Lease termination and damages appeal annulled for failure to substantiate grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 26 martie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 4 iulie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Registrul Auto Român a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. x/24 octombrie 2001 încheiat cu pârâta, constatând culpa acesteia în neexecutarea clauzelor contractuale, obligarea pârâtei la plata sumei de 621.500 USD în contravaloarea în RON la data stingerii datoriei prin plată voluntară sau executare silită, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale datorate la valoarea sumei de 621.500 USD de la data de 01.04.2012 şi până la data stingerii datoriei prin plata voluntară sau executare silită, să fie obligată pârâta pe cheltuială proprie să efectueze lucrările necesare pentru aducerea spaţiului din Oradea, str. x în stare de funcţionare, iar în caz de neexecutare a obligaţiei în termen de 30 de zile de la da rămânerii irevocabile a hotărârii solicită efectuarea lucrărilor necesare pentru repunerea locaţiei în stare de funcţionare pe cheltuiala viitoare a pârâtei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2466/2014 din 12 martie 2014, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Registrul Auto Român şi, pe cale de consecinţă:

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001, încheiat între părţi, din culpa pârâtei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 621.500 USD, la data plăţii, prin plata voluntară sau executare silită.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală la suma datorată începând cu data de 01.04.2012 şi până la data stingerii obligaţiei prin plata voluntară sau executare silită.

A respins capătul de cerere de obligare a pârâtei, ca pe cheltuiala proprie să efectueze cheltuielile necesare pentru aducerea spaţiului din Oradea, str. x în stare de funcţionare, iar în caz de neexecutare a obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii să fie executate lucrările de către reclamantă pe cheltuiala viitoare a pârâtei.

A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 25.591 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Regia Autonomă Registrul Român, solicitând instanţei, în principal anularea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea pricinii, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată şi nefondată.

Prin completarea la apel, pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, a solicitat instanţei anularea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea pricinii ca urmare a lipsei încheierii de şedinţă din 5 martie 2014.

Prin decizia nr. 250/C/09.12.2014, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta Regia Autonomă Registrul Auto Român în contradictoriu cu intimata reclamantă SC "A." S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2466/2014 din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o în totalitate şi a reţinut cauza spre judecare.

Prin decizia nr. 81/C/17.03.2015, Curtea de Apel Oradea, în baza deciziei nr. 250/C din 09.12.2014 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a anulat sentinţa nr. 2466 din 12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, rejudecând fondul:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Registrul Auto Român şi în consecinţă:

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001 încheiat între reclamantă şi pârâtă din culpa exclusivă a Registrului Auto Român.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantei echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 10.000 USD cu titlu de daune interese şi a dobânzilor aferente acestei sume, începând cu data de 17.03.2015 şi până la data plăţii efective.

A respins cererea de obligarea a pârâtei ca pe cheltuiala proprie să efectueze lucrări necesare pentru aducerea spaţiului din Oradea, str. x în stare de funcţionare, în caz de neexecutare a obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, urmând a fi încuviinţată reclamanta la efectuarea lucrărilor necesare pentru repunerea în stare de funcţionare pe cheltuiala pârâtei.

A obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 2.815 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 81/C/2015 din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 2489 din 3.12.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oşorhei şi de pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român Bucureşti împotriva deciziei nr. 81/C/2015 - A din 17 martie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Procedând la rejudecarea apelului, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 2489/03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 209/C/2019-A din 04 iunie 2019, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Regia Autonomă Registrul Auto Român.

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001 încheiat între părţi, din culpa exclusivă a pârâtei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 198.000 USD în echivalentul în RON, la data plăţii, cu titlu de daune-interese, cu dobânzi legale aferente acestei sume de la data de 04.06.2019 şi până la plata efectivă.

A luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei să efectueze pe cheltuială proprie lucrările necesare pentru aducerea spaţiului în stare de funcţionare şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel sub aspectul celor reţinute din raportul de expertiză, raport prin care s-a concluzionat în sensul că elementele constructive a căror existenţă este prevăzută în mod obligatoriu de legislaţia specifică nu pot fi amplasate în aceleaşi timp pe suprafaţa de teren închiriată de reclamantă.

