Jurisdictional conflict over civil tort claims for defamation: professional status of parties insufficient to establish specialized "litigations with professionals" competence

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 21 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B. la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de prejudiciu moral cauzat reclamantei, prin defăimarea adusă acesteia în spaţiul public, precum şi obligarea aceloraşi pârâţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 71, art. 72, art. 252, art. 253, art. 257, art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1381 şi următoarele din C. civ. republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21, 26 şi 30 din Constituţia României, art. 8, 9 şi 10 din C.E.D.O şi art. 94, art. 107, art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

La 17 februarie 2017 pârâţii B. şi Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor morale în cuantum de 50.000 RON pentru pârâtul-reclamant B., pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la viaţă privată, onoare şi reputaţie şi obligarea reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor morale în cuantum de 5.000 RON pentru Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti, pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la corespondenţă şi reputaţie, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 04 mai 2017 numiţii C., D., E. şi F. au formulat cerere de intervenţie principală, prin care au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata a câte 40.000 RON pentru fiecare dintre intervenienţi cu titlu de prejudiciu moral.

La data de 12 iunie 2017, pârâţii şi-au completat cererea reconvenţională, în sensul că au solicitat chemarea în judecată, alături de pârâta persoană juridică, şi a intervenienţilor C., D., E. şi F. pentru obligarea acestora, în solidar cu reclamanta, la plata despăgubirilor morale către pârâţii-reclamanţi B. şi Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viaţă privată, onoare şi reputaţie, respectiv, încălcarea dreptului la corespondenţă.

Prin sentinţa nr. 10783 din 20 decembrie 2017, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B.. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B. şi a respins cererile de intervenţie formulate de intervenienţii C., D., E. şi F..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. şi intervenienţii C., D., E. şi F..

Împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierilor pronunţate în şedinţele publice din data de 14 decembrie 2017 şi 21 septembrie 2017, au declarat apel pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B..

Prin decizia nr. 617 din 06 februarie 2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei tribunalului au formulat recurs toate părţile litigante.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la 10 aprilie 2019, care, prin încheierea din 10 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienţii C., D., E. şi F. şi de pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B., în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, din punct de vedere funcţional, competenţa unei secţii a curţii de apel decurge din repartizarea atribuţiilor stabilite între secţiile instanţei respective, Colegiul de conducere stabilind obiectele din sistemul Ecris corespunzătoare fiecărei secţii, conform art. 19 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În structura Curţii de Apel Piteşti funcţionează două secţii civile, I Civilă şi a II-a Civilă, iar prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, s-a stabilit că, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secţii civile, începând cu data de 15 martie 2016, secţia a II-a civilă judecă toate dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, indiferent de tribunalul care le-a soluţionat pe fond.

S-a mai reţinut că, prin această Hotărâre nu s-a stabilit o competenţă în funcţie de natura litigiilor, şi anume, litigii civile ori, după caz, litigii cu profesionişti, ci, pentru a înlătura deficienţa semnalată de Inspecţia Judiciară, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secţii civile, s-au analizat cele două soluţii propuse în acest sens în şedinţa de colegiu şi anume, trecerea unui judecător de la secţia a II-a Civilă la secţia I Civilă, respectiv preluarea de către secţia a II-a Civilă a tuturor cauzelor cu profesionişti, optându-se pentru cea de-a doua soluţie, în sensul ca toate dosarele cu profesionişti să fie atribuite secţiei a II-a Civilă, cu păstrarea numărului de judecători în secţie.

În raport de aceste aspecte şi în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) C. civ., respectiv ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ. referitoare la noţiunea de "profesionist", se constată că determinant în stabilirea competenţei funcţionale a celor două secţii civile din cadrul acestei instanţe este criteriul ce ţine de calitatea părţilor implicate în procese, aceea de profesionist, sens în care un litigiu cu profesionist este de competenţa secţiei a II-a Civilă, chiar dacă litigiul ar avea natură pur civilă, atâta vreme cât obiectul său vizează acte/fapte încheiate/săvârşite în desfăşurarea activităţii comerciale, de profesionist ori decurgând dintr-o astfel de activitate, indiferent ce tribunal a judecat în primă instanţă cauza.

S-a mai arătat că nu se pot avea în vedere dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nici interpretarea acestor prevederi dată prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece, pentru adoptarea Hotărârii nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a avut în vedere echilibrarea volumului de activitate al secţiilor, iar nu delimitarea competenţei între secţii, în raport de natura civilă/cu profesionişti a cauzelor.

