Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 705/2020 AI generated

Unauthorized bank transfer dispute; cassation appeal annulled for failure to raise valid legal grounds

Case Number Decizia nr. 705/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court annulled the cassation appeal filed by the defendant bank, thereby upholding the lower appellate decision that ordered the bank to pay the plaintiff company an unauthorized bank transfer of 421,789 RON plus statutory interest and credit costs; the dispute concerned an unauthorized transaction resulting from alleged security flaws in the bank's internet banking platform, where the bank argued the customer bore responsibility for the fraud due to inadequate IT security measures and failure to protect confidential data. The decisive legal basis was the procedural requirement that a cassation appeal must contain specific arguments of illegality that do not merely reiterate factual disputes or criticisms already addressed in the ordinary appeal; because the appellant's arguments were deemed a repetition of factual objections rather than valid legal grounds for review under the applicable procedural code, the court applied the sanction of nullity, preventing a third review of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Unauthorized bank transfer dispute; cassation appeal annulled for failure to raise valid legal grounds: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 pct. 9-10 şi 19, art. 22 alin. (6)-(7), art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. g) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006.

Keywords

AI generated
grounds for cassation credit transfer transactions in securities order to pay banking law procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (6) C. proc. civ
Părţile nu au menţionat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
(1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
(2) din acelaşi Cod prevăzând sancţiunea nulităţii şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 648/2018
Prin decizia civilă nr. 648/2018 din 4 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 14 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 421.789 RON, ce a format obiectul unui virament bancar neautorizat şi a dobânzii legale de la data operaţiunii neautorizate şi până la data plăţii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 pct. 9-10 şi 19, art. 22 alin. (6)-(7), art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. g) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1111 din 23 mai 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 421.789 RON, a sumei de 1.898,05 RON, reprezentând dobânda legală aferentă perioadei cuprinse între 23 iulie 2015 şi 6 august 2015 şi a sumei de 33.036,28 RON, reprezentând costurile creditării sumei de 421.789 RON, conform contractului de credit nr. x din 4 august 2015 (dobânzi pentru perioada cuprinsă între 6 august 2015 şi 31 iulie 2016); a admis în parte cererea expertului IT C., a dispus majorarea onorariului expertului cu suma de 2.000 RON şi le-a obligat pe ambele părţi la plata către expertul IT a câte 1.000 RON fiecare; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.492 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 1111 din 23 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.

Prin decizia nr. 804 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1111 din 23 mai 2017, pe care a anulat-o şi, în consecinţă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Comercial Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 887/2018 din 17 mai 2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 421.789 RON şi a sumei de 1.898,05 RON, reprezentând dobânda legală aferentă perioadei cuprinse între 23 iulie 2015 şi 6 august 2015 şi a sumei de 33.036,28 RON, reprezentând costurile creditării sumei de 421.789 RON; a admis în parte cererea expertului IT C., a dispus majorarea onorariului expertului cu suma de 2.000 RON şi le-a obligat pe ambele părţi la plata către expertul IT a câte 1.000 RON fiecare; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.243 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 887/2018 din 17 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 648/2018 din 4 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei civile nr. 648/2018 din 4 decembrie 2018, B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut, în esenţă că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, contrar voinţei legiuitorului, au interpretat dispoziţiile legislative incidente în sensul existenţei unei răspunderi absolute a instituţiei de credit.

Fără a nega răspunderea băncii, recurenta a precizat că inclusiv clientul trebuie să adopte minime măsuri de siguranţă cu ocazia efectuării tranzacţiilor online, în caz contrar, fiind în totalitate răspunzător pentru aceste tranzacţii.

Recurenta-pârâtă susţine că a respectat prevederile art. 9 din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, întrucât aplicaţia de internet banking B. a fost auditată din perspectiva securităţii informaţiei de către un auditor specializat, independent, fiind acordat avizul de funcţionare de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.

După evocarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (4) şi (6)-7, art. 23 alin. (2) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, recurenta-pârâtă a subliniat că pierderea sau executarea necorespunzătoare a operaţiunii de plată nu s-a datorat disfuncţionalităţii serviciului B..

A mai susţinut că intimata-reclamantă a introdus datele confidenţiale pe un website care nu aparţinea instituţiei financiare şi apoi a autorizat tranzacţia frauduloasă.

Ca atare, recurenta-pârâtă a învederat că tranzacţia frauduloasă nu are legătură cu vreo acţiune sau inacţiune a sa şi nici cu vreo disfuncţionalitate a instrumentului pus la dispoziţie intimatei-reclamante.

Aceeaşi parte a prezentat constatările expertului din cuprinsul raportului de expertiză, după care a precizat că majoritatea operaţiunilor frauduloase se desfăşoară la nivelul echipamentelor externe, utilizate de către clienţii băncii.

