Cassation appeal for insufficiently drafted illegality grounds and merits-based arguments

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 7 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 56.730 euro, din care 49.468 euro beneficiu nerealizat, iar diferenţa de 7.262 euro cu titlu de despăgubiri; obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,1% pe zi, de la data de 31 martie 2016, data anunţării prejudiciului suferit şi până la promovarea prezentei cereri; obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,1% pe zi, de la data promovării prezentei cereri şi până la plata integrală a sumei datorate; obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea şi derularea acţiunii în despăgubire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381-1382 C. civ. şi pe Legea nr. 136/1995.

Prin cererea formulată la 29 septembrie 2017, reclamantul a precizat că suma datorată cu titlu de dobânzi penalizatoare pe perioada cuprinsă între 31 martie 2016 şi 5 septembrie 2017 este în cuantum de 29.442,87 Euro.

Prin sentinţa civilă nr. 290 din 9 mai 2018, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 4.970 euro, echivalentul în RON a sumei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlul de daune materiale şi suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii; a respins în rest acţiunea; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 1.599 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, în sensul schimbării sentinţei atacate privind acordarea întregii pretenţii cu titlu de beneficiu - venit - nerealizat în sumă de 49.468 euro, precum şi suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale, conform cererii introductive, precum şi cheltuieli de judecată integrale, din fond şi apel.

Prin decizia nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 290 din 9 mai 2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 7.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 1.214,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă; a obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 607,15 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată pentru toate daunele materiale provocate constând în autoturism distrus în totalitate, tractare şi remorcare, precum şi beneficiu nerealizat în cuantumul precizat în acţiunea introductivă.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 43, art. 49, art. 50 şi art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1349 C. civ.

În concret, autorul recursului a subliniat că, în virtutea aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului, în limitele poliţei de asigurare, trebuia să beneficieze de o reparare integrală a prejudiciului produs în cauză.

Recurentul-reclamant a arătat că nu i s-au acordat despăgubirile solicitate pentru autocamionul distrus, deşi acestea erau datorate conform normelor A.S.F. nr. 23/2014. Mai mult, recurentul menţionează că, potrivit facturii emise de D., societatea sa de asigurare, i se cuvine suma de 6.086.614 forinţi, din care a fost achitată doar suma de 608.661 forinţi, în baza asigurării de tip CASCO, diferenţa urmând a fi recuperată de la autorul faptei ilicite sau de la asigurătorul acestuia.

Aceeaşi parte a susţinut că nu i s-a acordat nici suma de 49.468 euro, tot ca urmare a aplicării greşite sau încălcării normelor A.S.F. nr. 23/2014, instanţa de apel reţinând în mod eronat că această sumă ar fi rezultatul unor probe create pro causa.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurentul-reclamant a susţinut că probele aflate la dosar sunt valabile, astfel încât declaraţiile sale fiscale trebuiau avute în vedere la pronunţarea soluţiei în cauză.

Tot din perspectiva încălcării şi interpretării greşite a Legii nr. 136/1995 autorul recursului a criticat considerentul prin care instanţa de apel a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între internarea medicală şi incapacitatea sa temporară de muncă, în condiţiile în care diagnosticul iniţial a fost neschimbat timp de mai multe luni de zile.

În combaterea acestui considerent, recurentul-reclamant a subliniat că, deşi s-a reţinut că putea conduce un camion de mare tonaj după producerea accidentului, nu mai avea ce conduce, întrucât autocamionul său fusese distrus în totalitate.

Autorul recursului a conchis că prejudiciul suferit în urma accidentului rutier trebuia reparat integral, în temeiul art. 50 şi următoarele din Legea nr. 136/1995.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 486 şi art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 12 martie 2019, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil în ceea ce priveşte criticile referitoare la despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, susţinând faptul că aceste motive au fost invocate omisso medio, întrucât apelul a vizat numai pretenţiile constând în beneficiul nerealizat şi daunele morale, iar, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., constatarea nulităţii recursului în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 25 martie 2019, cu respectarea termenului legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţia nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport, însă, anterior termenului din 24 martie 2020, recurentul-reclamant a transmis o adresă prin care arată că îşi menţine cererea de recurs formulată, precum şi cele susţinute în răspunsul la întâmpinare din 25 martie 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Conform art. 488 alin. (2) teza I din C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum şi încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

În speţă, deşi recurentul critică decizia instanţei de apel sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a unor norme de drept material, în realitate, acesta nu formulează critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel şi nu arată în ce a constat, în concret, încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor legale, ci exprimă doar nemulţumirea părţii faţă de soluţia instanţei, motiv pentru care susţinerile recurentului evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi reţinute ca şi critici de nelegalitate.

În altă ordine de idei, având în vedere că, în recurs nu se pot formula pentru prima dată critici de nelegalitate decât dacă nu puteau fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii apelului, instanţa supremă constată că recurentul formulează pentru prima dată în recurs astfel de critici.

Aşadar, în condiţiile în care, în apel, criticile referitoare la despăgubirile materiale au vizat doar beneficiul nerealizat ca urmare a afectării temporare a capacităţii de muncă, fiind invocate diverse documente fiscale şi medicale, se constată că, în recurs, autorul formulează unele critici referitoare la repararea prejudiciului efectiv constând în despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, critici care, deşi puteau fi invocate pe calea apelului, au fost invocate omisso medio, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica privind neacordarea beneficiului nerealizat, recurentul invocă, în mod formal, încălcarea normelor ASF nr. 23/2014, fără a arăta, în concret, în ce a constat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale invocate.

De altfel, recurentul evocă şi alte norme legale pretins a fi încălcate de instanţa de apel, fără a arăta, în mod concret, în ce a constat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale invocate.

Mai mult, contrar a ceea ce presupune formularea şi dezvoltarea unor motive de nelegalitate în recurs, recurentul invocă în susţinerea căii extraordinare de atac diverse chestiuni de temeinicie, ce vizează probele de care a înţeles să se folosească în etapele procesuale precedente, dovadă, în acest sens, fiind formulări de genul "aşa cum rezultă din factura ce emană de la asiguratorul subsemnatului . . . . . . . . . . . .", "această factură o aveţi la dosar . . . . . . . . . .", "socotesc că probele de la dosar sunt probe valabile până la proba contrară . . . . . . . . . . . .", "...ca atare declaraţiile mele fiscale trebuiesc luate în calcul deoarece sunt acte fiscale legale pentru care am şi răspundere", aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Suplimentar exemplificărilor de mai sus, în susţinerea faptului că, prin cererea de recurs au fost formulate critici care vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, se constată că, inclusiv, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, recurentul nu face altceva decât să întărească şi mai mult aspectele mai sus reliefate, invocând drept motiv de nelegalitate chestiuni ce ţin de administrarea şi aprecierea probelor, susţinând că "recursul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .este împotriva nelegalităţilor care s-au strecurat în administrarea şi aprecierea materialului probator . . . . . . . . . ., mai exact greşita lor apreciere", şi că " . . . . . . . . . .instanţele de judecată au apreciat greşit tot materialul probator".

Legat de acest aspect, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia instanţei de apel, fără a dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurentul-reclamant neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (2) şi art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 726/A din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.