Totodată, s-a învederat că secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Piteşti nu este o secţie specializată, cum este cazul Tribunalului Specializat Argeş, în cazul căruia se aplică Decizia nr. 18/2016 a Î.C.C.J., ci tot o secţie civilă care, pe lângă alte cauze, judecă şi cauze cu profesionişti, indiferent dacă în primă instanţă au fost soluţionate de Tribunalul Specializat Argeş sau de Tribunalul Argeş, potrivit hotărârii colegiului de conducere mai sus amintită.

Mai mult, raportându-se la natura litigiului dedus judecăţii, Curtea a constatat că, în speţă, obiectul acţiunii constă în obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor sub forma daunelor morale pentru prejudiciul de imagine adus unui profesionist, respectiv unei societăţi comerciale cu profil jurnalistic, Jurnal S.R.L., invocându-se în mod special lezarea reputaţiei şi credibilităţii publicaţiei prin defăimarea imaginii în spaţiul public.

Având în vedere scopul urmărit prin pronunţarea Hotărârii nr. 5 din 10 martie 2016 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, respectiv echilibrarea repartizării dosarelor între cele două secţii civile ale instanţei, precum şi natura litigiului, care implică o analiză pe terenul răspunderii civile delictuale a modului în care a fost afectată sau nu imaginea societăţii de jurnalism, respectiv portofoliul, vadul comercial sau clientela pierdută de reclamantă ca urmare a pretinsei afectări a imaginii în spaţiul public, Curtea de Apel Piteşti, secţia I Civilă a apreciat că, în cauză, este competentă secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă secţii.

Prin decizia nr. 217/R-COM din 27 februarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza din cadrul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienţii C., D., E. şi F. şi de pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B., în favoarea secţiei I Civile.

Constatând apariţia conflictului negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la pronunţarea regulatorului de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de conflict a arătat că obiectul prezentei cauze este reprezentat de repararea prejudiciului moral adus reclamantei A. S.R.L., prin defăimarea produsă prin afirmaţiile calomnioase făcute în cadrul unor mesaje expediate prin poşta electronică de către pârâţi, o persoană fizică şi un sindicat. Cererile de intervenţie au un obiect similar. La rândul lor, pârâţii, pe calea cererii reconvenţionale completate, au solicitat obligarea reclamantei şi a intervenienţilor la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viaţa privată, onoare şi reputaţie, respectiv încălcarea dreptului la corespondenţă.

Se mai arată că, pentru determinarea competenţei materiale procesuale în soluţionarea recursurilor deduse judecăţii interesează obiectul cererii principale, cererile incidentale, cum sunt cele de intervenţie şi cererea reconvenţională, urmând a se judeca de către instanţa competentă pentru cererea principală, potrivit art. 123 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., iar, pentru stabilirea competenţei materiale procesuale nu prezintă relevanţă nici calitatea persoanelor şi nici natura prejudiciului invocat, ci exclusiv obiectul cererii, acesta fiind cel care, eventual, reclamă o competenţă specializată.

Cu referire la cauza dedusă judecăţii, instanţa de conflict reţine că, în cererea principală, obligaţia ce rezultă din raporturile dintre părţi este una civilă, răspunderea civilă delictuală pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea nu rezultă din activitatea de exploatare a unei întreprinderi, ci dintr-un pretins delict civil. De altfel, pârâţii sunt o persoană fizică şi un sindicat şi nu au calitatea de profesionişti în accepţiunea art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 din Legea 71/2011.

Se mai învederează că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., în toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv, "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţile de producţie, comerţ şi prestări de servicii". Ca atare, raţionamentul care determina, sub imperiul fostului C. civ. şi a celui comercial, calificarea acţiunilor în răspundere civilă delictuală drept civile, iar nu ca fapte de comerţ, se păstrează, în sensul că delictele civile aparţin tot categoriei de litigii civile, iar nu celor cu profesionişti, întrucât nu se circumscriu activităţilor de producţie, comerţ şi prestări de servicii ale acestora din urmă.

Subliniind faptul că, în cauză, pretinsul delict civil nu este săvârşit de către profesionişti, instanţa de conflict face trimitere şi la jurisprudenţa Î.C.C.J., anterioară noului C. civ. (Decizia nr. 4647/2013 pronunţată de Î C. civ..J., secţia I civilă), acţiunile având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale fiind considerate ca având caracter civil, iar nu comercial, chiar dacă erau săvârşite de un comerciant.

