Inadmissibility of cassation appeal against definitive labor dispute decision where only appeal is permitted by law

Şedinţa publică din data de 31 martie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ la 14 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în numele şi pentru membrul său B. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. - Sucursala Roman, solicitând obligarea acesteia la aprobarea notei de concediu de odihnă aferent anului 2016, pentru perioada 4 - 13 ianuarie 2017 şi pentru 16 ianuarie 2017, repunerea în situaţia anterioară, respectiv anularea orelor nemotivate, aşa cum figurează în fluturaşul de salariu aferent lunii ianuarie 2017 şi plata daunelor morale, în cuantum de 60.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 719 din 25 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a), art. 149, art. 151 alin. (2) şi art. 253 din Codul Muncii. De asemenea, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată formulat de pârâta S.C. C. S.A.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., pentru membrul de sindicat B., cât şi pârâta S.C. C. S.A. - Bucureşti.

Prin decizia nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apelantului-reclamant, dar şi excepţia decăderii acestuia din dreptul de a-şi motiva apelul. De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului şi s-a admis apelul pârâtei, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, reclamantul fiind obligat la plata către pârâtă a sumei de 7.378 RON, cheltuieli de judecată la fond, celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind menţinute.

Totodată, apelantul-reclamant a fost obligat să plătească apelantului-pârât suma de 3.340 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

La 5 martie 2019, reclamantul A., în numele membrului de sindicat B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, motivele de recurs fiind depuse la 4 aprilie 2019.

Recurentul a susţinut în esenţă că nu-i poate fi imputat faptul că nu şi-a efectuat concediu de odihnă în perioada în care a fost programat, iar solicitarea zilelor de concediul aferente anului 2016, în perioada 4.01 - 13.01.2017 de către B. trebuia aprobată, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din CCM la nivelul S.C. C. S.A.

La 4 iunie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (fostă C. S.A), în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al pârâtei S.C. C. S.R.L. - Sucursala Roman a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere prevederile art. 214 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., art. 457 alin. (2) C. proc. civ. şi, respectiv art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Intimata-pârâtă a invocat şi excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul-reclamant nu a indicat în argumentarea recursului motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care ar putea fi incidente, iar dezvoltarea acestora nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei recurate, neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fapt ce atrage nulitatea recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 24 iunie 2019, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 270 din Codul muncii.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înţelegând să nu îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 31 martie 2020.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ce are ca obiect soluţia pronunţată împotriva hotărârii primei instanţe cu privire la aprobarea notei de concediu de odihnă aferent anului 2016, pentru perioada 4 - 13 ianuarie 2017 şi pentru 16 ianuarie 2017, precum şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv anularea orelor nemotivate, fiind în domeniul litigiilor de muncă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dipoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă.

În consecinţă, având în vederea dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., în numele membrului de sindicat B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.