Cassation appeal annulled for failure to articulate valid grounds of illegality in moral damages claim

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 09.03.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D. S.A., solicitând acordarea către reclamant a sumei de 400.000 euro echivalent în RON reprezentând daune morale suferite prin vătămarea corporala cauzată de accidentul provocat din culpa exclusivă a conducătoarei auto B., obligarea societăţii de asigurări D. S.A. la constituirea rezervei tehnice astfel cum este prevăzută de Ordinul CSA nr. 19/2012, obligarea inculpatelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 20 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta D. la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel A. şi D. S.A.

Prin decizia civilă 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelantul - reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2428 din data de 20.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata - pârâtă D. S.A., cu intimata - pârâtă C. şi cu intimata - intervenientă B., ca nefondat. A fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2428 din data de 20.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., cu intimata - pârâtă C. şi cu intimata - intervenientă B.. A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost obligată pârâta D. S.A. la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A..

Recurentul invocă dispoziţiie art. 483 C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011 şi Legea nr. 136/1995.

În susţinerea recursului se arată că, faţă de vătămarea corporală suferită care i-a condus la producerea unui grad de invaliditate şi incapacitate adaptivă de muncă de 25 %, daunele morale acordate sunt greşit evaluate.

În evaluarea prejudiciului moral instanţa nu a ţinut cont de importanţa valorilor lezate prin săvârţirea faptei ilicite de către inculpată, personalitatea recurentului, gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice în urma accidentului de circulaţie precum şi a repercusiunilor prejudiciului cauzat siatuaţiei sale sociale, profesionale şi familiale.

În opinia recurentulului, prejudiciul moral a constat în primul rând în atitudinea umilitoare şi jignirile pe care inculpata B. i le-a adresat direct şi indirect, aceasta manifestând rea-credinţă în cursul anchetei penale care a fost anevoioasă din acest motiv şi care i-a creat recurentului frustrări şi l-a obligat la multiple deplasări din Germania unde lucra.

Un alt aspect care intră în prejudiciul moral suferit, susţine recurentul, este acela când i-a fost comunicat faptul că i-a fost afectată capacitatea de muncă permanent.

Recurentul critică faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere expertizele extrajudiciare cu privire la impactul pe care accidentul l-a avut asupra copiilor minori şi implicit asupra vieţii de familie.

Se arată că instanţa de apel a reţinut că în apel nu au fost administrate probe noi cu toate că prin cererea de apel s-a criticat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea în lipsa dosarului penal, care nu a fost ataşat, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

De asemenea, recurentul critică faptul că instanţa de apel a făcut abstracţie de faptul că la dosar se află decizia penală nr. 1618A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti în care nu s-a reţinut niciodată că inculpata B. se afla sub influenţa alcoolului la momentul accidentului aceasta nefiind testată cu aparatul etilotest deoarece iniţial a afirmat că nora sa a condus autovehiculul. Această decizie are autoritate de lucru judecat asupra acestui aspect dar şi asupra faptului că nici recurentului nici concubinei acestuia nu li s-a reţinut vreo culpă în producerea accidentului.

Mai arată recurentul că instanţa de apel nu a fost învestită cu o cerere prin care să stabilească culpa în producerea accidentului de pe urma căruia a suferit prejudiciul moral arătat, deoarece atât latura penală cât şi latura civilă au fost analizate de instanţa penală stabilindu-se cu putere de lucru judecat că nu se poate reţine o culpă în sarcina recurentului câtă vreme nu se poate stabili dacă la momentul producerii accidentului şoferul avea alcoolemie sau nu, aceasta nefiind măsurată.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de casare.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal scutit de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a depus un punct de vedere la raport, prin care susţinut că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 1 aprilie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii fără a fi formulate critici de nelegalitate.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate şi solicitarea de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcţie de probele care relevă consecinţele nefaste care s~au răsfrânt asupra stării sale fizice şi psihice, Înalta Curte reţine că susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate.

De asemenea, susţinerile referitoare la modul de dovedire a prejudiciului moral, faptul că instanţa de apel nu a administrat întreg probatoriul şi nu a ţinut cont de expertizele extrajudiciare psihologice efectuate asupra copiilor reclamantului, acestea nu pot fi analizate întrucât ridică o problemă ce ţine de aprecierea probelor, aspect care nu constituie motiv de recurs.

Prin criticile cu privire la culpa intimatei B. în producerea accidentului şi relevanţa în speţă a deciziei penale nr. 1618A/2016 pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, recurentul tinde la reevaluarea materialului probator în acordarea daunelor morale, ceea ce excede limitelor verificării jurisdicţionale în recurs.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că recurentul-reclamant nu a fost parte în dosarul penal mai sus arătat, în raport de leziunile suferite dispunându-se clasarea cauzei potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi că, faţă de prevederile art. 249 C. proc. civ., acesta era ţinut să dovedească prejudiciul suferit în urma accidentului, declaraţiile martorilor din cauza penală având valoare de probe extrajudiciare în cauza de faţă.

Or, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului.

Astfel, recurentul ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă au fost încălcate norme de drept material, însă recurentul nu a invocat asemenea critici, ci argumente vizând reţinerile instanţei de apel privind situaţia de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Totodată, criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.