În urma evocării dispoziţiilor art. 24 alin. (1)-(2) şi art. 25 alin. (1)-(3) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, autoarea recursului a învederat că intimata-reclamantă nu a respectat obligaţiile contractuale care îi reveneau în temeiul contractului privind efectuarea tranzacţiilor bancare pe internet/mobile banking din 21 septembrie 2011.

Recurenta-pârâtă a precizat că art. 42 din contractul respectiv instituie răspunderea clientului pentru utilizarea elementelor sale de identificare sau a dispozitivului token în cadrul serviciului B. de către o terţă persoană.

În continuare, aceeaşi parte a arătat că utilizatorul desemnat de intimata-reclamantă este reprezentantul legal al societăţii, respectiv D.. Astfel, SMS-urile pentru accesarea aplicaţiei şi autorizarea operaţiunilor au fost transmise pe numărul de telefon aparţinând reprezentantului legal al societăţii.

Cu toate acestea, tranzacţia din care s-a născut prezentul litigiu a fost realizată de o terţă persoană, respectiv E..

Recurenta-pârâtă a arătat că D. nu a solicitat date de autentificare şi pentru E..

Aşadar, E. nu a fost declarată în relaţia cu banca drept utilizator al serviciului B., nu a avut date proprii de acces în aplicaţie şi nu şi-a asumat vreo obligaţie faţă de bancă.

Dacă reprezentantul legal ar fi dorit să o mandateze pe numita E. pentru utilizarea acestui serviciu, trebuia să dea o declaraţie în acest sens şi să solicite băncii codurile de acces.

Recurenta-pârâtă a subliniat că art. 36 din contractul de internet banking prevede că banca nu va fi responsabilă pentru tranzacţiile efectuate de clienţi prin reprezentanţii săi nenotificaţi băncii, iar, conform art. 41 din acelaşi contract, este prevăzut acordul clientului de a prelua şi de a îşi asuma toate consecinţele şi riscurile efectuării de tranzacţii pe internet.

Totodată, art. 29 din contractul de internet banking menţionează că utilizatorul se obligă să păstreze confidenţialitatea cu privire la elementele de identificare acordate de bancă, iar art. 39 lit. c) din acelaşi contract prevede că banca nu este răspunzătoare când sistemul informatic al clientului a fost accesat de către terţe persoane neautorizate sau dacă a fost piratat.

După evocarea dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, recurenta-pârâtă a susţinut că prezumţia prevăzută de respectivul articol are caracter relativ şi funcţionează în favoarea titularului instrumentului de plată, putând fi răsturnată dacă banca dovedeşte că acesta a acţionat cu neglijenţă, cu nerespectarea prevederilor art. 24 din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006 şi/sau în mod fraudulos.

Totodată, recurenta arată că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că nu îi revenea clientului obligaţia de a instala un program antivirus pe calculatorul pe care efectua operaţiuni pe internet, condiţiile de utilizare în siguranţă a aplicaţiei fiind publicate pe pagina de internet a aplicaţiei.

Se mai arată că orice prejudiciu trebuie demonstrat, iar, încercarea de a stabili prezumţia absolută a răspunderii băncii este în contradicţie cu spiritul reglementărilor legale care, sub nicio formă nu încurajează clienţii să stea în pasivitate, neluând măsuri de minimă diligenţă în efectuarea tranzacţiilor online, aşa cum au încercat instanţele de fond să inducă prin ceea ce au reţinut.

Cu referire la expertiza informatică, recurenta susţine că, în cazul în care intimata dorea în mod real rezolvarea situaţiei litigioase, prin identificarea de către organele abilitate a modului în care s-a realizat frauda informatică, aceasta avea obligaţia legală de a conserva probele, în speţă, calculatorul de pe care s-a realizat tranzacţia.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, în ceea ce priveşte durata de efectuare a tranzacţiilor, instanţa a reţinut că nu există o durată standard a unei astfel de tranzacţii, iar caracterul atipic/neobişnuit al unei operaţiuni în aplicaţie este un element obiectiv care poate fi perceput subiectiv de diferite persoane.

Acceptând faptul că nu există o durată standard a unei tranzacţii, recurenta susţine că, şi în aceste condiţii, un utilizator diligent poate face diferenţa între modul în care se desfăşoară marea majoritatea a tranzacţiilor şi unele tranzacţii atipice. În plus, se arată că utilizatorul trebuia să aibă în vedere că internet banking funcţionează pe o pagină de internet securizată (https), ceea ce a accesat fiind o copie/clonă a acestui site, nesecurizată (http).

Se reiterează faptul că operaţiunea în discuţie nu se datorează ineficienţei sistemului de securitate al aplicaţiei de internet banking B., ci posibilei virusări a sistemului informatic al societăţii intimate, la care s-a adăugat şi autorizarea tranzacţiei în cauză, operată de client.

Recurenta subliniază că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (2) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, iar, operaţiunea frauduloasă nu s-a datorat sistemului de operare al băncii, ci faptului că intimata-reclamantă a accesat platforma BT de internet banking prin intermediul unui computer care nu dispunea de un sistem performant de protecţie anti-virus, la care s-a adăugat şi autorizarea tranzacţiei în cauză operată de client.

