Validity of 1997 sale of state property acquired under abrogated Decree No. 223/1974; absence of expropriation title and good-faith exception under Law No. 112/1995

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții F.T. și F.I., au chemat în judecată Consiliul Județean Alba, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, S.C. F.SA, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a Județului Alba, pe pârâții G.I.R.și G. F., solicitând: anularea deciziei nr. 148/1987 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Alba; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 15275 din 22 iulie 1997 încheiat între G.I.R., G.F. în calitate de cumpărători, S.C. F. SA în calitate de vânzătoare; anularea încheierii de intabulare operată în CF nr. 5925 Alba Iulia sub nr. B 6-7 și a celei de la foaia de sarcini înscrisă sub CF 1.

În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul situat în Alba Iulia, a fost preluat nelegal de către stat prin decizia nr. 148/1987 emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974 în consecință și actele subsecvente, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 15275/1997, fiind nule absolut.

Prin sentința civilă nr. 2998/27 iunie 2000 a Judecătoriei Alba Iulia, rămasă definitivă prin decizia nr. 140 din 7 februarie 2001 a Tribunalului Alba, s-a respins acțiunea cu motivarea că, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 15275 din 22 iulie 1997, s-a încheiat cu respectarea legii.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 1578 din 5 septembrie 2001, a admis recursul declarat de F.T. și F.I., a modificat sentința nr. 2998/2000 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia și decizia civilă nr. 140/2001 pronunțată de Tribunalul Alba, în sensul că: a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr.148/1987 a fostului Consiliu Popular al Județului Alba și a încheierii de intabulare nr. 1236/1987 înscrisă în CF 5925 Alba Iulia, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții G.I.R. și G.F. și pârâta S.C. F. SA Alba Iulia, asupra imobilului înscris în CF 5925 Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, titlul de proprietate al statului este lovit de nulitate, fiind întemeiat pe o cauză falsă și ilicită, un preț nescris, un consimțământ viciat, și pe o încălcare a drepturilor fundamentale garantate de Constituție și Codul Civil cu privire la proprietate, România recunoscând și dreptul la liberă circulație al cetățenilor stabilit prin Protocolul Adițional de aderare a României la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În consecință, a reținut mai departe instanța, este lovit de nulitate și actul de vânzare-cumpărare al pârâților, aceasta conform și principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are, sau ceea ce nu are.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în dezvoltarea motivelor recursului în anulare că decizia administrativă nu putea fi desființată ulterior, pe considerente de nelegalitate, urmare abrogării Decretului nr. 223/1974, și cum, imobilul în litigiu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 112/1995 fiind trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv cu respectarea condițiilor prevăzute de Decretul nr. 223/1974, și contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea legii – art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind pe deplin valabil.

Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează.

Deși formulată în sensul anulării deciziei administrative de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, acțiunea introductivă de instanță vizează, evident, stabilirea faptului dacă preluarea a avut loc cu sau fără titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

În acest sens, explicit, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 481 C. civ. , prevederile Constituției în vigoare la acea dată, cele ale Decretului nr. 9/1989 prin care s-a abrogat Decretul nr. 223/1974, ca abuziv, și pe convențiile internaționale la care România este parte.

În acest cadru și sub acest aspect, instanța de apel a reținut în mod exact că, în temeiul Decretului nr. 223/1974, preluarea imobilului a fost abuzivă, fără titlu legal.

Aceasta desigur în considerarea corectă a celor cuprinse în prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 11/1997, în art. 481 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, în Constituția în vigoare la acea dată precum și în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare prin hotărârea atacată, în mod greșit s-a soluționat acest capăt de cerere, afirmându-se numai, sumar, că aceasta se impune în virtutea principiului după care nimeni nu poate transmite mai mult decât are.

Acțiunea, fiind promovată în acest sens pe calea dreptului comun, era necesar ca instanța să cerceteze cauza prin prisma tuturor normelor legale și principiilor aplicabile în materia nulității actelor juridice, cu atât mai mult cu cât s-a făcut vorbire pe parcursul judecății de faptul dacă actul juridic respectiv a fost încheiat sau nu cu respectarea Legii (art. 9 din Legea nr. 112/1995), aceasta presupunând, evident, stabilirea prin probe a faptului dacă actul este fondat pe o cauză ilicită, încheiat în fraudarea legii, cu bună sau cu rea-credință, sub acest ultim aspect buna-credință putând funcționa ca exceptare de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

Cum atât instanța de fond cât și cea de apel nu au cercetat chestiunea amintită soluționând-o numai în considerarea faptului că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, ipoteză ce nu mai poate fi reținut, se impune, față și de prevederile art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare în acest sens la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1578 din 5 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia atacată, decizia 140 A din 7 februarie 2001 a Tribunalului Alba, secția civilă, precum și sentința civilă 2998 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Alba Iulia și trimite cauza spre rejudecare, acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2003.