Mai mult, se arată că, adoptarea noului C. civ., care a consacrat concepţia monistă având drept consecinţă unificarea dispoziţiilor dreptului civil cu cele ale dreptului comercial, nu poate determina o schimbare de viziune în sens invers, neexistând vreo dispoziţie legală sau raţiune pentru aceasta.

Revenind la cazul concret dedus judecăţii, instanţa de conflict a reţinut că, în structura Curţii de Apel Piteşti funcţionează două secţii civile, iar, prin Hotărârea nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a stabilit că, începând cu data de 15 martie 2016, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secţii civile, dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, indiferent de tribunalul care le-a soluţionat pe fond, să fie soluţionate de secţia a II-a Civilă.

Prin urmare, stabilind criteriul de departajare a competenţei între cele două secţii civile ale Curţii de Apel Piteşti, s-a apelat, aşadar, la un criteriu ce ţine de natura litigiului, urmând ca dosarele în materia litigiilor cu profesionişti să fie atribuite secţiei a II-a Civilă, în timp ce celelalte litigii de natură civilă propriu-zisă să fie soluţionate în continuare de secţia I Civilă.

Potrivit doctrinei, stabilirea competenţei în raport de obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii se circumscrie noţiunii de competenţă materială procesuală, astfel încât, determinant în stabilirea competenţei materiale procesuale a celor două secţii este criteriul ce ţine de natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea persoanelor implicate în proces, aceea de profesionişti.

Concluzia este determinată atât de hotărârea Colegiului anterior evocată, cât şi de interpretarea dată prin Decizia 18/2016 în soluţionarea recursului în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a arătat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 76/2011.

Prin urmare, calitatea de profesionist a uneia dintre părţi nu poate constitui prin ea însăşi un astfel de criteriu, un atare criteriu neavând nicio acoperire în dreptul pozitiv, intrând în contradicţie cu prevederile art. 122 C. proc. civ.

Aşadar, punând în discuţie condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de conflict a conchis că litigiul de faţă nu are natura unui litigiu cu profesionişti, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci aparţine materiei civile lato sensu, propriu-zise, ce revine în competenţa de soluţionare a secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti, conform hotărârii de colegiu mai sus amintite.

Totodată, instanţa de conflict a reţinut că, printr-o altă decizie pronunţată în soluţionarea unui alt recurs în interesul legii, respectiv, prin Decizia nr. 17/2018 Înalta Curte a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia I civilă şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală şi este formulată de reclamanta A. S.R.L. care susţine că a suferit un prejudiciu în urma defăimării produse prin afirmaţiile calomnioase făcute în cadrul unor mesaje expediate prin poşta electronică de către pârâţi, o persoană fizică şi un sindicat. Cererile de intervenţie au un obiect similar. La rândul lor, pârâţii, pe calea cererii reconvenţionale completate, au solicitat obligarea reclamantei şi a intervenienţilor la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viaţa privată, onoare şi reputaţie, respectiv încălcarea dreptului la corespondenţă.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 71, art. 72, art. 252, art. 253, art. 257, art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1381 şi următoarele din C. civ. republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21, 26 şi 30 din Constituţia României, art. 8, 9 şi 10 din C.E.D.O şi art. 94, art. 107, art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

La considerentul nr. 176 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că judecătorul este cel care are atribuţia "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speţă a competenţei materiale procesuale proprii.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că toate cele patru categorii prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitatea comercială/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care se tinde la apărarea unor drepturi nepatrimoniale specifice personalităţii umane, ocrotite de art. 252 raportat la art. 257 din C. civ.. Această acţiune nu poate fi circumscrisă noţiunii de exploatare a unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ., de unde rezultă că prezentul litigiu nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al reclamantei, societate comercială, cu atât mai mult cu cât presupuşii autori ai acţiunii denigratoare sunt o persoană fizică şi un sindicat şi nu au calitatea de profesionişti în accepţiunea art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 din Legea 71/2011

De asemenea, calitatea de profesionist a uneia dintre părţi nu este relevantă pentru determinarea secţiei competente să soluţioneze litigiul, din moment ce, conform deciziei nr. 18/2016, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, obiectul şi temeiul juridic al cererii nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi impun concluzia că litigiul dedus judecăţii are caracter eminamente civil.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că, în apel, pricina a fost soluţionată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, ca instanţă civilă de drept comun, iar nu de o instanţă specializată.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienţii C., D., E. şi F. şi de pârâţii Sindicatul Liber al Universităţii Piteşti şi B. împotriva deciziei civile nr. 617 din 06 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.