Performance Bond Release Ordered Upheld; Subcontractor’s Appeal Annulled for Non-Cassation Grounds

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 275.406,26 RON cu titlu de contravaloare garanţie de bună execuţie.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164, art. 1170, art. 1350, art. 1516 şi art. 1530 din C. civ.

La data de 28 februarie 2017 reclamanta A. S.R.L a formulat precizări şi completări la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să constate, în contradictoriu cu C. S.A. (beneficiar) şi B. S.A. (antreprenor general), împlinirea perioadei de notificare a defectelor şi de garanţie a lucrărilor, precum şi îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru efectuarea recepţiei finale, cu privire la lucrările efectuate de A. S.R.L. privind "Protecţie dig mal stâng", "Amenajarea albiei aval de CHE Movileni, Etapa a II-a. Lucrări în incintă inclusiv prag consolidat", "CHE Movileni. Regularizare aval de incintă " şi "CHE Movileni. Racordul regularizării aval cu râul Siret" din cadrul obiectivului de investiţii "A.H.E. a Râului Siret pe Sectorul Cosmeşti-Movileni care au făcut obiectul contractului de subantrepriză nr. 1 S/2006 la contractul nr. x/1990 (încheiat între antreprenorul general B. S.A. şi beneficiarul C. S.A., precum şi obligarea B. S.A. la plata sumei de 275.406,26 RON cu titlu de contravaloare garanţie de bună execuţie.

Prin sentinţa nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017 (intitulată eronat decizie) Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. în raport de capătul 1 din cererea modificatoare, ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 1 din cererea modificatoare şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. A respins cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii împotriva pârâtei B. S.A., ca nefondată.

Împotriva sentinţei nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galaţi, a declarat apel, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2043 din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galaţi, împotriva sentinţei nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 275.406,26 RON. A menţinut în rest sentinţa apelată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a interpretat în mod greşit prevederile contractuale, respectiv contractul de subantrepriză nr. x/2006 şi normele legale în vigoare, în sensul dispunerii eliberării garanţiei de bună execuţie în sumă de 275.406,26 RON.

Recurenta arată că, potrivit art. 11.4 din contractul de subantrepriză, restituirea garanţiei se face astfel:

a) 70% din valoarea garanţiei constituite va fi restituită în termen de 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, încheiat între Beneficiar şi Antreprenorul General şi după încasarea de la Beneficiar, dacă antreprenorul General nu a ridicat pretenţii asupra lucrărilor executate, iar riscul pentru vicii ascunse este minim;

b) 30% din valoarea garanţiei constituite la expirarea duratei de garanţie a lucrărilor în termen de maxim 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepţie finală între Beneficiar şi Antreprenorul General şi după încasarea de la Beneficiar.

Recurenta consideră că cele două condiţii şi scadenţe nu au fost îndeplinite, astfel cum s-a pronunţat în mod corect instanţa de fond.

Astfel, situaţia de fapt şi de drept se prezintă în mod diferit faţă de considerentele instanţei de apel din hotărârea recurată şi care au condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material, în speţă, a contractului de subantrepriză care are putere de lege între părţile contractante, conform art. 969 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel trebuia să constate că respectiva creanţă, în speţă, garanţia de bună execuţie, nu este certă, nefiind îndeplinite condiţiile contractuale în vederea restituirii acesteia. Totodată, instanţa de apel trebuia să constate că verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor în cauza dedusă judecăţii nu se putea face decât dacă intimata-reclamantă acţiona pe calea procedurală corectă, şi anume, pe calea acţiunii în realizarea deptului, în contradictoriu cu beneficiarul lucrării, C. S.A., pe calea acţiunii oblice, în sensul constatării îndeplinirii acestor condiţii şi obligarea acesteia la încheierea procesului-verbal de recepţie finală şi, ulterior, la deblocarea şi plata garanţiei de bună execuţie.

