Scope of Res Judicata in Insolvency: Distinction Between Non-Payment Claims and Breach of Contract Damages

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 832.429 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând în principal, pe cale de excepţie, admiterea necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ialomiţa şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a d-lui C., semnatarul cererii de chemare în judecată (ca urmare a deschiderii procedurii generale de insolvenţă împotriva A., prin sentinţa civilă nr. 1100 din 10 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi desemnarea în calitate de administrator judiciar a Fiducia SPRL); admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat; admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pe calea dreptului comun, raportat la caracterul unitar al procedurii de insolvenţă. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

În temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., la 4 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat plata sumei suplimentare de 266.855 RON, pe lângă suma solicitată prin acţiunea iniţială, de 832.429 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1948/F din 24 noiembrie 2016, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1634 din 31 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-au respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. S-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins cererea reclamantei, pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta- reclamantă S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 1634 din 31 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă. S-a anulat în parte sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare. S-au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la soluţionarea excepţiilor nulităţii şi inadmisibilităţii.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, prin admiterea cererii de apel, nu a adus niciun argument care să justifice lipsa de identitate de obiect şi cauză dintre cele două demersuri judiciare, argumente care ar fi trebuit să se găsească în motivarea hotărârii.

În opinia recurentei, deşi instanţa nu trebuie să analizeze exhaustiv toate aspectele sau argumentele invocate de către părţi, acest raţionament nu se aplică şi în prezenta cauză, întrucât instanţa de apel s-a rezumat la a admite cererea de apel, fără a aduce în sprijinul soluţiei pronunţate vreun temei juridic pe care să se sprijine în acest sens.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel nu a avut în vedere nici dispozitivul hotărârilor anterioare în funcţie de care se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, nu a avut în vedere nici considerentele acestora, deşi ambele sunt în măsură să conţină şi să lămurească declaraţiile de drepturi provocate de părţi şi cuprinse în dispozitiv.

În ceea ce priveşte identitatea de obiect, arată că în ambele dosare se tinde la valorificarea aceluiaşi drept substanţial, şi, chiar dacă în procedura colectivă au existat calităţi procesuale diferite, au fost supuse analizei aceleaşi apărări cu privire la raporturile juridice.

Cu alte cuvinte, instanţele de judecată au respins deja toate apărările formulate de A. la momentul la care s-a deschis procedura insolvenţei, moment la care s-a analizat în mod evident şi relaţia contractuală dintre părţi, din care a rezultat că B. deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de A..

În ceea ce priveşte identitatea de cauză, susţine că în această materie, prin cauză se înţelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct şi indirect al dreptului sau al beneficiului legal pe care una dintre părţi îl invocă; că identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapte şi de reguli aplicabile acestor fapte - concluzie perfect aplicabilă şi în speţă.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatele D.. administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. şi A. S.R.L. URZICENI nu au formulat întâmpinări.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 17 ianuarie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, ştiut fiind că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.

Astfel, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1100 din 10 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus respingerea contestaţiilor formulate de debitoarea S.C. A. S.R.L., admiterea cererilor formulate de creditoarele S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., iar în temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L..

În cauza de faţă, s-a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 832.429 RON (plus 266.855 RON, prin cererea modificatoare).

Contrar susţinerilor recurentei, argumentat şi legal motivat, instanţa de control judiciar a arătat cu justeţe că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar între cele două acţiuni - una întemeiată pe Legea specială a insolvenţei şi cealaltă pe dreptul comun - nu există identitate de cauză şi obiect, astfel încât în mod greşit prima instanţă a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, în mod eronat, recurenta-pârâtă se prevalează de faptul că există identitate de obiect şi cauză, susţinând, totodată, că în procedura colectivă instanţele de judecată au analizat aceleaşi apărări cu privire la raporturile juridice, la relaţia contractuală dintre părţi, din care a rezultat că B. deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de A..

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a formulat cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei faţă de intimata-reclamantă din speţa de faţă motivat de împrejurarea că nu a achitat suma reprezentând valoarea furajelor furnizate, pe când, prezenta acţiune are ca obiect obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unei sume reprezentând despăgubiri pentru executarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale.

Este ştiut că excepţia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) reprezintă dreptul oricăreia din părţile unui contract bilateral, sinalagmatic, de a refuza îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-a asumat, atâta vreme cât cealaltă parte nu-şi îndeplineşte propriile sale obligaţii.

Or, nu se poate pune semnul egalităţii între excepţia de neexecutare a contractului şi invocarea neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale (în sensul că marfa livrată nu a corespuns din punct de vedere calitativ), fiind absurd să acredităm ideea identităţii temeiurilor juridice, astfel cum pretinde recurenta.

Aşa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, reţinând în mod legal caracterul fondat al apelului sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2020.