Insolvency administrator liability action: cassation inadmissible due to statutory restriction limiting appeal rights to a single instance

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, CII A. a formulat cerere de angajare răspundere pentru B., în calitate de fost administrator al societăţii S.C. C. S.R.L. FOCŞANI.

Prin sentinţa civilă nr. 302/20.09.2018 Tribunalul Vrancea a admis cererea fonnulată de lichidatorul judiciar CII A. de angajare a răspunderii pentru B., în calitate de fost administrator al debitoarei S.C. C. S.R.L. dispunând atragerea răspunderii acesteia pentru pasivul societăţii în cuantum de 360.618,17 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 388 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia tardivităţii formulării apelului, invocată din oficiu. A fost respins ca tardiv apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 302/20.09.2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B., iar în temeiul art. 186 C. proc. civ., a solicitat repunerea în termenul de a formula recurs susţinând că decizia nu i-a fost comunicată.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului.

Recurenta a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că cererea de apel este depusă peste termen, fără a lua în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 605/2016 care statuează că, în cazul cererilor trimise prin poşta electronică, acestea se consideră a fi comunicate în termen dacă a fost respectat programul normal al instanţei, şi anume de la 08:00 - 16:00. Cum mailul în cauză a fost trimis la ora 15:43 în ultima zi în care ar fi putut fi depusă cererea de apel, a apreciat recurenta că apelul a fost depus în termen.

În drept, a invocat prevederile art. 186 C. proc. civ., ale art. 488 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 498 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar niciuna dinte părţi nu a depus punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie cererea de atragere a răspunderii administratorului în condiţiile Legii insolvenţei nr. 85/2014, formulată de lichidatorul judiciar.

Astfel, având în vedere că acţiunea a fost întemeiată pe legea insolvenţei, fiind soluţionată în primă instanţă de judecătorul-sindic, în condiţiile reglementate de legea insolvenţei, devin aplicabile dispoziţiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi art. 46 alin. (1) din aceeaşi lege.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv cerere de atragere a răspunderii administratorului formulată de lichidatorul judiciar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 388/2018 din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.