Prin urmare, recurenta susţine că, prin considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel a ignorat prevederile clare ale contractului de subantrepriză, considerând că restituirea garanţiei în procent de 30% se acordă numai după expirarea duratei de garanţie a lucrărilor şi încheierea procesului-verbal de recepţie finală între antreprenorul general şi beneficiar, iar termenul de plată este de 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepţie finală, omiţând să menţioneze şi ultima condiţie, respectiv aceea de încasare a garanţiei de bună execuţie de la beneficiar, condiţie esenţială în determinarea caracterului cert al creanţei.

Recurenta susţine că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a considerat în mod eronat ca fiind îndeplinită această condiţie în ceea ce priveşte încheierea procesului-verbal de recepţie finală, cu toate că, din înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu susţinerile părţilor, reiese că acesta nu a fost încheiat, astfel încât, nici condiţia nu avea cum să fie îndeplinită.

Recurenta mai arată că, în contradicţie cu cele reţinute de instanţa de apel, partea care a împiedicat îndeplinirea condiţiei este însuşi beneficiarul lucrării, respectiv intimata-pârâtă C. S.A., care, în ciuda numeroaselor corespondenţe, a refuzat în mod constant convocarea comisiei în vederea efectuării recepţiei finale, conform prevederilor art. 32 din Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora care stipulează că:

"Recepţia finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanţie. Perioada de garanţie este cea prevăzută în contract."

Aceasta menţionează şi faptul că procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor au fost admise fără obiecţiuni, iar în cuprinsul acestora se precizează că lucrările sunt de bună calitate, executate conform proiectelor. Astfel, se arartă că însăşi C. S.A. recunoaşte prin răspunsul nr. 63579.1/16.06.2016 adresat către A. S.R.L. că "nu se poate aborda subiectul recepţie finală" întrucât nu sunt finalizate toate lucrările la ambele trepte (Cosmeşti şi Movileni), omiţând să menţioneze că acest fapt este cauzat de sistarea unilaterală de către aceasta a lucrărilor şi a fondurilor alocate acestora de mai bine de 5 ani.

Astfel, recurenta precizează că nu se justifică refuzul C. S.A. de a încheia procesul-verbal de recepţie finală, în condiţiile în care obiectivele pentru care au fost încheiate procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/20.04.2007 şi y/30.10.2008 sunt distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, dovadă fiind şi procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune nr. x/30.10.2009 a obiectivului "AHE râu Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni. CHE Movileni", prin care a fost admisă recepţia punerii în funcţiune a capacităţii HA1 şi HA2 din cadrul acestui proiect, fiind conectat la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în anul 2009, fiind în stare perfectă de funcţionare.

Faţă de afirmaţia intimatei C. S.A. referitoare la faptul că nu este finalizat întregul obiectiv, recurenta susţine că nu are relevanţă în cauză, recepţia finală putând fi efectuată şi pe părţi distincte din punct de vedere fizic şi funcţional.

Cât priveşte cea de a doua condiţie care trebuia îndeplinită pentru achitarea procentului de 30% a garanţiei, conform art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepiză, respectiv încasarea garanţiei de bună execuţie de la beneficiar, recurenta arată că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la aceasta în motivarea deciziei pronunţate.

Totodată, mai arată că, faţă de acest aspect al garanţiilor de bună execuţie, la solicitarea C. S.A. transmisă prin adresa nr. x/12.11.2018, B. S.A. a fost nevoită să prelungească periodic valabilitatea scrisorilor bancare de garanţie de bună execuţie pentru obiectivul de investiţii mai sus menţionat, precum şi pentru celelalte lucrări sistate sau fără finanţare.

În speţă, recurenta-pârâtă susţine că, în speţă, garanţia de bună execuţie nu a fost restituită de către C. S.A., condiţia nefiind, astfel, îndeplinită. În acest sens, arată că a adresat numeroase scrisori către C. S.A. prin care a solicitat şi deblocarea situaţiei privind contractele de lucrări, inclusiv recepţionarea lucrărilor şi restituirea garanţiei de bună execuţie constituită, corespodenţe la care C. S.A. nu a răspuns.

