Time-barred appeal over mineral water supply damages annulled; costs ordered against appellant.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 9 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a solicitat să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 735.500 RON, ce reprezintă daune-interese calculate conform art. 4.1.10 din contract - act adiţional nr. x/18.02.2012, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1357, art. 1531 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3856 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. şi a fost obligată pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. la plata sumei de 735.000 RON către reclamant, cu titlu de despăgubiri contractuale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A..

Prin decizia civilă nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3856 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cauzei astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", susţine urătoarele:

Prin prisma prevederilor art. 129 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., raportate la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, dat fiind că pentru prima dată litigiul a fost calificat drept civil şi nu între profesionişti, la momentul motivării deciziei recurate, astfel că niciuna dintre părţi şi nici instanţa nu a pus în discuţie acest aspect, rezultă că problema competenţei s-a ivit la motivare, iar excepţia nu putea fi invocată decât în recurs.

În acest context, apreciază aplicabile acestei situaţii prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., calificarea litigiului ca fiind civil rezultând din înlăturarea art. 132 din Legea nr. 31/1990 şi aplicarea exclusiv a materiei ce reglementează mandatul civil, deşi nu era o atare situaţie, acţiunea nu avea asemenea obiect, contractele fiind bazate pe prevederi comerciale exclusiv.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, recurentul susţine că decizia recurată este nulă, deoarece instanţa de apel nu a pus în discuţie calificarea excepţiei nulităţii absolute invocată de apelanta-pârâtă, dar, direct prin decizie a calificat această excepţie ca fiind a nulităţii relative şi a soluţionat astfel cauza, fără ca părţile să discute în contradictoriu şi fără ca reclamantul să poată cunoaşte şi implicit să exercite dreptul la apărare cu privire la o excepţie ce nu a fost nici susţinută, nici formulată în scris de partea adversă.

Tot în susţinerea acestui motiv de recurs, se susţine că, în mod nelegal, deşi nu se invocase de către apelantă excepţia nulităţii relative, instanţa de apel a cercetat şi soluţionat cauza pe baza acesteia.

În opinia recurentului, nulitatea relativă, nu putea fi invocată ca o nouă apărare în calea de atac (de altfel aceasta nici nu a fost invocată de către parte - astfel că soluţionarea cauzei pe baza acesteia este surprinzătoare) cât timp aceasta nu a făcut obiectul judecăţii, la fond. Niciuna dintre părţi la fond sau în apel şi nici instanţa, nu au pus în discuţie nulitatea relativă, judecata limitându-se la invocarea excepţiei nulităţii absolute, singura excepţie discutată la fond şi ulterior în apel.

În aceste condiţii, instanţa de apel a pronunţat o soluţie pe baza unui temei care nu este invocat de niciuna dintre părţi nefiind nici dezbătut în contradictoriu, temei invocat direct de instanţă prin considerentele deciziei pronunţate.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prevede că "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

A motiva sentinţa pe baza unei nulităţi relative şi a unui temei juridic străin naturii specifice a mandatului comercial specializat, este o motivare străină de natura cauzei.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevede că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

In acest context, recurentul susţine că instanţa de apel a dat prevalenţă normelor de drept comun în materia mandatului civil, deşi contractul supus judecăţii era întemeiat pe norme speciale, respectiv Legea nr. 31/1990 şi O.U.G. nr. 79/2008, prevederi speciale ce exclud atât căi procesuale specifice cât şi aplicarea cu titlu de drept comun a normei civile, inclusiv cea privitoare la depăşirea mandatului.

Instanţa de apel a înlăturat de la aplicare art. 132 din Legea nr. 31/1990, deşi în mod corect instanţa de fond a stabilit aplicabilitatea acestui text de lege, prin raportare la unica excepţie a nulităţii absolute, care poate fi soluţionată pe baza acestui text de lege, or, a înlătura texte de lege aplicabile cauzei şi care motivau respingerea acţiunii, constituie o greşită aplicare a dreptului material.

Prin întâmpinarea depusă, la 28 octombrie 2019, intimata-pârâtă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a solicitat în principal, anularea recursului ca tardiv introdus, în subsidiar, anularea recursului ca netimbrat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 17 decembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 decembrie 2019, părţile depunând punct de vedere.

La termenul din 26 martie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca tardiv formulată, în considerarea următoarelor argumente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziţii legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei "unor motive temeinic justificate" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înregistrată la data de 6 septembrie 2019, dosar recurs. Deoarece decizia recurată a fost comunicată la data de 5 august 2019, (luna august având un număr de 31 de zile), dosar apel, reiese că ultima zi de recurs se împlinea la data de 5 septembrie 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de reclamantul A. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, să admită excepţia tardivităţii declarării recursului şi să dispună anularea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar în temeiul art. 453 din acelaşi Cod, va obliga recurentul la plata sumei de 34.983,20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A..

Obligă recurentul la plata sumei de 34.983,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.