Reproducând clauzele agreate de părţi din contractul de internet banking încheiat (art. 41, art. 42 şi art. 43 care instituie răspunderea clientului pentru utilizarea aplicaţiei de către terţe persoane împuternicite la cererea sa), recurenta arată că, deşi instanţa a reţinut că prevederile contractuale nu prevalează faţă de prevederile legale, în opinia acesteia, prevederile contractuale sunt în lumina prevederilor legale menţionate, care nu sunt altceva decât un cumul de principii necesar a fi puse în practică.

Se mai arată că instanţa a invocat în motivare disfuncţionalitatea instrumentului, respectiv a aplicaţiei de internet banking, contrar realităţii.

În final, autoarea recursului a conchis că şi în cazul băncilor din cadrul statelor memebre UE practica este în sensul de a nu se despăgubi clienţii în cazul fraudelor online, în situaţia în care aceştia au acţionat cu neglijenţă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 2 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat admiterea recursului.

Părţile nu au menţionat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a depus punct de vedere la raport prin care, faţă de concluziile exprimate de raportor, în sensul că majoritatea criticilor din cererea de recurs reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din cererea de apel, a arătat că motivarea instanţei de apel a fost în mare parte similară celei date de instanţa de fond, motiv pentru care, nici criticile aduse hotărârii din apel nu puteau fi cu mult diferite.

Recurenta a încheiat prin a sublinia faptul că instanţa de apel nu a făcut altceva decât să valideze cele pronunţate anterior de instanţa de fond, reiterând solicitarea de a fi admis recursul formulat în prezenta cauză, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând sancţiunea nulităţii şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată în apel nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, iar criticile formulate împotriva considerentelor hotărârii recurate trebuie să se subsumeze, totodată, cel puţin unuia din aceleaşi motive prevăzute expres şi limitativ de lege.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs, aceasta nu a făcut altceva decât să reia criticile exprimate în cererea de apel. Cu toate că, prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a procedat la completarea/reformularea criticilor aduse deciziei instanţei de apel, acestea nu sunt admisibile, întrucât au fost formulate în afara termenului legal de motivare a recursului.

De altfel, însăşi recurenta, prin punctul de vedere exprimat faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recunoaşte că a formulat aceleaşi critici ca cele din apel, justificând maniera în care a ales să critice hotărârea atacată prin aceea că nici instanţa de apel nu a făcut altceva decât să valideze hotărârea primei instanţe de fond.

Însă, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este, astfel, confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, spre deosebire de calea de atac ordinară a apelului în care, chiar şi în lipsa unei motivări, are loc, de fapt, o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, autorul căii de atac a recursului este ţinut să formuleze exclusiv critici de nelegalitate, astfel încât, argumentul recurentei, potrivit căruia "în condiţiile în care motivarea instanţei de apel a fost în mare parte similară celei a instanţei de fond, ……, este evident că nici criticile aduse acestei hotărâri nu puteau fi cu mult diferite" confirmă faptul că autoarea recursului nu s-a raportat la decizia instanţei de apel, care constituie obiectul acestei căi extraordinare de atac, abordând calea extraordinară de atac a recursului din perspectiva unei căi ordinare de atac.

În speţă, deşi recurenta invocă încălcarea/aplicarea greşită a art. 23 alin. (2) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, Înalta Curte constată că această normă a fost invocată formal, întrucât, în realitate, recurenta contestă/critică anumite împrejurări de fapt reţinute de instanţa de fond, aspecte care excedează competenţelor unei instanţe de recurs.

De asemenea, prin cererea de recurs s-a redat conţinutul normativ al prevederilor legale considerate relevante de către instanţa de fond, respectiv art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (4) şi alin. (6)-(7), art. 23 alin. (2) din Regulamentul B.N.R. nr. 6/2006, dar fără a arăta, în concret, modalitatea în care instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit aceste dispoziţii, ceea ce nu constituie veritabile critici de nelegalitate, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, susţinerile din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că nu s-a făcut dovada că pierderea suferită de intimată s-ar fi datorat unei disfuncţionalităţi a aplicaţiei de internet banking a recurentei, că instanţa de apel nu a efectuat verificări în acest sens, că orice prejudiciu trebuie demonstrat, la care se adaugă evocarea susţinerii instanţei de apel în sensul că banca nu a uzat de o cerere de asigurare a dovezilor, precum şi a concluziilor raportului de expertiză informatică administrat în cauză şi a modului în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părţi vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Suplimentar exemplificărilor de mai sus, instanţa supremă are în vedere inclusiv formulări explicite care dovedesc faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, autoarea tinde, în realitate, la analizarea şi schimbarea situaţiei de fapt, edificatoare în acest sens fiind exprimarea de la pagina 8 din recurs, potrivit căreia, "pentru clarificarea situaţiei de fapt, arătăm că……".

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 648/2018 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 648/2018 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.