Ca atare, în condiţiile în care nu a fost semnat procesul-verbal de recepţie finală între beneficiar şi antreprenorul general şi nici nu a fost încasat restul de garanţie de la beneficiar, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare restituirii procentului de 30% din garanţia de bună execuţie.

Aşadar, analizând mecanismul contractual, recurenta susţine că a îndeplinit toate obligaţiile asumate atât în contractul principal încheiat cu C. S.A., cât şi cele din contractul subsecvent încheiat cu A. S.R.L.

Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel a apreciat eronat normele de drept material (contractul de subantrepriză), soluţia adoptată fiind de natură a excede cadrului juridic agreat de părţi.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galaţi, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate prin cererea de recurs nu privesc motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci, aspecte de fapt şi de fond, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata nu a menţionat dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în competul de filtru.

Recurenta-pârâtă a precizat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere la raport prin care a conchis în sensul că recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2043/19.10.2018 este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a depus puncte de vedere la raport, prin care solicită modificarea Raportului, în sensul admisibilităţii în principiu a recursului declarat, susţinând că motivele de nelegalitate invocate se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum şi încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

În speţă, deşi recurenta invocă încălcarea/aplicarea greşită a clauzelor contractuale prin prisma art. 969 C. civ., în realitate, invocarea forţei obligatorii a contractului este formală şi nu constituie o justificare pentru a depăşi limitele controlului de legalitate specifice recursului, prin analiza unor aspecte factuale ce ţin de acordul de voinţă al părţilor al cărui conţinut se stabileşte pe bază de probe.

Mai mult decât atât, în loc să identifice şi să arate, în concret, care este norma de drept pretins a fi încălcată sau aplicată greşit, recurenta, prin modul în care a formulat critica adusă deciziei instanţei de apel privitoare la greşita interpretarea şi aplicare a normelor de drept material, nu face altceva decât să asimileze însuşi contractul de subantrepriză cu o normă de drept material.

În acest sens, relevantă este formularea de la pagina a doua a recursului, unde, la ultimul paragraf, recurenta susţine că s-a ajuns la pronunţarea unei hotărâri nelegale ca "urmare a interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material, în speţă ale contractului de subantrepriză care are putere de lege între părţile contractante, conform art. 969 C. civ....", asimilarea contractului de subantrepriză cu o normă de drept fiind reluată şi în formularea din partea finală a recursului în care se arată că "din analiza normelor de drept material (contractul de subantrepriză), rezultă fără tăgadă că instanţa de apel a apreciat eronat, soluţia adoptată fiind de natură a excede cadrului juridic agreat de părţi", or, forţa obligatorie de care se bucură convenţiile legal încheiate nu înseamnă că transformă convenţiile încheiate în norme de drept ce pot fi invocate ca fiind greşit interpretate şi aplicate, ci doar li se atribuie puterea, forţa unui act normativ.

Prin decizia pronunţată de instanţa de apel s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 11.4 lit. b) din Contract, pentru restituirea garanţiei de bună execuţie şi că suma datorată cu acest titlu este exigibilă.

În esenţă, problema de drept dezlegată de instanţa de apel, în temeiul art. 1007 şi art. 1014 C. civ. referitoare la îndeplinirea condiţiei privind încheierea procesului-verbal de recepţie finală, ca urmare a conduitei debitorului, nu a fost criticată sub aspectul legalităţii. Pretinsa culpă a S.C. C. S.A. pentru neefectuarea recepţiei finale este un element de temeinicie, ce nu poate face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului.

În privinţa încasării garanţiei de bună execuţie de la beneficiar, instanţa de apel a reţinut că pârâta S.C. C. S.A. nu are nicio obligaţie contractuală faţă de reclamantă, fiind un terţ faţă de contractul de subantrepriză, în sensul plăţii sumelor la care se referă art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepriză.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a făcut aplicarea principiului relativităţii efectelor contractului, reţinând că obligaţia de plată a garanţiei incumbă pârâtei S.C. B. S.A., în temeiul art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepriză încheiat cu reclamanta. Or, din această perspectivă, recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică de nelegalitate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia instanţei de apel, fără a dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta-pârâtă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 2043 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2043 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.