Sub al doilea aspect recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel prin care s-ar fi încălcat Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 2133/2005 modificat şi completat prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1002/2008 precum şi Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 42/2012 şi nr. 1107/2012, care au adus modificări substanţiale privind amenajările şi dotările SITP.

În rejudecarea cauzei, recurenta-pârâtă solicită să se constate că spaţiul pus la dispoziţie de reclamantă nu mai corespundea necesităţilor de funcţionare în condiţii legale şi scopului pentru care fusese închiriat.

În acest context, recurenta-pârâtă citează dispoziţiile art. 1439 C. civ. şi dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi susţine că instanţa de apel în rejudecare nu a respectat dispoziţiile obligatorii ale instanţei de casare şi a reţinut concluziile unei expertize care nu răspundea obiectivelor fixate, dar a şi stabilit că schimbările legislative în urma cărora spaţiul a devenit impropriu utilizării în condiţii legale nu pot fi luate în calcul ca justificare pentru rezilierea legală.

Totodată, recurenta-pârâtă mai citează dispoziţiile art. 970 C. civ. şi arată că a dat dovadă de bună-credinţă, informând reclamanta că începând cu anul 2011 RAR Bihor funcţionează în noul spaţiu proprietatea RAR, edificat pe terenul atribuit de Guvernul României şi că spaţiul ce formează obiectul contractului de închiriere este liber, nefolosit şi aflat în stare de conservare.

Schimbările legislative ulterioare semnării contractului, care nu au fost previzibile la momentul încheierii acestuia, nu se încadrează în categoria riscurilor pe care debitorul le-a asumat expres în momentul contractării sau care decurg din natura contractului.

Prin modificările succesive de legislaţie au fost impuse condiţii noi pe care recurenta trebuia să le îndeplinească pentru a putea funcţiona.

Activităţile pe care le desfăşoară RAR RA necesită îndeplinirea anumitor condiţii tehnice, de spaţiu, de mediu, de securitatea muncii, care sunt expres prevăzute în acte normative.

Faţă de toate aceste considerente, apreciază în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 1439 alin. (1) C. civ. şi respingerea solicitării reclamantei privind caracterul leonin al clauzelor.

În raport cu aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, la 29.09.2019 intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. OŞORHEI a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de la 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a respins cererea formulată de petenta Regia Autonomă Registrul Auto Român privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 209/C din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 17 decembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reţinându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 31 decembrie 2019, părţile depunând concluzii scrise pe aspectul nulităţii cererii de recurs.

La termenul din 26 martie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată sub un prim aspect că recurenta-pârâtă deşi indică normele de drept material presupus încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, în esenţă reproşează instanţei de apel nerespectarea dispoziţiilor deciziei de casare şi achiesarea la concluziile expertizei efectuate în cauză.

Incidenţa textelor de lege invocate nu a fost argumentată cu trimitere la considerentele reţinute de instanţa de apel prin hotărârea recurată, astfel încât nu poate fi efectuat un control de legalitate din acest punct de vedere.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, se constată de asemenea, că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conţine critici de nelegalitate care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâta înţelege să facă trimitere la dispoziţiile Ordinului MT 2133/2005, la art. 1439 C. civ., art. 970 alin. (1) C. civ., art. 969 C. civ., art. 970 alin. (1) C. civ., art. 22 alin. (7) C. civ., fără a prezenta critici de nelegalitate şi legătura acestora cu prezenta cauză.

Tot în susţinerea acestui pretins motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă prezintă aspecte de fapt care ţin de expunerea situaţiei de fapt, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

De asemenea, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, se constată că nu dezvoltă chestiuni care să evoce aceste aspecte.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva deciziei civile nr. 209/C/2019-A din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ REGISTRUL AUTO ROMÂN împotriva deciziei civile nr. 209/C/2019-A din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. OŞORHEI.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.