cererea având ca obiect acţiunea în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor A. S.A. din data de 03 mai 2018, întemeiată pe art. 132 (3) din Legea 31/1990, prin care s-a solicitat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017/a33, la data de 04.05.2018, la care au fost conexate dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017

Cererea a fost soluţionată în primă instanţă de judecătorul-sindic, în condiţiile reglementate de legea insolvenţei, sens în care devin aplicabile dispoziţiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi art. 46 alin. (1) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când aceasta din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

În speţă, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunţat este o hotărâre definitivă, dat fiind faptul că litigiul poartă în materia insolvenţei.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Prin urmare, în raport cu art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii din apel.

La momentul promovării recursului (17 mai 2019) declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, cauza nu era soluţionată, având termen de judecată stabilit la 29 mai 2019 (astfel cum rezultă din verificările efectuate în sistemul K.; ulterior, dosarul nr. x/2017 a fost soluţionat, la 26 iunie 2019, prin decizia nr. 320/2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă).

Astfel, se constată că judecarea litigiului de către Curtea de Apel Ploieşti, la momentul declarării recursului în cauză, nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei, este prematur.

Într-o altă exprimare, în condiţiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, recursul dedus judecăţii apare ca fiind prematur formulat.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca prematur recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.